Pe Michelle Gable nu am avut plăcerea de a o intervieva față în față așa că nu pot decât să îmi las imaginația să completeze interviul de mai jos cu inflexiuni vocale, cu alternarea de tonuri hotărâte cu cele jucăușe. Mi-o închipuiesc ca fiind o persoană deschisă, volubilă, îndrăgostită de meseriile ei în egală măsură și din motive diferite, căreia i se citește determinare din ochi atunci când vorbește de lumea finanțelor ca apoi să i se lumineze privirea când povestește despre pasiunea pentru scris și cum acest lucru îi bucură cititorii. Mai jos vă las cu un interviu cu autoarea romanului Un Apartament la Paris a cărui căldură trădează modul virtual și sincopat în care l-am condus.

Călina Matei: Pe site-ul dumneavoastră menționați ca ați început să scrieți în clasa a patra și că ați continuat să scrieți de-a lungul vieții. Cum de ați ales contabilitatea în locul unei diplome în scris?
Michelle Gable: În liceu am ajuns accidental la un curs de contabilitate. Era un băiat drăguț acolo, așa că am rămas. După cum s-a dovedit, mi-a plăcut cu adevărat cursul! Contabilitatea și numerele au sens pentru mine și-mi place echilibrul - creditele și debitele – sentimentul pe care îl ai atunci atunci când îți ies calculele. În următorul an chiar am cerut școlii un curs de contabilitate pentru avansați. Am fost singura persoană înscrisă la el! Pentru că sunt pragmatică, am știut că aceasta era cariera mai bună decât cea de a deveni scriitor.
A scrie este ceva ce se poate face fără a avea o anumită diplomă și poate fi făcut în „timpul tău liber". Nu mă încânta ideea de a fi un „artist muritor de foame" și am știut că părinții mei nu aveau de gând să mă sprijine financiar o dată ce terminam facultatea. Și a fost absolut cea mai bună alegere pentru mine. Mi-am construit o carieră minunată în finanțe de care sunt foarte mândră.
Ca să nu mai vorbim de faptul că scrisul îmi este ajutat de cunoștințele din finanțe. Finanțele și contabilitatea sunt despre structură și logică și ai nevoie de ambele într-un roman. Nu poți arunca pur și simplu o grămadă de cuvinte pe o pagină! Sunt, de asemenea, foarte disciplinată. Atunci când este momentul să scriu, scriu! Nu așteptat vreo muză. La locul actual de muncă, în calitate de vicepreședinte al Relațiilor cu Investitorii, susțin o mulțime de prezentări. Acest lucru reprezintă o pregătire bună pentru turneele de carte! Să răspunzi la întrebări legate de cărți este cu mult mai ușor decât luatul la bani mărunți despre situații financiare de către un manager de fond speculativ irascibil.
Ca o notă separată, băiatul pentru care am stat la cursul de contabilitate îmi este încă bun prieten. Îl tachinez că el este motovul pentru care am ales această carieră!

CM: Ce v-a motivat să continuați să scrieți în timp ce aveți o viață plină, cu un job full time și copii, hobby-uri și un rol activ în comunitate?
MG: Scrisul în sine mă motivează. Întotdeauna l-am perceput ca fiind mai mult un hobby sau o evadare. Unii oameni joacă golf ca să se relaxeze, eu scriu! Recent, am citit însumarea perfectă a acestui sentiment în Writer’s Digest. Articolul sugera să te menții ocupat și a spus: „... a scrie romane în mijlocul unei vieți haotice face ca " timpul acordat cărții " să fie o recompensă, mai degrabă decât o obligație." Acest lucru este foarte adevărat!

CM: Ce v-a motivat să continuați după ce ați scris mai mult de un manuscris care nu a ajuns niciodată pe rafturile librariilor? Despre ce ați scris în prima dumneavostră carte?
MG: Gândesc destul de logic și nu am tendința de a mă bloca în trecut. Mi-am croit drumul prin ani de respingeri spunându-mi că o să scriu o nouă carte, apoi încă una, și apoi încă una după aceea. Dacă prima mea carte ar fi fost publicată la vârsta de 85 de ani, atunci asta e! Printre alte lucruri, am trecut printr-un contract anulat, o licitație pe cinci căi eșuată și multe manuscrise respinse. Am fost destul de neafectată de toate astea până la licitația eșuată. Tuturor editorilor le-a plăcut cartea dar s-au retras în ultima clipă pentru că „este prea greu să vinzi un autor debutant”. Evident acest lucru a fost foarte descurajant. Cum aveam să trec peste hopul de a fi un autor debutant? Două săptămâni mai târziu agentul meu mi-a trimis un articol despre un apartament abandonat de la Paris, care este povestea reală ce a inspirat Un apartament la Paris.
Prima mea carte a fost probabil scrisă în gimnaziu și era o chestie groaznică despre o poveste de iubire la liceu, despre care evident nu știam absolut nimic! Cartea cu care mi-am convins agentul să mă reprezinte era despre momentul de după prăbușirea unui avion povestit din punctul de vedere al văduvei pilotului și a pilotului decedat.

CM: Țin minte că citisem despre găsirea apartamenului de la Paris acum vreo câțiva ani și m-am gândit cât de fascinant ar fi dacă cineva ar spune povestea asta. Prin intermediul romanului nu numai că am avut șansa de a mă reîntoarce la Paris preț de o clipă, dar am putut și să descopăr perioada Belle Époque și toate acele locuri și persoane emblematice care au făcut-o să fie de necrezut. A fost fascinant să citesc despre Marthe! Aveați cunoștințe de artă sau mobilă înainte de a scrie această carte?
MG: Nu am cunoștințe în mobilă sau comerțul cu licitațiile de lux. Pentru mine lucrurile nu se rezumă la „scrie ceea ce știi” ci la „scrie despre ceea ce vrei să știi”. Prefer să scriu și să citesc cărți care îi fac pe oameni să intre pe Google și să investigheze mai departe subiectul. Mi-a plăcut să pătrund atât în lumile lui Marthe și a lui April și m-am distrat grozav încercând să-mi imaginez cum trebuie să fi fost viața profesională a lui April. Un angajat al unei case de licitații chiar mi-a trimis un email să îmi spună că romanul „a fost ca un memoriu” și acesta a fost cel mai mare compliment pe care l-aș fi putut primi.

CM: Care a fost cel mai solicitant lucru legat de a scrie despre acea perioadă? Dar cel mai distractiv?
MG: Vocea lui Marthe mi-a venit complet formată! Glumesc uneori că poate am fost o curtezană într-o viață anterioară. Am adorat să îi scriu jurnalul fictiv și să aflu despre oamenii și evenimentele vremii ei. Citirea articolelor de bârfă din acea perioadă a fost partea mea preferată! Ca lucruri solicitante, a scrie despre orice perioadă istorică poate fi puțin intimidant pentru că vreau să „nimeresc” cât mai bine posibil stilul.

CM: Povestea lui April reprezintă o mare parte din carte și prin ochii ei ajungem să vedem o latură diferită a lui Marthe pentru că cele două femei împărtășesc suișurile și coborâșurile relațiilor amoroase: îndoiala, nevoia de siguranță, să nu știi dacă a rămâne e cea mai bună soluție. Este povestea lui April un fel de a contrabalansa trecut cu prezentul și de a arătat că unele lucruri nu se schimbă niciodată de-a lungul anilor?
MG:Da, călătoria lui April este menită să aducă echilibru și să conecteze cele două perioade. În cele din urmă ambele femei vor același lucru: să fie iubite și să se simtă în siguranță în locul lor în lume.

CM: Cred uneori că viața lui April e mai complicată ca a lui Marthe. V-ați inspirat din viața reală în legătură cu evenimentele prin care a trecut cu soțul și familia sa?
MG: Sunt de acord că viața lui April este mai complicată. Personajul ei a fost mai dificil de scris pentru că nu am fost mereu de acord cu deciziile sale! Într-o scenă April îi arată lui Luc o fotografie a părinților ei. Acest lucru este bazat pe o fotografie reală pe care o prietenă mi-a arătat-o acum mulți ani cu părinților ei. A fost atât de evocativă încât a inspirat relația dintre părinții lui April, care evident că are un mare impact asupra vieții sale. În afară de asta, fratele ei, Brian, este bazat pe propriul meu frate, pe care îl cheamă tot Brian. Nu are un rol mare, dar am vrut să am pe cineva relaxat și bun pentru a aduce o rază de soare în carte.

CM: Ce am apreciat cel mai mult la suișurile și coborâșurile amoroase din roman a fost că arată că viața nu este atât de ordonată, de alb-negru și că nu devine mai ușor de gestionat o dată ce înaintezi în vârstă. V-ați gândit sau dorit vreodată ca April să renunțe la soțul ei pentru Luc? Dacă da, cum credeți că s-ar fi încheiat cartea?
MG: Am vrut mai ales să explorez zonele gri ale vieții în acest roman. Unul dintre lucrurile cu care April are cele mai mari probleme a fost adus în discuție și inspirat de o discuție la clubul meu de carte. Dacă partenerul tău te-a înșelat și a fost cu adevărat doar un caz singular, ai vrea să știi?
Fără să divulg ceva, prima versiune a cărții avea un final complet diferit. Cu cine rămâne April și unde ajunge, nu e la fel cu actualul final. Deci am explorat ambele părți ale problemei. În cele din urmă primul final nu l-am simțit ca fiind potrivit. Editorul meu m-a rugat să mă asigur că am scris cea mai bună concluzie pentru personajele însăși, nu neapărat ce aș face eu sau ce este „corect”. O dată ce am făcut schimbarea, am știut că am găsit cel mai realist final pentru April.

CM: Știu că următoarea carte este de asemenea despre Paris. Ne puteți da mai multe detalii despre ea?
MG: I’ll See You in Paris este bazată pe povestea reala a lui Gladys Spencer-Churchill, Ducesa de Marlborough, o femeie a cărei viață a fost atât de bogată și nuanțată încât ar putea umple mai multe cărți. La aproape un secol după tinereța lui Gladys, încercarea unei tinere femei de a o înțelege pe legendara Ducesă o duce dintr-un cătun fermecător din zona rurală a Angliei, la o casă parohială dărăpănată aflată în spatele sârmei ghimpate și, în cele din urmă, la Paris, unde găsește în sfârșit răspunsuri. Nu doar că rezolvă enigma vieții ducesei, dar descoperă și piesele lipsă din propria viață.

CM: Din moment ce Parisul pare a fi o figură proeminentă în romanele dumneavostră, ne puteți spune ce anume vă place la el cel mai mult? Care este locul preferat?
MG: Pe lângă frumusețea de netăgăduit, iubesc istoria Parisului și încercarea de a îmi imagina ce s-a întâmplat la fiecare colț în care mă aflu. Totodată apreciez cultura mâncării și a familiei și tendința de a savura mesele și conversația. Orașul este un amestec atât de interesant de ritm rapid și relaxat și este ușor să te lași atras de atmosfera sa. Am multe locuri preferate, dar iubesc străzile medievale din Île Saint-Louis. De obicei îmi place să descopăr noi lucruri de fiecare dată când îl vizitez!

CM: Ce carte citiți momentan? Ne puteți recomanda cinci cărți pe care oamenii ar trebui să le cunoască și să le citeasca?
MG: Momentan citesc My Name is Lucy Barton de Elizabeth Strout. Este o carte relativ scurtă – are mai puțin de 200 de pagini - și sunt uimită de puterea emoțională pe care o poate avea în atât de puține cuvinte.
Două dintre cărțile mele preferate din toate timpurile sunt A Prayer for Owen Meany de John Irving și Father of the Rain de Lily King. Și trebuie să menționez și Memoirs of a Geisha de Arthur Golden, Gloria de Keith Maillard și A Man Called Ove de Fredrik Backman.

Foto credit: True Photography