Gaudeamus strânge la un loc an de an diverși scriitori, atât români cât și străini, și transformă preț de câteva zile pavilionul central al Romexpo într-un furnicar al bibliofililor. La ultima ediție am avut plăcerea să stau de vorbă cu Gwenaelle Aubry, traducătoare, doctor în filosofie, cercetător la Centre National de la Recherche și, nu în ultimul rând, scriitoare. Nimeni (citește recenzia), romanul despre care am vorbit pe parcusul interviului, a apărut în 2009 și a fost recompensat cu Premiul Femina.

Călina Matei: Am fost foarte impresionată de cartea dumneavoastră, de amestecul dintre ficțiune și elemente autobiografice și știu că ați ales să publicați fragmente exacte din jurnalul tatălui dumneavoastră. Ce v-a determinat să alegeți melanjul acesta și să nu mergeți până la capăt pe calea ficțiunii sau pe cea a (auto)biografiei?
Gweanelle Aubry: De fapt, nu este un jurnal, este un text deja parțial ficționalizat, pe care am fost surprinsă să îl găsesc după moartea tatălui meu și pe care acesta voia să îl publice și despre care mi-a vorbit de mai multe ori în timpul vieții. Într-adevăr am găsit și câteva jurnale intime ale tatălui meu, caiete de notițe în care se aflau amintiri din copilărie și din viața lui, dar mi-am interzis să le folosesc și să vorbesc la persoana întâi pentru că nu voiam să fac o autobiografie. Pe coperta manuscrisul lui, era scris „Oaia neagră melancolică” și în paranteză „de romanțat”. Am simțit o chemare spectrală, evidentă și în același timp opacă.

C.M. : Acesta este motivul pentru care ați ales această structură de abecedar, cu anumite amintiri și lucruri despre care scrieți și care îl reprezintă ca oaia neagră, James Bond, Clovnul?
G.A. : Absolut! Abecedarul a fost soluția literară care mi-a permis să prezint cel mai bine povestea. Mi-a permis să construiesc un baraj în fața pateticului, să imprim mișcare acțiunii. Și abecedarul a fost forma cea mai potrivită pentru a reda subiectul literar, adică de a reda mai multe fațete ale tatălui meu, fiecare dintre ele începând cu o literă și care până la urmă s-a transformat într-o carte despre noi, nu despre el.

C.M. : Și totuși, cum ați ales cuvintele care corespund fiecărei litere în parte? Pentru că am citit în carte că tatăl dumneavostră avea o anumită afinitate în a se imagina spion sau descendent de origine nobilă, deci unele litere aveau un corespondent clar, dar celelalte cum au fost selectate?
G.A. : Unele litere din abecedar erau deja prezente în manuscrisul pe care l-am găsit – James Bond, Clovul, Piratul, oaia neagră melancolică, iar pe celelalte le-am găsit prin asociere pentru că în momentul în care scriu am foarte multă încredere în imaginile pe care le văd și asocierile acestora. Fiecare literă aparține unei persoane și fiecare persoană este un personaj.

C.M. : S-a întâmplat să aveți o situație conflictuală în care a trebuit să alegeți pentru o anumită literă dintre mai multe imagini sau persoane?
G.A. : Este prima dată când mi se pune această întrebare și mi se pare interesant! Da, în anumite cazuri am ezitat. De exemplu, legat de litera Z nu știam ce să aleg și mă gândeam la Zoe, prenumele feminin care vine din limba greacă și înseamnă viață, dar pănă la urmă Zelig s-a impus și a venit de la sine așa că l-am ales pe acesta. Apoi, mai e o literă, Y, care apare singură fară un cuvânt asociat. Litera care reprezintă de fapt un simbol, provenit din limba greacă unde semnifica, de fapt, osul (n.r. furcula) pe care o gazdă îl împarte cu oaspetele său la plecare în semn de ospitalitate.

C.M. : Am simțit la finalul cărții că nu știu cine a fost cu adevărat tatăl dumneavoastră, că doar în anumite fragmente s-a arătat așa cum era și că am avut parte de niște momente de claritate. A fost de folos faptul că ați scris despre el în sensul în care l-ați înțeles mai bine prin ceea ce a scris el și prin propriile asocieri, prin felul personal în care v-ați amintit de anumite evenimente?
G.A. : Manuscrisul acesta a fost o întâlnire cu tatăl meu dincolo de moarte, în care cuvintele mele se întrepătrund cu ale sale. Într-adevăr dacă nu a reușit să intre în contact cu ceilalți, nu a reușit să intre în contact cu sine însuși. Eu cred că este vorba de o capacitate pentru că nu știu cine sunt ceilalți. Eu însă mă tem de a îmbrăca haina naratorului omniscient care știe totul despre ce gândesc și ce simt personajele sale și de aceea lucrurile nu sunt transparente mereu.

C.M. : Mi-a plăcut acest lucru pentru că face cartea mai reală. O viziune clară asupra ceea ce gândea sau simțea tatăl dumneavoastră cred că ar fi contrazis premisa cărții și anume o călătorie între trecut și prezent. Stilul în care e scris romanul este unul foarte detașat și mi-a plăcut să nu vă văd în postura victimei și că ați scris cu demnitate despre tatăl dumneavoastră și aș vrea să știu cum de ați reușit să păstrați distanța față de ce s-a întâmplat și față de toate amintirile?
G.A. : Am încercat să fiu cât mai departe de această

interpretare patetică, și prin forma abecedarului am reușit asta și am lucrat pe text și mai ales prin intermediul manuscrisului era deja o distanță instalată. Am încercat, în schimb, să imprim textului o anumită muzicalitate și să transform absența în prezentă.

C.M. : Și la final aș vrea să îmi faceți o recomandare de cinci cărți pe care le citiți acum.
G.A. : Mereu am pe noptieră: Henri Michaux, Rimbaud, George Bataille, Apollinaire, Roberto Bolano.