Pe Kateřina Tučková am avut plăcerea să o intervievez cu ocazia Salonului Internațional de Carte Bookfest 2015, și spun plăcere pentru că a fost foarte deschisă și plină de entuziasm în ciuda oboselii, părând mai degrabă o puștoaică aflată încă pe băncile facultății și nu o scriitoare cu romane apreciate de critici și traduse în alte limbi.

Sper că și următorul său roman va fi tradus la noi pentru că are un talent aparte în a îmbina partea istorică cu cea fictivă fără a plictisi prin date și detalii istorice, dar și fără a scrie o ficțiune ușoară doar de dragul de a aduce la un loc anumite evenimente istorice. E un echilibru perfect între cele două.

Călina Matei: Știu că ați studiat istoria artei și limba și literatura cehă în facultate și că ați lucrat într-o galerie de artă înainte de a vă apuca să scrieți romane. Cum de ați trecut de la una la alta?

Kateřina Tučková: În primul rând mie mi-a plăcut tot timpul literatura. Eram o cititoare avidă pe când eram copil de aceea am și făcut aceste două specializări – limba și literatura cehă - după care și istoria artei. Și întotdeauna am avut o idee și un vis ca în partea de literatură și de limbă să fiu o persoană care scrie, o artistă, și în partea de istoria artei să lucrez drept curator, deci practic să fie partea materială din care pot să trăiesc. Pentru că cel puțin în Cehia, pentru că suntem o țară mică cu o literatură mică ca proporții, scriitorii nu pot să trăiască din ceea ce scriu și trebuie să lucreze și altceva.

C.M.: Ultimul roman, Dumnezeițele din Moravia, ajunge într-o altă perioadă istorică (n.r. perioada comunistă și perioada de după căderea comunismului) adiacentă evenimentelor istorice din cel de-al doilea roman (marșul morții de la Brno și expulzarea studeților germani). Cum de ați ajuns la subiectul dumnezeițelor și la acea perioadă istorică?
K.T.: Nu a fost un salt ca perioadă istorică prea mare pentru că ambele povești din cele două romane se întâmplă în secolul XX. Și legătura dintre ele este că se desfășoară în timpul protectoratului Boemiei și Moraviei sub regimul nazist și apoi în regimul comunist, pentru ultimul roman, și pentru că ambele se desfășoară în perioada trăită de bunicii și străbunicii mei am avut pe cine să întreb despre acele evenimente. Și practic din amintirile lor am construit acest mozaic al secolului XX.

C.M.: Coperta cărții menționează că doar anumite lucruri din roman țin de domeniul fictivului și că este cumva un docu-roman pentru că prezintă foarte multe evenimente istorice și se bazează pe date reale. Ce anume din Dumnezeițele din Moravia ține de realitate și ce anume ține de ficțiune?
K.T.: Este adevărat că practic tot ceea ce este scris este scris în baza unor evenimente reale. Este reală distrugerea acestui grup de femei care practicau medicina alternativă și toate practicile acestor dumnezeițe. La fel și tot ce ține de comportamentul agenților de securitate față de acest fenomen, abuzul de putere prin care aceste femei au fost închise în spitale de psihiatrie. Înainte de comunism despre practicile lor s-au interesat și naziștii din punct de vedere științific. Însă felul cum sunt construite personajele și relațiile până la punctul de final al cărții care sunt lucruri care țin de ficțiune. De exemplu este fictiv pasajul în care apare o relație între două femei în carte și acest lucru nu mi-o pot ierta oamenii din acea regiune sub nicio formă pentru că este o regiune puternic catolică. Și toți oamenii mi-au spus că o astfel de
relație nu ar fi putut niciodată să aibă loc în acea regiune deși eu tot timpul le subliniez că este ficțiune. Însă pe de altă parte nivelul ridicat de consum de alcool și analfabetismul populației de acolo este un lucru real pe care nu putem să îl negăm.

C.M.: Deci povestea Dorei Idesova a servit drept un liant pentru toate piesele de puzzle, ca să aducă laolaltă evenimentele istorice – Cel de-al Doilea Război Mondial, Protectoratul german, comunismul?
K.T.: Da, Dora este un personaj fictiv și am construit-o în așa fel încât să trăiască o parte din viața ei cu o dumnezeiță. Pe de altă parte ca formare este etnograf deci cercetător și este cumva cu un picior în partea de experiențe personale și cu un picior în cea de experiență profesională de etnograf. Și de aceea poate să aducă cititorilor informația completă despre acest fenomen.

C.M.: Plănuți să mai scrieți un roman și dacă da despre ce anume?
K.T.: În general pentru a scrie o carte durează trei ani, doi ani de documentare și un an pentru a o scrie efectiv. Acum pentru următorul proiect am terminat partea de documentare și mă apuc să scriu. Am foarte mult material interesant despre Biserica Catolică oprimată în timpul regimului totalitar și un eveniment care s-a întâmplat doar în Brno în cadrul acestei biserici subterane care, pentru a se putea să se mențină, a hirotonisit femei ca preoți catolici deși acest lucru este interzis. Sper ca până la finalul anului să am gata manuscrisul.

C.M.: În afară de ceea ce citiți pentru documentare, aveți timp să mai citiți și altceva de plăcere? Dacă da ce anume?
K.T.: Este drept că șaptezeci la sută din timp citesc literatură de documentare pentru că încerc ca romanele mele să fie scrise cu mare grijă din punct de vedere documentar pentru a nu putea fi atacate. Pentru că scriu despre aspecte și probleme foarte sensibile care țin de regimul totalitar există oameni, colaboratori ai Securității, care încă trăiesc și au fost activi în acea periodă și dacă aș avea greșeli din punct de vedere documentar ar scădea și valoarea cărții. Dar ca cititor prefer curentul litarar din care fac și eu parte adică romanele de documentare istorică, iar din acest curent literar mă mai interesează foarte mult romanul documentar american al anilor ‘70 și ‘80. Unii dintre autorii care îmi plac foarte mult sunt Truman Capote, Norman Mailer, de asemenea citesc și literatură cehă, pe colegii mei pentru a vedea ce scriu și autori din zona de Est cum ar fi Olga Tocarciuc din Polonia, Oksana Zabuzhko din Ucraina. Cam aceasta este harta autorilor pe care îi consider interesanți.