Anca Giura: Mihail Vakulovski, am văzut deunăzi la tv că se poartă sintagma ,,activist cultural’’. Eşti doctor în filologie, poet, scriitor, şef de revistă, eseist, autor publicat şi citit, carevasăzică, te putem considera sau nu activist cultural, ba chiar unul dintre cei mai energici?

Mihail Vakulovski: Asta hotărăşte publicul, oricum, toată activitatea mea social-culturală e construită sută la sută de plăcere – fac revista Tiuk! de 10 ani – nu ca şef: eu o gîndesc, o adun, o realizez, o bag pe net (apropo, tiuk pe net, pentru că noul număr e liber ca pasărea-n zbor). Revista mai are şi un CenaKLUb Tiuk!, care a fost făcut şi la Chişinău, şi la Cluj, şi la Bucureşti, iar acum e la Braşov, la clubul Rockstadt. Îmi plac cuvintele „energic” şi „activ”, nu şi „activist”…

AG: Cum ai recomanda pentru mai tinerii cititori proiectul tău special, revista Tiuk?

MV:Tiuk! există în primul rînd pentru ei, eu îl fac pentru că aşa am eu chef, iar ei să-l urmărească dacă au chef. Profi, necenzurat, direct, divers, Tiuk!

AG:Tiuk este o revistă literar-culturală online. Din experienţa ta, cum vezi viitorul presei culturale pe suport clasic, celulozic?

MV:Am lucrat şi la reviste hîrtioase, nu e neplăcut să ţii la un moment dat obiectul muncii în mîini, dar atîta timp cît avem internet e chiar păcat să nu-l folosim – e mai ieftin, mai bun, îţi oferă mai multe în mult mai scurt timp, apoi – cu Tiuk! nu se poate şterge nimeni la fund ca şi cu „Dilema veche” sau „Contrafort”, să zicem, nu-ţi înveleşti plăcintele, ci „doar” îl citeşti – de oriunde ai fi! Pentru cei care vor să aibă ceva Tiuk! şi-n bibliotecă – a apărut antologia de proză Tiuk! şi e în curs de apariţie altă antologie de proză Tiuk! A existat şi Biblioteca Tiuk!, cu cărţulii foarte faine, apoi – autorii Tiuk! publică în continuare cărţi, redactorii – la fel, în anul trecut a publicat şi Alexandru Vakulovski, şi Dan Perjovschi, şi eu. Şi probabil că vor urma şi alte antologii, nu neapărat de proză (am început cu proza fiindcă e mai uşor să pătrunzi pe piaţa literară cu proza decît cu poezie, să zicem, dramaturgie sau eseistică, dar „avem di tăti”).

AG:Ce crezi că aduce online-ul, precum şi blogul, în viaţa literaturii?

Viteză, libertate, diversitate, originalitate – altceva.

AG: Am senzaţia că blogurile de literatură au zguduit fenomenul editorial clasic, tu cum vezi situaţia?

MV:Deocamdată editurile clasice îşi mai au rostul, dar în mod normal va trebui să-şi schimbe radical politica editorială în următorii ani, dacă vor să ţină pasul cu revistele web, editurile on-line şi cu noul model de cititori – cei care citesc eBOOKuri sau ascultă audio book-uri la computer, pe telefonul mobil sau direct pe internet.

AG:Dar precum editorii şi tu primeşti la Tiuk multe texte spre publicare. Cum le alegi, cum le respingi?

MV: La început a fost mai simplu, pentru că am gîndit revista cu rubrici permanente, pe care le aveau oameni în care aveam cea mai mare încredere – multe mai există şi acum, după 10 ani de activitate intensă şi furtunoasă. Dar cu timpul ne-am mai schimbat, pentru că primim mereu foarte multe texte (se vede cu ochiul liber, orice număr ai deschide – pare infinit). Tiuk! e o revistă pe care o fac de plăcere, nu am salariu, nu există onorarii, aşa că şi alegerea se face doar după criterii valorice – nu sunt obligat să public ceva ce nu-mi place.

AG:Cât despre poezia ta, ce ne poţi spune? Ştiu că un motiv favorit al ei este,,imaginea tatălui’’. Ce ne poţi spune despre copilăria ta, despre Basarabia?

MV:În ultima vreme am cam trecut la proză, pentru că în poezie atinsesem nivelul la care am visat şi nu-mi mai era la fel de interesant. Cînd sunt invitat la vreun festival de poezie unde trebuie să citesc nişte poezii şi mă uit prin ele, ca să aleg ce voi citi, mă las furat de existemele mele şi cu orele – e o stare pe care nu ţi-o mai transmite nimic altceva.

Despre copilăria mea vor apărea cel puţin două cărţi (tot proză), care-s aproape gata, „Footoaparatul” şi „Tot, aproape totul despre tata”.

AG:Dar despre Basarabia de azi?

MV:Basarabia de azi e ca şi Basarabia de ieri-alaltăieri. Doar că au cam fugit oamenii ca de dracu’ de ea, unii – în vest, unii – în est, oriunde au văzut drum în faţa ochilor… Foarte puţini tineri care au învăţat în străinătate s-au mai întors acasă, iar străinii care vin la lucru în R. Moldova de cele mai multe ori nu-s de cea mai bună calitate. Oricum, locuiesc în România din 1996 şi nu cred că-s tocmai cel mai potrivit pentru a aborda tema asta.

AG: Să încheiem cu un clişeu, deşi ştiu că eşti un original, unul care sfidează normele: care sunt proiectele tale literare pentru 2012?

MV:În 2012 aş fi putut să mă mai odihnesc un pic, pentru că-n 2010 şi 2011 am publicat rockmanul „Tovarăşi de cameră. Student la Chişinău”, două volume din „Portret de grup cu generaţia „optzeci” (Poezia)” – partea critică şi partea de dialoguri, „Zece basarabeni pentru cultura română (Interviuri cu tinerii dintre milenii)”, „Tiuk (antologie de proză Klu)” (cu frate-meu), am mai şi tradus, am îngrijit şi manuscrisul lui tata, „În gura foametei (Mărturii ale supravieţuitorilor)”, pe care l-a publicat Flori Bălănescu la Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului…

Dar am pregătit ceva şi pentru 2012: romanul „Biblidioteca” şi a doua antologie de proză Tiuk! îşi aşteaptă rîndul la editura CDPL, ca şi traducerea „Pioniera goală” de Mihail Kononov (la Curtea Veche, pentru care traduc acum „Patologii” de Zahar Prilepin), s-a adunat şi un volum nou de poezie şi aş face şi o antologie de poezie, dar cu poezia nu mă mai grăbesc… Mai am şi alte planuri, dar mai întîi să mă mai eliberez de manuscrisele de care am amintit deja. Visez să prind o săptămînă-două pentru al doilea volum din trilogia „Tovarăşi de cameră”, dar deocamdată nu mă slăbeşte deloc capitalismu’ găunos…