bookblog.ro

---

Ruxandra Cesereanu: „România postcomunistă este o țară viciată”

Scris de • 24 April 2013 • in categoria Interviuri

resized_Virginia 37Poeta, prozatoarea și eseista clujeană, Ruxandra Cesereanu a lansat de curând un nou volum: Un singur cer deasupra lor, apărut la Editura Polirom. Romanul este o ferscă a societății comuniste care prezintă în capitole scurte personaje reprezentative ale epocii: securiști, torționari, victime, deportați, partizani etc.
Despre ce a însemnat comunismul și despre modul în care l-a abordat în ultima sa carte, ne vorbește chiar autoarea în rândurile de mai jos.

Andreea Chebac: S-au scris multe cărți despre viața cotidiană în comunism. De ce încă una? Cu ce este aceasta diferită ?
Ruxandra Cesereanu: Nu știu alții cum sunt în scrisul (proza) lor despre comunism (ca să-l parafrazez hâtru pe Creangă), dar în ce mă privește am încercat să scriu o frescă. Nu e povestea sau istoria unui singur om trăitor în comunism sau a unei familii, ci a vreo patruzeci de oameni de toate vârstele și de toate categoriile sociale. Este prima carte de proză în care eu nu mai sunt personaj. Eu nu exist în această carte, ci doar ceilalți, doar alții.

AC: Cartea este inspirată doar din documente sau și din povești auzite ?
RC: Am cunoscut oameni care m-au inspirat, firește, pentru unele personaje. Lucreția Jurj (un fel de femeie-cruciat - așa o numeam eu cu tandrețe), care a stat patru ani în munți, cu partizanii anticomuniști, apoi a făcut zece ani de închisoare); Andras Visky (deportat în Bărăgan, pe vremea când avea vârsta de un an și nouă luni!); Lucian Matiș și Călin Nemeș (rebeli în decembrie 1989, la Cluj, primul ucis atunci, al doilea s-a sinucis mai târziu). Despre alte personaje m-am documentat cu asupra de măsură: Arsenie Boca, Maica Veronica de la Vladimirești, profesorul Nicolae Mărgineanu (care a făcut șaptesprezece ani de închisoare), Ioan Petru Culianu (asasinat în 1991); dar și Gheorghe Pintilie (lider al Securității), Nicolae Ceaușescu, Elena Ceaușescu. Unele personaje din cartea mea sunt notorii, fie din categoria victimelor, fie din aceea a opresorilor. Dar pe lângă ele există și mulți anonimi trăitori în fel și chip în comunism. Documentarea m-a ajutat să fiu veridică în fresca mea, dar, evident, pentru fiecare personaj am și ficționalizat așa cum am crezut de cuviință pentru sensul și structura narațiunii mele generale.

AC: Personajele camuflează adesea personalități cunoscute. Nu s-a arătat nimeni lezat de imaginile prezentate ?
RC: Principiul de funcționare a frescei mele narative a fost verosimilitatea și veridicitatea. Dar, așa cum am precizat deja, ficționalizarea a fost la fel de necesară și a folosit din plin la conturarea istoriei fiecărui personaj (cu excepția bunicului meu patern). Există în cartea mea personaje politice recognoscibile din realitatea de astăzi: ele sunt realiste, dar și ficționalizate.

AC: Fiecare capitol prezintă un personaj din acea perioadă: torționarul, membrul de partid, fugarul, copilul cu cheia de gât, omul racolat de Securitate etc. Cum ai ales personajele cărora le vei dedica câte un capitol?
RC: Fiecare personaj este gândit ca funcționând (cu câteva excepții) în cadrul unei perechi de personaje antitetice. Fiecare personaj (și perechea antitetică din care face parte) există și se desfășoară într-o suită cronologică a istoriei comunismului în România. Această suită crește treptat, se dezvoltă aproape ca o avalanșă. Am gândit niște tipologii ale omului trăitor în comunism, în România.

AC: Cartea cuprinde un capitol despre bunicul patern. Este întregul volum scris în notă personală?
RC: Da, un loc aparte între personaje îl ocupă figura bunicului meu patern, Vasile Cesereanu, preot greco-catolic, care a făcut pușcărie politică. În acest caz nu am ficționalizat defel (nici măcar minimal), ci l-am portretizat pe bunicul meu (padre Basilio, cum îi spuneam eu după ce a emigrat în Occident) prin memoriile sale de protest către autoritățile comuniste și prin delațiunile despre el, comise de variați informatori. Este singurul personaj căruia nu i-am inventat (realist) o poveste și pe care l-am lăsat să își spună singur istoria (simbolic vorbind), prin documente reale (xeroxate din dosarul său de urmărire, obținut de la CNSAS).

AC: Ar trebui să tragem învățăminte din această carte ? Dacă da, care ? Și către ce tip de cititor este îndreptată cartea ?
RC: Nu se cade să dau indicații de lectură. Romanul a pornit de la imboldul dat de studenții mei, cu zece ani în urmă. Așa încât în primul rând lor le datorez această carte. Ea se adresează, însă, tuturor. Și celor foarte tineri, și maturilor, precum și celor care au trăit mult și greu în comunism și care acum sunt la senectute.

AC: De ce ai ales să scrii o primă carte de proză realistă ?
RC: Nu am ales, ci am fost aleasă. Studenții mei mi-au făcut o propunere, eu am ezitat la început, apoi am acceptat provocarea. Așa a început totul. Fără impulsul dat de studenții mei – nu aș fi scris niciodată această frescă, nu m-aș fi apucat de ea.

AC: Subiectul ales a determinat schimbarea spre proză realistă, sau a venit întâi schimbarea și apoi subiectul care se potrivea ?
RC: Evident că subiectul a determinat schimbarea de registru. Nu aș fi putut să scriu niciodată un roman fantastic despre comunismul românesc. Nu mi s-ar fi potrivit. În schimb am scris un roman în registru fantastic și parabolic despre postcomunismul românesc (Angelus, Humanitas, 2010).

AC: Cum să descifrăm titlul cărții ?
RC: Este cât se poate de limpede. De trăit trăim cu toții sub același cer, indiferent că suntem buni sau răi, frumoși sau urâți. Și indiferent de faptele noastre. Indiferent că suntem (am fost) victime ori persecutori. În viață, cerul e unul singur deasupra noastră. Ce va fi după moarte, asta e deja o altă mâncare de pește...

AC: Care sunt amintirile tale din perioada comunista ?
RC: Frig, alienare, frig, frică, frig, mizerie.

AC: Cartea urmăreste în ordine cronologică desfășurarea regimului comunist în România: instaurarea, maxima putere și Revoluția. Sfârșitul relatărilor din carte reprezintă și sfârșitul prezenței comunismului în România ?
RC: Nicidecum. Finalul este sceptic. România postcomunistă este o țară viciată.

AC: Cum se împacă identitatea de poet cu cea de investigator al trecutului comunist și al faptelor de la Revoluție ?
RC: Nu trebuie să se împace în vreun fel. Sunt și una, și alta. Mă consider, însă, mai ales poetă și prozatoare, ca autor. Eseista din mine există doar după aceea.

AC: Care este teoria personală legată de tot ce s-a întâmplat în decembrie 89 ?
RC: A fost un hibrid de revoluție și lovitură de stat. Cea din urmă a depins de cea dintâi.





Citeste cele 4 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. Zina spune:

    Pe când o ”frescă” în oglindă ? Ar fi interesant să pună cineva față în față părerile despre aceleași fapte, evenimente, ale ambelor tabere. Înainte de ’89 nu puteai să răsufli de comuniști, acum nu poți răsufla de anti-comuniști. Pe când un pic de echilibru ?…

    raspunde

  2. Poligraf spune:

    Degeaba scoatem carti despre trecut, daca el a fost cernut si cei vinovati de teroare nu sunt pedepsiti. Cei care faceau legea sunt acum la putere si nimeni nu ii intreaba nimic.

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro