[Citeste prima parte]

Partea a II-a, în care se vorbeşte despre Eveniment, despre o altfel de Românie, despre tineri, maladii de ultimă oră şi vaccinuri vechi de când lumea "

"Să ieşi de la adăpost, cu riscul de-a te uda până la piele""

Silviu Man: Unul din conceptele pe care le utilizaţi adesea în eseuri este acela de "eveniment". Ce este evenimentul?

Ovidiu Hurduzeu: "Evenimentul" nu poate fi descris în cuvinte decât prin aproximaţii şi analogii. Sub privirile mele, sub streaşină, un ţurţure de gheaţă se topeşte. Dacă pun sub ţurţure un recipient, apa nu se risipeşte, ci se adună, fiecare picătură generează o undă, un eveniment. Luate separat, în sinea lor, nici picătura de apă şi nici unda pe care o generează nu sunt evenimente propriu zise - evenimentul ia naştere la interferenţa dintre ţurţure, undă, şi observator. Este o relaţie trinitară. O carte devine un eveniment, creează un impact (o undă energetică) asupra mea, dar îl poate lăsa indiferent pe vecinul meu care nu a răspuns la apelul ei. Relaţia evenimenţială dintre mine şi cartea pe care o citesc este un fapt existenţial - unic, irepetabil, inefabil (ce nu poate fi definit în mod strict). O carte-eveniment nu poate fi descrisă în termeni generali, nu este un obiect ce poate fi descris, ci un subiect trăit. Valoarea ei estetică, etică sau cognitivă este întotdeauna dublată de una "existenţială", ontologică.

Să nu confundăm însă ontologicul cu impresia subiectivă. Iată de ce trebuie să facem o distincţie clară între "accident", "incident", "catastrofă" şi "eveniment". Accidentul sau catastrofa nu este "o chemare la relaţie" precum evenimentul. Dacă un asteroid cade în ocean, impactul lui asupra noastră este ucigător, noi rămânem nişte victime pasive; tot pasivi rămânem într-un accident de maşină a cărui efecte le suportăm în întregime; "Da Vinci Code" urmăreşte să ne şocheze emoţional (echivalentul asteroidului) pentru a ne distruge convingerile. Este o piesă de propagandă care te agresează, vrea să-ţi impună un punct de vedere, nicidecum să stabilească o relaţie de egalitate cu cititorul. Acestea sunt genul de cărţi-catastrofă, cărţi-incident care urmăresc să declanşeze în mod forţat o emoţie, o impresie subiectivă. Cititorul este "captivat", adică înlănţuit, nu i se cere să reflecteze, ci să răspundă pavlovian - reflexia devine reflex condiţionat. Această logică non-evenimenţială domină întregul "star system" şi sistemele propagandistice (publicitatea este unul dintre subsistemele propagandei).

Evenimentul nu "survine", ci "creşte" dar nu oriunde, oricând şi oricum. În exemplul meu, picătura de apă se desprinde din materie solidă (ţurţurele) sub lumina drăgăstoasă a soarelui. S-ar pierde, ar intra direct în pământ dacă n-ar exista un recipient potrivit (nici prea mic, nici prea mare) care să-i dea un "rost", să-i permită să se desfăşoare în unde evenimenţiale. În condiţii neprielnice, ţurţurele sau rămâne îngheţat, energia evenimenţială nu se desfăşoară, sau se desfăşoară stihial, se topeşte brusc, dând naştere la catastrofe (inundaţii, topirea gheţarilor).

În eseurile mele încerc să creez premisele unei antropologii evenimenţiale. Omul este menit să fie o persoană-eveniment. Dintr-o perspectivă creştină, natura noastră umană nu poate fi distrusă nici în condiţiile cele mai vitrege întrucât noi suntem creaţi după chipul lui Dumnezeu. Ne-am pierdut însă asemănarea cu Dumnezeu - cu alte cuvinte, am renunţat să mai fim evenimente. (Prototipul Persoanei-Eveniment este Iisus Hristos urmat de persoanele înduhovnicite.) Dintr-o perspectivă laică, persoana-eveniment este cea care reuşeşte să degaje încă o energie evenimenţială la întâlnirea cu semenii ei - energie care să acţioneze ca o chemare, să declanşeze energiile evenimenţiale a celor din jur. Aţi văzut suprafaţa schimbată a unui lac atunci când plouă liniştit (spre deosebire de lacul încremenit dinainte de ploaie)? Fiecare picătură creează o undă, fiecare undă se întretaie, suprafaţa lacului devine vie, un "eveniment" pentru cel care se aventurează s-o privească. Asta înseamnă să ieşi de la adăpost, cu riscul de-a te uda până la piele.

Silviu Man: Poate fi actul citirii un eveniment?

Ovidiu Hurduzeu: În răspunsul anterior, am arătat o altă faţetă a "evenimentului" - unitatea tensionată dintre trup şi energie, materie şi undă. "Evenimentul" trebuie să fie întrupat într-un timp şi loc anume, să aibă un fundament ontologic solid ca să poate să "iradieze". De aici lupta mea cu globalismul şi alte utopii planetare care distrug evenimentul. Postmodernismul pleacă de la premisa că nu avem o esenţă, un soclu ontologic solid - esenţa e o construcţie, pretind ei: dacă nu avem esenţă, înseamnă că nu mai avem identităţi fixe, ci doar unele interşanjabile, suntem transnaţionali, transsexuali... Într-o gândire evenimenţială, esenţa (natura) nu poate fi separată de manifestarea ei concretă. Eu nu ştiu CE înseamnă esenţa umană dar ştiu foarte bine CINE este persoana lui Silviu Man. O carte se încarnează în autorul ei. Ce valoare mai au cuvintele "libertate", "democraţie" în gura lui Iliescu? Ce valoare mai au cuvintele "patriot", "naţional" când le rostesc Păunescu şi Vadim, când ştim cine sunt indivizii. Valoroasă este cartea în care există COERENŢÄ‚ între semnificat şi semnificant, între înţeles şi vorbă. Într-un eveniment totul este coerent (deşi tensionat), într-un accident totul este haotic, distonant.

"Visez frumos la România, comuniune de oameni-eveniment..."

Silviu Man: Răspunsul dumneavoastră mă surprinde. Formularea "într-o gândire evenimenţială, esenţa (natura) nu poate fi separată de manifestarea ei concretă. Eu nu ştiu CE înseamnă esenţa umană dar ştiu foarte bine CINE este persoana lui Silviu Man," mă duce cu gândul la ceea ce spunea d-l Dan Puric într-o emisiune a d-lui Robert Turcescu: "creştinismul asta înseamnă: celălalt. Deocamdată, România este conjugată la "ce e România?", nu la "cine este România?". Eu pot să întreb mâine ce este Robert Turcescu? Este jurnalist. Ce este Dan Puric? Prestator de servicii cultural-artistice la Naţional. Când o să întreb cine este d-l Robert Turcescu, am acces la fiinţialitatea şi la taina lui, cât pot." Deşi probabil că nu aveţi foarte multe lecturi comune cu Dan Puric şi proveniţi din medii total diferite, discursul Dvs. "personalist" se înrudeşte în chip uluitor cu al D-sale. Cum explicaţi?

Ovidiu Hurduzeu: Precum Dan Puric, eu îmi asum gândirea şi practica socială a românilor. Nu este vorba numai de lecturi comune, ci mai ales de un "mental" asemănător. Dacă occidentalii au în comun individualismul monadic, pe noi, românii ne uneşte personalismul evenimenţial de care v-am amintit în acest interviu. Nu avem nevoie să construim o Românie personalistă sau "să inventăm" o persoană-eveniment (aşa cum ideologii postmodernismului pretind că Sfântul Augustin a inventat "eul interior"). Persoana-eveniment nu este o inginerie socială aşa cum nici România nu este (încă) o inginerie politico-economică a globalismului. Avem şi am avut persoane-eveniment: marii noştri duhovnici, marile noastre personalităţi (din trecut). În România mai găseşti zone de spiritualitate - spaţii evenimenţiale - dar trebuie să le cauţi în "România profundă". Democraţia, după cum o înţeleg eu, trebuie să-i ofere fiecărui cetăţean şansa de a deveni un "eveniment". Visez frumos la România, comuniune de oameni-eveniment. Deocamdată, văd că se împlineşte însă un coşmar: România, ţara oamenilor-marfă, buni la export - marfă ieftină ("căpşunarii") sau ceva mai scumpă (ingineri, regizori, cântăreţi de operă etc).

Silviu Man : Aţi scris un foarte valoros eseu - Tinereţea ca eveniment - în care vă arătaţi îngrijorat pentru traseul de viaţă al tinerilor de astăzi şi constataţi extinderea pandemică printre ei a unui virus rafinat (eu l-am numit TBC, abreviind manifestările pe care le observaţi: Tehnologie, Bani, Confort)...

Ovidiu Hurduzeu: Mi-a plăcut mult cum aţi interpretat în cheie medicală manifestările TBC-ului pe care eu le-am analizat din prismă religioasă. În final, cele două interpretări converg. Devenind idol pentru tânărul de azi, trinitatea Tehnologie, Bani, Confort se transformă într-o maladie a sufletului şi trupului. Cred că situaţia din SUA nu este radical diferită de cea din România în ceea ce priveşte "idealurile" tineretului. Aceeaşi obsesie de a se integra cât mai vârtos în Sistem, de-a deveni un "specialist" şi a câştiga... cât de mult. Dacă s-ar putea la infinit... În SUA, nici un tânăr ambiţios nu-şi vede viitorul ÎN AFARA marilor corporaţii (Corporate America). Când eram de vârsta dumneavoastră, tineretul occidental mai era încă revoluţionar în sensul bun al cuvântului - tinerii aveau o conştiinţă critică, voiau să acţioneze pentru a schimba lumea (faptul că revolta lor a fost manipulată politic nu schimbă datele problemei). Tânărul conservator din SUA din anii 50 era un "unadjusted man" - omul neajustat! În anii 60, 70, guvernele occidentale şi comuniste tremurau de frica mişcărilor studenţeşti. Cine se mai teme astăzi de tinerii "cool" branşaţi la Ipod-uri, "mobiluri" şi video game-uri? Cui îi pasă de "chat"-ul lor teribilist de pe Internet?

Idealul tânărului recent nu este să fie un revoltat, ci un "maleabil". Comparaţi pe tinerii de azi cu cei din "generaţia de aur" dintre cele două războaie mondiale, Ţuţea, Cioran - "adaptarea la împrejurări se cheamă conformism", spunea Petre Ţuţea, "şi conformistul se deosebeşte de ploşniţă doar prin aceea că ea n-are raţiune". Chiar şi Papa, simbolul status quo-ului, i-a îndemnat pe tinerii de la începutul mileniului să nu mai fie conformişti: "Dacă doriţi cu toată ardoarea să vă apropiaţi de Dumnezeu, feriţi-vă de mediocritatea şi conformismul atât de răspândite în societatea noastră" (Toronto, 18-28 iulie, 2002). Papa ştia prea bine ca "maleabilitatea" tinerilor, conformismul lor este simptomul TBC-ului de care sufereau. Cu cât conformismul este mai vârtos, cu atât se vântură mai mult falsa revoltă a "marginalilor", "teribiliştilor" şi revoluţionarilor subventionati (feministe, gay etc) - de fapt, manifestări ale deculturalizării catastrofale ale tinerei generaţii. "We don't need no education/ we don't need no thought control/ Teachers leave the kids alone." Şi profesorii i-au lăsat în pace! Şi nu numai profesorii. Azi tinerii sunt lăsaţi de izbelişte - fără părinţi, fără profesori, fără mentori, fără duhovnici, fără Dumnezeu - "liberi", în voia soartei şi a manipulărilor de tot felul. Rezultatele le cunoaştem cu toţii.

Silviu Man: Şi atunci, domnule Hurduzeu, încotro salvarea şi reperele? Înspre biblioteci, înspre biserici, în mijlocul naturii, în artă, către duhovnici şi maeştri? Cum credeţi că se poate salva un om dezorientat?

Ovidiu Hurduzeu: Nu există soluţie miraculoasă, nu există reţetă universală. Cred însă că putem lupta eficient împotriva TBC-ului - dacă 1) nu ne lăsăm amăgiţi 2) nu ne lăsăm angrenaţi şi 3) acţionăm. Vaccinul AAA. Bibliotecile, bisericile, arta, duhovnicii, maeştrii, tradiţia, natura sunt "vitamine" întăritoare care ne ajuta să învingem boala. Cu o condiţie. Să ne schimbăm regimul de viaţă. De fapt, să optăm pentru VIAŢÄ‚. Din păcate, mulţi dintre noi, chiar şi dintre cei mai tineri sunt nişte "morţi în viaţă". Ce ne spune Hristos? "Eu sunt Viaţa". Să ne comportăm ca nişte fiinţe vii - cu alte cuvinte, neîmpietrite în şabloanele "stăpânirilor şi împărăţiilor". Necuratul - uităm că în creştinism este numit Cel Viclean - este stăpânul Morţii. Ne amăgeşte, idolii lui de azi Tehnologia, Banii şi Confortul sunt căile prin care moartea pătrunde în noi. Aruncaţi o privire la Bucureştiul "postmodern". Ce predominí£? Băncile şi farmaciile, primele, simbolurile morţii spirituale, celelalte ale bolii psihice şi trupeşti pe care încercăm în zadar s-o remediem prin mijloace chimice. Ce a dispărut? Natura, simbolul vieţii. Atâta timp cât nu devenim un deşert sufletesc, suntem mântuiţi...