bookblog.ro

„Politica este o relație cu prezentul, și va deveni neimportantă cu timpul, de aceea subiectul unei cărți trebuie să treacă dincolo de aceasta” – Interviu cu scriitorul libanez Elias Khoury

Literatura lui este și despre povești, nu ideale, dar povești în sensul atmosferei de basm și magie care poate răzbate dintr-o poveste de dragoste, fie ea și nefericită. Dar literatura lui este și despre realitatea istorică ce ne înconjoară, cu drame și fapte dure. Pentru că, așa cum mi-a explicat el pe îndelete, nu poți să scrii ingnorând contextul în care tu și cărțile tale trăiți.

Crezul estetic al lui Elias Khoury se potrivește perfect cu viața lui, dar și cum modul de-a povesti. Născut în Beirut, unul dintre cei mai cunoscuți scriitori de limbă arabă ai momentului a luat atitudine prin scrisul său, atât în literatură, cât și în publicistică. Cărunt și domol, te privește ironic pe deasupra ochelarilor atunci când îl întrebi despre cărți și personaje, dar la fel de firesc își descopră vocea de bas atunci când explică cum și de ce nu poate sta deoparte de subiectele „fierbinți” ale zonei arabe ca cetățean și ca om.

Romanul „Copiii ghetoului” (Ed. Polirom, 2018) te poartă alături de Adam, personajul central, pe străzile New Yorkului care i-a devenit casă, dar și în copilăria acestuia din ghetoul palestinian din Lod. Pendulând între amintire și realitate, Adam își pune toate întrebările esențiale ale omului (Care este identitatea lui? Ce este iubirea? Ce rost are existența lui?) însă din postura de victimă și persoană dezrădăcinată a cărei viață continuă să fie dată peste cap de trecut.

Andreea Chebac: De ce ați ales să faceți acest pact ficțional în „Copiii ghetoului” și să pretindeți că romanul nu vă aparține, iar manuscrisul v-a fost oferit, apoi să deveniți chiar personaj al cărții etc.?

Elias Khoury: În primul rând am vrut să-i ofer lui Adam, personajul central al cărții, independență totală. Când scriu un roman, dacă nu ajung să cred că un personaj există ca atare, că este independent, simt că întreaga carte este un eșec. Trebuie să îți iei personajele foarte în serios și să te comporți cu ele ca și cum ar fi oameni reali și, de fapt, ele ajung să fie oameni reali pentru tine. Am ținut în mod deosebit ca acest personaj să fie pe întregime veridic pentru că ceea ce povestește în carte nu face parte din experiența mea personală: nu sunt palestinian, nu am fost niciodată în Palestina și toate astea sunt rezultatul sentimentelor mele și identificării mele personale cu palestinienii. Mereu am considerat că a-i susține pe cei asupriți este de datoria mea, nu ca arab, dar ca ființă umană. Așa că am creat acest joc despre un manuscris pe care l-am găsit, ceea ce le-a dat romanului și personajului libertate totală, până într-acolo încât personajul a putut să mă critice pe mine și cartea mea. De fapt el, protagonistul, critică mulți alți scriitori arabi și mulți scriitori israelieni, așa că de ce să nu-l critice și pe Elias Khoury? Altfel nu mă pot situa în afara romanului. Asta mi-a dat, ca scriitor, totală libertate să-mi regândesc opera, pe mine însămi și întreaga aventură a scrisului.

Spune-ti parerea!

Prima persoană care mi-a lăudat beneficiile terapeutice ale scrisului a fost chiar eroina romanului meu”, afirmă, cu franchețea caracteristică, Michel STANOVICI

Autorul romanului „Trei cuvinte, cinci minciuni”, publicat la Editura Curtea Veche în traducerea Doinei Jela, este mai puțin cunoscut publicului. În urma succesului înregistrat în rândul criticilor de această primă carte, am fost curioși să aflăm mai multe despre persoana autorului, dar și despre motivele care l-au îndemnat să scrie o carte-jurnal, în care se deschide fără teamă sub ochii cititorilor.

Iulia Dromereschi: În primul rând, haideți să facem o scurtă prezentare în favoarea cititorilor care „au deschis televizoarele mai târziu”. Cine este Michel Stanovici?
Michel Stanovici: Tatăl meu este de origine română, iar mama, englezoaică. Eu m-am născut în Franța și am trăit multă vreme la Paris. Am făcut cunoștință cu România încă din copilărie și, după Revoluție, am început să vin la București din ce în ce mai des. Am deschis aici o societate de servicii informatice, apoi am lucrat în domeniul imobiliar. Cei doi copii ai mei locuiesc la Paris împreună cu mama lor, iar eu îmi împart timpul între Paris și București. Am scris Trei cuvinte, cinci minciuni târziu, după o ruptură de ordin sentimental.

Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

Tara Skurtu: „I always knew I would have a book called The Amoeba Game. For eight years I knew. For me it represents the function of poetry, how we move through life.”

It's an early morning for both of us. But the cozy Oriental room at Greentea and the smell of coffee turn out to be a good start. Tara is already here, with a big cup of cappuccino in front of her. I'm really excited she accepted to do this interview, as I've been mentally planning it ever since I saw her „The Language of Poetry" talk at Creative Mornings Bucharest.

Tara Skurtu is an amazing poet, who just launched the debut book The Amoeba Game with Eyewear Publishing, also freshly translated in Romanian at Editura Nemira as Jocul de-a amiba (tr. Radu Vancu and Tiberiu Neacșu) and I couldn't wait to talk about it, and creativity and poetry in general.

So prepare for a long read on life, poetry, adapting to Romanian culture, doing really cool creative workshops (I have been to one and it's something else, check out more here) and launching a new book, with honesty and humour, the Tara way:

Alice Teodorescu: I always like to start my interviews with this particular question, so here it goes - If your poetry was an object, an animal or a colour, what would it be?

Tara Skurtu: An object. I'm going to go with an onion. I had this conversation recently and I was told that my poetry was like an onion and I agree. Hopefully it's not making people cry, but it has all the layers.

Alice: Continuing the philosophical tone now - do you get to be a poet or do you become one?

Tara: I certainly never wanted to be a poet, that's for sure. I went through years of trying to do just about everything else. And it would creep up. Because I would find myself doing poetry even when I was trying to do the other things, like prepare for medical school—which is a lot smarter than focusing on poetry, from a practical perspective.

Spune-ti parerea!

Despre arhetipuri, renașterea romanului de aventuri și finalizarea proiectelor – un dialog cu Antonin Varenne

Antonin Varenne a fost invitatul special al Zilelor romanului polițist, eveniment organizat de Institutul Francez la București, în perioada 14-17 mai. Autorul a lansat traducerea în limba română a romanului său, Trois milles chevaux vapeurs; Calea răzbunării (Crime Scene Press).

Mai puțin cunoscut la noi, Varenne se bucură de succes în rândul criticii internaționale. Două dintre romanele sale, Fakirs și Le Mur, le Kabyle et le Marin, au fost încununate cu premii prestigioase.
Iulia Dromereschi: Operele dumneavoastră nu sunt foarte cunoscute în România, Calea răzbunării fiind primul roman tradus la noi. Cum de s-a întâmplat așa?
Antonin Varenne: Într-adevăr, este al optulea roman al meu. Crime Scene Press este editura românească la care a fost publicat romanul. Au negociat cu editura care îmi publică operele în Franța, Albin Michel, fiindcă au descoperit ceea ce scriam, și se aflau în legătură cu editura franceză, așa că a fost mai ușor. Acum, cred că vor traduce și continuarea romanului, fiindcă intenționez să devină o trilogie.

Spune-ti parerea!

Adevăr sau provocare cu scriitoarea Care Santos: „Ficțiunea mi se pare cel mai bun loc în care să începi să înlături tabuul.”

iubescsacitesc.ro

Jumătate de viață” este cel mai proaspăt roman semnat de scriitoarea spaniolă Care Santos, tradus în limba română la editura Humanitas Fiction. Cartea se construiește pe evoluția vieții și relațiilor a patru femei care se cunosc încă din copilărie.

Subiectul dificil și ofertant - pentru că puține relații interumane sunt mai greu de conturat decât valurile de emoții mișcătoare dintre fete care apoi devin femei - a fost ilustrat în roman prin pagini care pe mine m-au făcut să mă simt ca un receptacul de sentimente deoarece am empatizat de nenumărate ori cu situații și reacții descrise în ele.

Care Santos folosește scena și personajele pentru a atinge subiecte care nu mai încetează să fie tabu: sexualitatea feminină, rolul Bisericii în educație, egalitatea între bărbați și femei etc.

Eu am iubit acest roman de când am citit primele fraze în care protagonistele joacă „Jocul cu gajuri”, care nu este altceva decât binecunoscutul Adevăr sau provocare din adolescența noastră. Așa că atunci când am avut ocazia unei discuții cu Care Santos am provocat-o să reproducem Jocul cu gajul din carte, și am ales exact întrebările pe care protagonistele și le adresează la maturitate.

Spune-ti parerea!

Interviu cu Pierce Brown: „Mi se pare că autorii de YA tind, uneori, să subestimeze inteligența cititorilor.”

Autorul American Pierce Brown a publicat primul lui bestseller la doar 26 de ani, după ce, timp de 4 ani, primul roman din ceea ce avea să fie trilogia „Red Rising” a fost respins de nenumărați agenți și edituri. Însă din 2014, anul cu noroc, și până acum, cărțile sale au fost traduse în 25 de limbi.

În cadrul turneului său european, Pierce Brown a ajuns și în România. Pe masă, în fața lui Pierce Brown, autorul-fenomen al trilogiei „Red Rising” (apărută la noi la editura Paladin sub titlurile „Furia Roșie”, „Furia Aurie” și „Furia Dimineții”) și al trilogiei încă în lucru „Iron Gold”, din care au fost deja publicate două volume, se află al doilea volum dintr-o trilogie scrisă de Robin Hobb.

Iulia Dromereschi: Observ că citești Robin Hobb. Bună alegere!

Pierce Brown: Da. O am de la 11 ani în bibliotecă – e contemporană cu „Roata timpului” (Wheel of Time, de Robert Jordan, 14 volume, n. red.), și abia acum am ajuns să o citesc.

I.D.: Mereu am considerat că e mai eficient să grupezi seriile Fantasy și să nu le „târăști” în prea multe volume.

P.B.: De acord. Asta am făcut cu „Red Rising”.

Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

Interviu cu scriitorul chinez Yu Hua: „Umorul îi aduce consolare cititorului, îi aduce speranţă, iar eu a trebuit în primul rând să îmi aduc mie însumi consolare şi speranţă, pentru ca apoi să transmit aceste sentimente şi senzaţii cititorului.”

Yu Hua este un reprezentant al literaturii chineze contemporane, scriitor tradus în peste treizeci de limbi și primul scriitor chinez căruia i s-a decernat James Joyce Award. În limba română au apărut până acum trei traduceri ale cărților sale: romanul „În viață” (Humanitas Fiction, 2016), romanul „Cronica unui negustor de sânge” (Humanitas Fiction, 2017) și – o apariție extrem de proaspătă - volumul de eseuri „China în zece cuvinte” (Humaniats Fiction, 2018).

Cartea care a prilejuit acest interviu este romanul „Cronica unui negustor de sânge”, povestea vieții unui muncitor care, de-a lungul timpului, își vinde sângele de mai multe ori pentru a-și salva familia. O cronică care aduce în ficțiune o practică tulburătoare din istoria Chinei: vânzarea de sânge; o fereastră într-o cultură îndepăratată care a trecut și încă trece prin modificări capitale.

 


Foto: Radu Sandovici // vertizontal.ro”

Andreea Chebac: În comparație cu precedenta dumneavostră carte tradusă în limba română - „În viață”, „Cronica unui negustor de sânge” este o carte cu mult umor și mult haz. Cum ați construit aceste scene de umor? Au apărut ele spontan? Mai ales că subiectul „vânzătorilor de sânge” este unul cât se poate de grav și serios.

Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

Copyright ©2011 Bookblog.ro