bookblog.ro

Interviu cu sciitorul ucrainean Serhii Jadan: „Într-o societate care este politizată, și cultura este politizată”

Portrait de Serhiy Jadan (Zhadan) septembre 2016 ©Leonardo Cendamo/Leemage

Scriitorul ucrainean Serhii Jadan a vizitat pentru prima dată România în această toamnă cu ocazia Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara, moment în care am putut să îl întreb despre romanul său, „Jazz în Donbas” (Editura Cartier, 2017), singura carte semnată de el care a fost tradusă în limba română până în acest moment.

Romanul îl are în centru pe Gherea, un tânăr care se vede nevoit să revină în locurile copilăriei sale, în Donbas, unde redescoperă prieteni vechi, leagă noi amiciții și întâlnește iubirea. Într-o atmosferă de petrecere aflată la limita legalității, Gherea are parte de experiențele maturizării sale. De fapt o maturizare a unei întregi societăți, întrucât oamenii învață să își trăiască libertatea haotic și cu smucituri, totul în Donbas, un spațiu mitic și captivant.

Dar Serhii Jadan este cunoscut mai ales ca poet, vocea care atrage sute de tineri la festivalurile de poezie, prezent pe EuroMaidan și în viața publică actuală a Ucrainei.

Spune-ti parerea!

„Scrisul e despre tine și despre timpul pe care îl petreci în propria companie.” Douăzeci de minute cu Irvine Welsh, autorul romanelor-cult Trainspotting, Porn și Filth

2005 Anul doi de facultate. British Council, Cluj-Napoca: un coridor strâmt, străjuit de rafturi dense de cărți, construit pe principiul unui Tardis – pe dinafară, nimic neobișnuit, iar înăuntru, o lume de posibilități. Rând după rând, autor după autor, un amalgam de titluri și culori, care mai de care mai îmbietoare. Aleg la întâmplare; sau poate nu. Poate că aleg fiindcă nu citești în fiecare zi un roman numit Filth (apărut la noi cu titlul „Jeg” – Polirom, 2006, traducere Carmen Toader).

2013 Am terminat facultatea. Chiar și masterul. Am început o alta, dar asta nu este esențial acum. În cinematografe rulează adaptarea acelui roman citit cu opt ani în urmă, în regia lui Jon S. Baird, cu James McAvoy, unul dintre favoriții mei, în rolul principal. Aleg să îl văd, aleg să îl compar cu romanul, aleg să îmi placă încă o dată o producție inspirată de scrierile ridicate la rang de cult ale unui autor al cărui personaj emblematic (Mark Renton, Trainspotting & co.) spunea tot cam așa: „Choose life. Choose a job. Choose a career. Choose a family”.

2017 Într-un alt spațiu închis, pe o canapea obișnuită, în fața unei mese pe care se află doar flori, sticle de apă și telefonul meu, se deschide o nouă lume de alegeri: care sunt întrebările potrivite pentru Irvine Welsh, autorul scoțian, aflat pentru prima dată în România pentru o serie de întâlniri cu cititorii săi. Suntem în București, este o zi splendidă de toamnă, iar Irvine răspunde calm, prietenos și fără ezitare. Mă simt ca și cum am fi ieșit la o cafea și depănăm amintiri despre prieteni pe care nu i-am mai văzut de o vreme; cărți, personaje, influențe, și mai ales muzică.

Descopăr că muzica rămâne o constantă în viața și creația lui Irvine. Că, poate, este acea sursă de inspirație, acel impuls, acel prieten care i-a fost mereu alături, atunci când a avut nevoie de un sfat, de o idee, sau, pur și simplu, de un context potrivit ca să se exprime. Descopăr că, pentru autor, scrisul a fost întotdeauna despre împărtășirea unor emoții, și mai puțin despre un scop, un public-țintă, sau o agendă.

Citeste cele 3 COMENTARII si spune-ti parerea!

Interviu Paul Brinkley-Rogers: „Nu am știut până în momentul în care m-am documentat pentru carte că obiceiul de a uni degetele cu un fir reprezenta de fapt în tradiția ei faptul că vom fi legați pentru eternitate…”

Citisem de curând romanul „Bucuraţi-vă de fericirea voastră” (Publica, 2017) şi rămăsesem impresionată de francheţea şi încântarea cu care scriitorul a relatat o poveste de dragoste din tinereţe, când s-a ivit ocazia de a-l întâlni chiar pe autor, Paul Brinkley-Rogers. Înainte de lansarea de carte programată în București am prins momentul unei scurte discuții.

Ce vis e mai frumos pentru un cititor?  Astfel am văzut cu ochii mei cât de captivat este chiar şi acum de imaginea femeii japoneze pe care a iubit-o, pe nume Yukiko, chiar dacă au trecut în jur de 30 de ani de atunci. Deoarece pentru el, fericirea reprezintă simplul fapt că a cunoscut-o...

Marinela Gheorghe: De ce ați scris cartea la atâția ani distanță după ce ați cunoscut-o pe Yukiko?

Paul Brinkley-Rogers: Cred că a fost vorba de înaintarea în vârstă: am atins pragul de 70 de ani; atunci când femeile și bărbații ajung în jurul unei astfel de vârste, poate pentru că nu știu ce să facă, pot deveni mai înverșunați, sau pot deveni stupizi... sau pot deveni foarte implicați în creșterea nepoților... diverse lucruri.

Spune-ti parerea!

Interviu Octavian Soviany: Citim atât de multe lucruri care nu ne plac încât e bine să mai citim din când în când și ceva care ne place.

Într-o zi de joi, cu puțin timp înainte de lansarea romanului Casa din Strada Sirenelor (RECENZIE) în cadrul Librăriei Cărturești, am avut plăcerea de a-l intervieva pe autorul Octavian Soviany în legătură cu geneza acestei cărți, printre altele. Departe de a fi impunător prin statură sau prin felul de a fi, acesta impune respect și te face să deschizi larg urechile la tot ceea ce are de povestit. Mi-l pot imagina în spatele unei catedre vrăjind generații întregi de elevi cu viziunile și recomandările sale literare așa cum acum reușește să facă și cu cititorii săi.

Sursa foto: filme-carti.roCălina Matei: Ați debutat cu poezie, ați trecut prin dramaturgie, critica literară, ați fost profesor de literatură. Citeam într-un interviu de-al dumneavoastră că v-ați gândit multă vreme că nu puteți să scrieți proză și totuși ați găsit resursele necesare în imaginație pentru a vă reinventa de la un roman la altul.

Citeste cele 2 COMENTARII si spune-ti parerea!

Interviu Aris Fioretos: „Literatura este un mediu lent,(…) de obicei reacția vine cu o întârziere de câțiva ani.”

Mi-l amintesc pe Aris Fioretos de la precedenta sa vizită în România: înalt și elegant, cu o figură serioasă atunci când îl priveai în repaus; dar plin de detalii surprinzătoare dacă aveai timp să îi arunci mai mult de o privire: șosete colorate, butoni amuzanți și a însoțit lectura în română din romanul său (o limbă necunoscută lui) cu gesturi amuzante.

Ambele ipostaze sunt la fel de firești pentru scriitor și cam așa este și romanul „Mary”: trebuie să treci peste aparența unui roman despre opresiune și torturi pentru a descoperi descrierile fabuloase și pasajele de reală tandrețe.

CITEȘTE RECENZIA ROMANULUI „Mary” DE ARIS FIORETOS

Aris Fioretos a venit în București penru a promova primul său roman tradus în limba romană: „Mary” (Ed. Humanitas Fiction, 2017), ocazie cu care a povestit despre ce înseamnă să te pui în pielea personajului, cum a ales tema și multe altele.

Spune-ti parerea!

Majgull Axelsson: „Eu încă aștept să citesc un roman bun despre cum era viața în perioada comunistă.”

 

O lege nescrisă a Bookfest-ului spune că sâmbăta este, fără tăgadă, cea mai aglomerată zi a târgului. Sâmbăta de 27 mai nu face excepție, și îmi dau seama că am fost inspirată să ajung mult mai devreme decât la ora indicată pentru interviul cu Majgull Axelsson. Mă bucură să văd zeci și zeci de oameni navigând pe culoarele dintre standuri, și îmi croiesc drum printre ei pentru a ajunge la zona dedicată Suediei – țara invitată în acest an la târg.

Prima impresie pe care mi-o face Majgull este a unei persoane calde și deschise; pare cu chef de vorbă și nu dă niciun semn de nerăbdare, nu se plânge de nimic și e toată un zâmbet. Cuvintele vin de la sine în compania ei, și începem discuția natural, despre... vreme.

Citeste cele 2 COMENTARII si spune-ti parerea!

Interviu Dana Grigorcea: „Haina îl face pe om și, în contextul ăsta, un premiu este o haină de fițe.”

Autorin Dana Grigorcea - sie lebt in Zürich und gewann vor kurzem den 3Sat-Preis am Ingeborg-Bachmann-Literaturwettbewerb - hier im Volkshaus Zürich, wo sie sich oft aufhält

AC: Cum a schimbat viața ta de scriitor faptul că ai luat Premiul 3sat în cadrul concursului de literatură Ingeborg Bachmann de la Klagenfurt, din Austria?

DG: Drept să-ți spun, eu nu sunt o fetișistă a premiilor. Încet, încet există pericolul să vrei să acumulezi premii, onoruri... Ăsta e pericolul care te paște în mediul artistic, în rest ai numai plăceri, asta e singura neplăcere... :).

Ingeborg Bachmann din Austria e cel mai cunoscut concurs din spațiul german. Este difuzat la televizor, toată suflarea interesată de literatură se uită an de an la festivalul ăsta și toate ziarele scriu, e ca un foc care se vede de departe.

Eu am vrut să partcip pentru că mi s-a părut interesant să citești în fața unui juriu. Vreau, după ce am scris ceva, să am un public, mic-mare, un public receptiv, care să-mi spună o părere. Vreau să am o reacție. În anul respectiv era un juriu foarte bun, niște oameni de la care chiar eram curioasă să am o reacție. Ăsta a fost motivul principal pentru care am participat. Prietenii mei scriitori m-au sfătuit să nu mă duc. Chiar și soțul meu a spus că este un show, că nu are legătură cu literatura, pentru că timpul este foarte scurt, fiind televiziune, și ei dau sentințe, nu au timp să discute despre ce le-a plăcut și ce nu le-a plăcut. Rămân la prima impresie și spun: „ne-a plăcut”, scurt, sau „nu ne-a plăcut, e o porcărie” și poate îți și rup foile citite, cu efect pentru public. Te pot umili dacă ești mai sensibil, o mulțime de scriitori care au fost la festivalul ăsta n-au mai scris după. Dar eu n-am fost convinsă de argumentația asta, pe mine nu mă interesa dacă urmau să mă desființeze.

Spune-ti parerea!

Copyright ©2011 Bookblog.ro