bookblog.ro

Interviu cu scriitorul norvegian Jo Nesbø: „Încerc să mă țin departe de cititori din teamă de a nu fi corupt de dorințele lor în ceea ce privește personajul principal.”

Foto: Thron Ullberg

Scriitorul norvegian Jo Nesbø a venit săptămâna aceasta pentru prima dată în România, ocazie cu care editura Trei a lansat „Cărăbușii”, un nou roman din seria Harry Hole - detectivul plin de vicii și de intenții bune imaginat de scriitor -, iar editura Humanitas a continuat colecția Hogarth Shakespeare cu o reinterpretare a piesei „Macbeth” scrisă de el.

Chiar dacă Nesbø este cunoscut în special pentru romanele sale polițiste - două dintre ele fiind și ecranizate: „Omul de zăpadă”, al șaptelea roman al seriei Harry Hole și „Hodejegerne” care a stat la baza filmului „Vânătorii de capete” –, înainte să se dedice literaturii, acesta a fost muzician, fotbalist și broker. Versatilitatea de care a dat dovadă pare să se transpună și în scris pentru că după ce a fermecat o lume întreagă cu pagini care descriu situații extreme și chiar violente, s-a îndreptat, nici mai mult nici mai puțin. decât spre literatura pentru copii, prin seria Doctor Proctor.

Ne oferă și o reimaginare după Shakespeare destul de apăsătoare și care nu ascunde defectele societății de acum sau de oricând, cu toate acestea Jo Nesbø se declară un romantic și își privește succesul mondial cu detașare pentru că scrisul pentru el nu este un job, ci ceva ce face în timpul liber.

Vă invit să descoperiți omul din spatele cărților și cât anume dintr-o personalitate așa complexă se regăsește în personajele sale:

Spune-ti parerea!

Interviu cu Sorin Lucaci: „Fără cultură și identitate, viitorul unei națiuni nu sună foarte încurajator.”

Sorin Lucaci este unul dintre acei oameni pe care este greu să îi prezinți doar în două cuvinte - mereu are un proiect nou. Mereu este implicat în ceva, fie că vorbim despre organizarea unor evenimente culturale, a unor campanii culturale, tabere pentru copii, emisiuni TV sau că scrie un nou volum de poezie. Totul pe altarul culturii! Și tocmai pentru că este un om cu atât de multe fațete, vă invit să-l descoperiți în rândurile de mai jos.

Andreea Chebac: Știu că încerci să promovezi evenimentele culturale și în alte spații decât librăriile, spații neconvenționale. Care este cel mai neconvențional spațiu în care ai organizat un eveniment sau care ar fi cel mai neconvențional spațiu pe care ai vrea să îl abordezi, dar nu ai făcut-o încă?

Sorin Lucaci: Nu știu dacă aș putea să-l numesc un spațiu neconvențional, dar cu siguranță este un spațiu cultural foarte frumos, este vorba despre sala Studio a Teatrului Excelsior, cu evenimentul „Alan Watts - Repere în călătoria omului către sine”, desfășurat pe 12 februarie. Următorul eveniment pe care îl pregătesc va avea loc la sala Studio, ce coincidență :), a Universității Spiru Haret, unde așteptăm foarte mulți studenți de la Facultatea de Psihologie. Este vorba despre evenimentul „Simbolismul corpului uman - mituri și arhetipuri în tradițiile spirituale ale lumii”, eveniment ce va avea loc marți, 26 martie, ora.18:30. Vrem ca în aceste spații neconvenționale să atragem un număr cât mai mare de tineri.

Spune-ti parerea!

François-Henri Désérable: „Cred că plăcerea pe care o resimți atunci când recitești o carte e un mod de a diferenția între ce e literatură și ce nu e literatură.”

Un anume domn Piekielny (Humanitas Fiction, 2018) este un roman născut dintr-un roman sau, altfel spus, este o carte despre cum literatura ne poate influența viața. Piekielny, personajul din titlu, apare în „Promisiunea zorilor”, celebra autobiografie al lui Romain Gary.

François-Henri Désérable, autorul cărții, s-a trezit blocat pentru câteva ore în orașul Vilnius unde hazardul l-a dus în fața casei în care au locuit Romain Gary în copilărie și vecinul său, domnul Piekielny. „Dar ce este hazardul, dacă nu Dumnezeul necredinciosilor?” (pag. 26).

Iar de aici, urmărind un fir pe jumătate detectivistic, pe jumătate de iubitor de lectură, Désérable a încercat să refacă viața acestui domn simplu, care a fost făcut nemuritor prin menționarea lui în literatură. Un amestec de ficțiune, auto-ficțiune și sclipiri de realitate, așa cum se dovedește, de fapt, a fi si autobigrafia lui Gary, cartea te face conștient de rolul tău ca cititor - acela de a făuri lumi prin lectură.

Romanul Un anume domn Piekielny a obținut, în 2017, Premiul Goncourt - Alegerea României și Marele Premiu de literatură al orașului Saint-Étienne, în Franța.

Spune-ti parerea!

Adrian Șonka: „Nimeni nu bagă bani într-un motor care să permită plecarea pe Marte.”

Foto: Miluță Flueraș

L-am cunoscut pe Adrian Șonka în seara de Sfântul Nicolae. Nu a fost dificil să îl găsesc; când nu ține cursuri la Fundația Calea Victoriei și nu scrie articole sau cărți - Ghidul micului astronom prin Univers (Ed. Nemira), este la Observatorul Astronomic „Vasile Urseanu”, instituție pe care o și coordonează. Ajunge în jur de ora 19:30 și își deschide laptopul, pe care meșterește nu-prea-pricep-ce (îmi explică, însă singurele mele tangențe cu fizica se leagă de o amintire de coșmar despre o lecție cu liniile de câmp, iar astronomia e de ordinul fantasticului).

Iulia Dromereschi: În ultima vreme jucați o mulțime de roluri. Sunteți astronom, lector, dar și scriitor. Cum e să purtați toate aceste pălării?

Adrian Șonka: Exprimarea e prea aleasă. Dacă ții un curs, nu înseamnă că ești profesor. Tot ce fac este pentru astronomie și am observat că, pentru a le povesti oamenilor despre astronomie, trebuie să le ții și cursuri, și să mai scrii și o carte, dacă ți se oferă posibilitatea. Așadar, eu nu consider că sunt nici profesor, nici scriitor. Ești scriitor doar dacă ești în Uniunea Scriitorilor, nu e asta definiția oficială? Am scris o carte de astronomie pentru copii, fiindcă am fost contactat de Editura Nemi.

Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

„Ficțiunea ne ajută să devenim mai toleranți, pentru că ne determină să vedem lumea cu ochi diferiți”, interviu cu autoarea britanică Ann Cleeves

Pentru o împătimită a genului Mystery/Crime, sau, să-i zicem neaoș, polițist, întâlnirea cu actuala „primă doamnă” a literaturii de gen din Marea Britanie, Ann Cleeves, a fost un prilej de încântare absolută. Imaginați-vă bucuria mea, cu atât mai mult cu cât acest prilej s-a triplat (!): autoarea a fost prezentă la București, în perioada desfășurării Târgului Gaudeamus, și a participat atât la o întâlnire mai restrânsă cu admiratorii (16 noiembrie), cât și la lansarea celei mai recente cărți ale sale traduse și publicate la Crime Scene Press, „Pescărușul” – citește recenzia (17 noiembrie).

Întâlnirea de la Dialogue Social Bar a fost plăcută, beneficiind de intervențiile autoarei, dar și ale reprezentanților editurii care, în prezent, sunt singurii care publică exclusiv romane de gen în România. Am avut și plăcerea de a urmări un episod al ecranizării de succes după seria care o are drept protagonistă pe Vera Stanhope – un serial realizat în „dulcele stil britanic”, atât de cunoscut celor familiarizați cu „Poirot” sau „Crimele din Midsommer”. Mi-aș dori ca această producție să fie preluată și în țară, fiindcă sunt convinsă că s-ar bucura de succes.

Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

Interviu cu scriitorul columbian Juan Gabriel Vásquez: „Scrisul, pentru mine, are foarte multe aspect iraționale, de necontrolat, care au legătură cu obsesiile, cu demonii interiori”

Aflat pe toate listele de autori columbieni „must read”, Juan Gabriel Vásquez este printre primele nume care apar atunci când pur și simplu dai un search pe Google pentru „colombian literature”, alăturie de Marquez – comparația de care nu scapă niciodată.

Juan Gabriel Vásquez a participat la ediția din acest an a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara, fiind cap de afiș. Romanele și biografia sa se mulează perfect pe tema festivalului: ideea de țară în care te-ai născut și țară în care alegi să locuiești, cele două ajungând adesea să nu coincidă.

Născut în Columbia, Juan Gabriel Vásquez alege să plece pentru o lungă perioadă de timp din țara sa, dar subiectul romanelor sale rămâne mereu pe teritoriul columbian, deoarece sunt caracteristici ale patriei sale – cum ar fi violența – care îl pun pe gânduri și pe care ajunge să le disece în literatură.

În limba română au fost traduse romanele sale Zgomotul lucrurilor în cădere (ed. Polirom, 2015) și Forma ruinelor (ed. Polirom, 2018). Iar în interviul de mai jos aflăm mai multe despre „demonii interiori” care l-au făcut să le scrie, despre năzuințele sale de tinerețe, despre planurile următorului roman și multe altele.

Spune-ti parerea!

Gabriela Adameșteanu: „Am vrut întotdeauna să fiu un scriitor, nu o scriitoare, și să am și personaje masculine la fel de puternice ca cele feminine”

Proaspăt scoasă din tipar, Fontana di Trevi” (ed. Polirom, 2018), cea mai recentă carte semnată de Gabriela Adameșteanu, se înscrie într-o trilogie dedicată Letiției Branea, eroina din „Drumul egal al fiecărei zile” și „Provizorat”. Dar întotdeauna romanele dumneaei sunt mai mult de atât, folosind pretextul unui personaj pentru a picta tabloul unei întregi epoci, a legăturilor între indivizi, a geografiei locului.

De data aceasta pendulăm mai ales între anii '80 și perioada contemporană, recunoscând mentalități, tipologii și obiceiuri. Cred că multor cititori li se va strânge inima în fața obiectivității cu care Letiția, care are acum statutul de emigrantă, descrie ce se întâmplă acasă, în România.

Despre acest roman, dar și despre ce înseamnă să scrii și cât de mult poți controla acest proces, am stat de vorbă cu doamna Gabriela Adameșteanu la cea de-a șasea ediție a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași/ FILIT 2018.

Gabriela Adamesteanu: „Am vrut întotdeauna să fiu un scriitor, nu o scriitoare, și să am și personaje masculine la fel de puternice ca cele feminine.”

Andreea Chebac: Ne întâlnim aici, la FILIT, în această enclavă de cultură și literatură, dar pe fundal se desfășoară un Referendum deosebit de contestat. Totodată ambele manifestări ar fi fost imposibile înainte de căderea comunismului. Privind România de acum, cu plusuri și cu minusuri, a meritat să renunțați la a scrie literatură aproape 10 ani după '90 în favoarea jurnalismului?

Gabriela Adameșteanu: Există un fel de răspuns la întrebarea asta în noua mea carte, Fontana di Trevi. Unul dintre personaje își pune o întrebare oarecum similară celei pe care mi-ai pus-o tu și e destul de devastat de felul în care s-a investit, neglijându-și viața personală și  fiind atent doar la problemele societății. Dar acesta este doar un personaj și  nu mă reprezintă pe mine. Într-adevăr, ai putea să te întrebi la ce au fost bune toate sacrificiile dacă am ajuns în punctul asta, dar nu trebuie să te lași prins de dezamăgire.

Spune-ti parerea!

Copyright ©2011 Bookblog.ro