0Autor: Gianni Rotta
Rating:
Editura: Rao

Am început cartea lui Gianni Riotta cu sufletul îndoit şi cu o subapreciere. Dovadă că prima impresie chiar contează. Pentru asta îmi pare rău. Ceea ce la prima vedere pare lipsit de atractivitate îţi poate crea surprize plăcute ulterior. E incredibil cum în abia 250 de pagini, format mic, încape atât de multă acţiune. Cartea te captivează fără efort, derulând prin faţa ochilor o lungă listă de aventuri ale protagonistului principal, Nino Manes. După o copilărie şi adolescenţă lipsite de griji, cu o lume întreagă la picioarele sale (plajele orăşelului ca teritoriu de explorare sau buzele iubitei din adolescenţă pentru variaţie), adultul Nino se trezeşte aruncat în haotica experienţă a celui de-al Doilea Război Mondial.

Mai rău decât ororile luptei este timpul petrecut captiv în lagărele pentru prizonieri de război din America, unde ajunge în urma capturării. Un subiect mai rar abordat, cel al experienţei acestor lagăre, în care existenţa ta este pusă pe pauză, în baza unor convenţii. Trec uneori ani de zile, identice una cu cealaltă, şi mintea ta o ia razna gândindu-se cum vieţile celor de acasă curg totuşi într-un ritm firesc. Pescarii ies în continuare pe mare când se dă startul la pescuitul tonului cu carne roşie, sărbătorile se ţin cu regularitate, sunt festive (atunci se aprinde alborada, un fel de artificii foarte zgomotoase) iar logodnica ta neprihănită te anunţă că urmează să abandoneze visul vostru de iubire, pentru a se mărita comod într-o relaţie de convenienţă, banală. Mai mult, nimeni nu bănuieşte calvarul mental al deţinutului de război pe care eşti nevoit să îl înduri cu stoicism. Când toate astea se dovedesc a fi mai mult decât poate suporta, Nino hotărăşte să evadeze şi astfel se declanşează intriga elaborată a cărţii.

Drumul spre libertate, drumul spre casă, drumul spre o iubire pierdută, drumul spre sine, cel de dinainte de război. Toate acestea par să se închidă. Asemeni unui drum iniţiatic, şi acesta este plin de piedici ce trebuiesc trecute. La fel ca în scrierile ce conţin o morală intrinsecă, şi cartea lui Gianni Riotta desface pe zeci de pagini pilde de înţelepciune care vin din gura unor profeţi deghizaţi. Aici autorul exagerează uşor, pare că după ce s-a lansat în predicile teologico-filosofale nu mai găseşte frâna. Pentru asta am dat o bilă neagră. Mixul între simţire şi datorie, obligaţie şi sentiment, cu morala drept cireaşa de pe tort, par a fi lecţii din manualul de literatură. Iar calitatea scriiturii suferă în pasajele cu pricina.

Dacă până atunci cartea dădea impresia unui scris lejer, acolo devine greoaie, împotmolită. În ciuda efortului vizibil de a face vorbire despre lucrurile importante din viaţă, pe care experienţa războiului le revelează cu intensitate şi acurateţe crescute, discursul deraiază uneori din pricina misticismului în care este ambalat. Totuşi cu un ultim efort autorul se smulge din această încâlceală şi ne trage după el într-un nou şir de aventuri. Finalul cărţii este împărţit. Astfel că fiecare poate deduce ce doreşte: dacă este sau nu un happy end. Pe de o parte, foştii combatanţi nu mai reuşesc niciodată să treacă peste experienţele avute, deşi se integrează social la întoarcere. Aceştia s-au lăsat să moară sufleteşte. Pe de altă parte, sunt cei care sunt izbăviţi, şi acesta este cazul lui Nino, cei care trăiesc cu faţa întoarsă spre Bine, spre Lumină, spre Dragostea care nu moare niciodată.

În mod fundamental, cartea lui Riotta nu se va impune niciodată drept o capodoperă a literaturii universale. Dar cu siguranţă nu poate fi clasată nici drept maculatură lipsită de valoare. Mediocritatea sa (fără sensul peiorativ asociat de regulă) este tocmai cea care o salvează de la această soartă. Fiind totuşi o carte plină de răsturnări spectaculoase de situaţii, o carte vie, cu frământări şi dileme, cu iubiri vechi piedute şi altele noi câştigate pe neaşteptate, cu camaraderii profunde şi eroi palpabili, Alborada merită cu siguranţă un loc pe noptiera voastră sau în valiza pregătită de călătorie, pentru a fi citită pe şezlong sau în după-amiezele de concediu atunci când nu se întâmplă mai nimic.

Scrisă de Măriuca Macovei