Titlu: Asediu (Roman scris cu foarte puține ghilimele)
Autor: Ardian-Christian Kuciuk
Rating:
Anul aparitiei: 2008
Numar pagini: 132
ISBN: 978-973-1925-18-9

Într-o lume a modernității alienate, care se zbate între socialism și capitalism, inocența unui copil devine metafora întunericului în care umanitatea a ales/a fost obligată să trăiască la final de secol XX, în Balcani.

Atunci când m-am apucat de Asediu, nu știam la ce să mă aștept, însă nu credeam că voi ajunge să spun că este cel mai greu, dar pasionant roman pe care l-am citit până acum. Cu un limbaj singular, a cărui profunzime este atât de subtilă încât pare să treacă prin tine, Ardian Kuciuk construiește o lume-cadru în care se varsă toate neconcordanțele Balcanilor comuniști și post-comuniști. Iar acesta este doar un prim nivel de interpretare, căci posibilitățile par a fi infinite.

Între lumină și întuneric, zbătându-se în ghearele unor amintiri naive, Helio, un băiețel de cinci ani înstrăinat de părinți, ajunge să fie adăpostit dintr-un cuib în altul, de ocrotitori cu nume emblematice – Veteranul, Saturnos, Tamara sau Coana Lia – pentru a nu fi lăsat în ghearele Monstrului. Întunericul nu era chiar așa de cumplit cum îl credeau unii sau cum bănuia Helio când era amenințat de Monstru. Cu ochii deschiși sau închiși, Helio ajunsese să zărească în beznă lucruri și ființe, pe care, în vremuri de lumină, nici nu visase că ar exista. , astfel se conturează destinul copilului în acest roman-metaforă în care fiecare sintagmă oferă încă o nuanță pentru o normalitate inversată. Helio, un personaj din câmpul luminii, învață să trăiască în întuneric din dorința de a supraviețui, iar așa-zișii săi ocrotitori, personaje din câmpul întunericului (un informator al comuniștilor, o prostituată, infractori și nebuni etc.), trăiesc în lumină, doar pentru a întreține Monstrul.

Scriitorul se joacă astfel cu semnificații convenționale pe care le inversează, demonstrând prin metafore de la cel mai mic la cel mai mare nivel (cubulețele de lumină care se dovedesc a fi simple cuburi de sare, un Moș Crăciun sinucigaș, un binoclu pentru câini etc.) că lumea nu este niciodată ceea ce pare a fi: democrația nu a reprezentat salvarea de sub ”jugul comunist”, televiziunea nu a redat libertatea de exprimare poporului, Monstrul (niciodată revelat cu adevărat) nu a încetat niciodată să se hrănească din fricile oamenilor, căci Monstrul reprezintă personificarea subiectivă a fiecărei spaime umane. Iar absența întrupării acestuia nu a făcut decât să sporească teroarea, să o intensifice, pentru ca manipularea să aibă sens până la actul final, în care, deși eliberat din ”cuib”, omul să nu își mai dorească libertatea. Metaforă pentru istoria contemporană a Balcanilor, Helio și Monstrul, dincolo de limbajul încriptat al lui Ardian Kuciuk, sunt două mistificări ale aceleiași realități ce nu se lasă demascată: tirania directă sau indirectă de care umanitatea pare a fi dependentă.

Iar Sufletul devenise parcă prea timid, nu se arăta nicăieri, și nici nu avea vreo fizionomie clară, ca să te poată ispiti să-l cauți în restul rămas viu al vieții - un discurs despre sufocare, tensiune și pierderea speranței sau poate, doar, despre nevoia unui sens și arbitrariul acestui sens. Un roman al sacrului și al profanului, în care se trece cu ușurință de la banalitate la spiritualitate, în care scriitorul își face cunoscută atenția pentru fiecare detaliu, căci nici un cuvânt nu este în plus. O concentrare de fraze și idei care transcend universul unui copil pentru a reverbera la nivelul conștiinței unei națiuni, ce pare să fie adormită printre mâncăruri, știri triviale și o abundență de lucruri nefolositoare.

• Plusuri

  o voce unică prin maniera de a construi metafore, personaje autentice și profunde, un subiect arhiprezent tratat într-un mod singular

• Minusuri

  limbajul încifrat, abundența de metafore ce pot deveni obositoare

• Recomandari

  celor cărora le plac provocările literare și limbajul criptic, iubitorilor de postmodern în formula sa originară