Despre dragoste si alti demoni
Scris de Alin Gogan • 23 January 2007 • in categoria Lit. contemporana
Autor: Gabriel Garcia Marquez
Rating: 
(ediţia în limba engleză)
Numele meu a cam ajuns sinonim cu recenziile referitoare la Marquez de pe bookblog, in incercarea temerara de a scrie cateva cuvinte despre toate lucrarile sale pe care le voi gasi (incercare nemaiintalnita de la recenziile lui Cristi despre Murakami).
Despre dragoste si alti demoni face parte din categoria romanelor scurte ale sale, care au iesit la lumina in ultimii ani, si care au fost criticate oarecum datorita scaderii progresive a numarului de pagini ale fiecaruia.
Ceea ce nu are insa nici o legatura cu numarul de pagini este povestea in sine, inspirata dintr-o relatare adevarata si transformata prin realism magic in fluxul incarcat si pe alocuri tragic al unei povesti de dragoste nerealizabile.
Fundalul realist al povestii se regaseste in prefata, unde autorul ne face relatarea stirii gazetaresti pe care acesta trebuia sa o faca la o manastire din Columbia. Acolo a asistat la scoaterea ramasitelor lumesti ale unei tinere, Sierva Maria de Todos Los Angeles, a carei podoaba capilara masura peste douazeci de metri lungime. Pe baza acestui substrat, Marquez dezvolta o poveste pe care o situeaza undeva la jumatatea secolului al XVIII-lea.
Sierva Maria este singurul copil al lui Don Ygnacio si al Bernardei, fapt care nu o avantajeaza pe tanara, intrucat ambii parinti nu stiu sa se descurce deloc in aceasta postura. Fiind adesea ignorata, micuta Sierva isi petrece timpul in compania sclavilor negri care muncesc la mosia tatalui. Aceasta situatie face ca atunci cand Sierva Maria este muscata de un caine nimeni sa nu afle de acest eveniment decat dupa ce se vorbeste despre turbarea animalului.
Incercand sa isi salveze fata si dand vina pe ideea unei turbari inexistente pentru faptul ca nu isi intelege copilul, Don Ygnacio isi duce fata la o manastire pentru a o exorciza de demonii care ar fi intrat in ea o data cu muscatura blestemata. Sierva Maria este neinteleasa in continuare si la manastire, unde maicile sunt convinse ca fata este posedata, pana cand este trimis preotul Cayetano Delaura sa o exorcizeze. Acesta se indragosteste cu repeziciune de ea si devine aproape singurul care incearca sa ii desluseasca misterul si magia.
Dragostea, dorinta, credinta, nebunia, sentimentul de pierdere si durerea se imbina intr-un cadru care face ca acestea sa se lege pana cand nu mai pot fi deosebite cu siguranta unele de celelalte. Gabriel Garcia Marquez reuseste sa raspunda cu stil intrebarii referitoare la care parte din om este mai demonica: trupul sau sufletul?
Am auzit multa lume spunand despre aceasta carte ca nu se ridica la nivelul capodoperelor lui Marquez, cum ar fi Un veac de singuratate sau Toamna Patriarhului.
In memoriile sale, Marquez a spus ca nu a avut o teama mai mare decat aceea de a realiza o opera al carei nivel sa nu il mai poata ajunge vreodata prin alta. In mod oarecum paradoxal, acest lucru s-a intamplat cu romanul Un veac de singuratate. Cu toate acestea, Despre dragoste si alti demoni este scrisa in cel mai traditional stil marquezian, ce transforma realitatea si o imbraca in haine de poveste, despre o dragoste dulce-amara, despre abandonari, despre neintelegere, despre ingeri si demoni.
O recenzie de: Alin Gogan
Citeste cele 25 COMENTARII si spune-ti parerea!
-
pepi333 spune:
E adevarat ca nu reprezinta 100% stilul lui Marquez, dar e carte care merita citita, fara nici o urma de dubiu. Intamplarile contin si o farama de fantastic, chiar daca mai putin decat un Veac de Singuratate.
Cand termini de citit, ramai cu senzatia: Da e Marquez – nu am gasit o alta exprimare mai buna :). -
diana spune:
Nu mi se pare deloc inferioara altor carti de Marquez. E ca si cum ai spune ca o sonata instrumentala nu se poate compara cu o simfonie de acelasi autor.Mare tampenie. Este genul de carte care te haituieste mult timp dupa ce ai citit-o, fara sa te loveasca in fata cu pretentii de genialitate, iar povestea de dragoste este absolut fascinanta. Lolita mistica.
-
rebecca spune:
Ciudat! Prima mea carte de Marquez a fost asta si dupa ce am citit-o, mi-a lasat un gust telenovelic. Urmarea e ca nu am mai citit nimic de Marquez in ciuda recomandarilor bune pe care le-am primit. Un veac de singuratate sta la coada de 1 an si nu mai castiga preselectia. Asta e riscul, sa citesti singur o carte, sa ti se para proasta si sa nu mai poti fi convins ca autorul totusi scrie bine. Scrie, nu scrie… din punctul meu de vedere am etichetat cartea ca fiind…telenovelica
-
mihaela spune:
Este singura carte pe care am citit-o(deocamdata…)din Colectia Gabriel Garcia Marquez si mi-a placut foarte mult…am luat-o de la biblioteca cu gandul de a o citi asa inainte de culcare,dara m inceput sa citesc atunci si n-am mai lasat-o din mana pana nu am terminat-o…am fost aproape de un trei la franceza(ca n-am mai avut timp sa-mi scriu l nimic…) da nu conteaza. Mi-a placut si o recomand oricui un roman de dragoste reusit.
-
liZ spune:
Am citit aseara cartea si mi-a placut teribil. Week-endul trecut citisem “Povestea tarfelor mele triste”. Nu sunt experta G. Marquez dar lectura a fost o delectare atat datorita modului sau de a introduce cititorul in lumea narata, cu descrieri si tot tacamul, cat si datorita tonului satiric/sarcastic/amuzant, abordarii problemelor de credinta/religie, dragoste, etc. intr-o lume oranduita de datoria religioasa.
-
liZ spune:
Si pentru ca tot e fresh, cateva citate & co. :D :
“ceasul sfant al siestei”
“Marchizul părea total neînzestrat pentru muzică. Se spunea, în stil franţuzesc, că avea mîini de artist şi ureche de artilerist.”
“— Ideile nu sînt ale nimănui, zise. Desenă prin aer cu arătătorul un şir de cercuri continue şi încheie: Zboară primprejur, ca îngerii.”
“— Te am chemat, îi spuse marchizului, fiindcă ştim că ai nevoie de Domnul şi faci pe uitucul.”
“Se duse la capelă, stră¬duindu se din răsputeri să şi recîştige Dumnezeul care-l părăsise, dar totul era în zadar: lipsa de credinţă este mai puternică decît credinţa, fiindcă se nutreşte prin simţuri.”
“Episcopul era îngrijorat că nu venise la lectura din timpul cinei. Delaura îşi dădu seama că plutea într un nor doar al lui unde nu i păsa de nimic de pe lumea aceasta şi nici de pe cealaltă, în afară de imaginea terifiantă a Siervei MarÃa, sluţită de diavol. Dădu fuga la bibliotecă, dar nu putu citi. Se rugă cu toată tăria credinţei, cîntă cîntecul teorbei, plînse cu lacrimi de ulei fierbinte care i mistuiră inima. Deschise valijoara Siervei MarÃa şi puse lucrurile unul peste altul pe masă. Le cercetă, le mirosi cu o dorinţă trupească aprigă, le îndrăgi, vorbind cu ele în hexametri obsceni, pînă simţi că nu mai poate. Atunci îşi dezgoli torsul, scoase din sertarul mesei de scris biciul cu plesne de fier pe care niciodată nu se încumetase să-l atingă şi începu să se lovească, plin de o ură nepotolită ce n avea să-l părăsească pînă cînd nu i se smulse din străfundurile fiinţei cea de pe urmă amintire a Siervei MarÃa. Episcopul, care-l aştepta, îl găsi tăvălindu se într o baltă de sînge şi de lacrimi.
— Este diavolul, părinte, îi spuse Delaura. Cel mai cumplit dintre toţi.”“— N aţi trecut niciodată prin asta?
— Niciodată, fiule, spuse Abrenuncio. Sexul este un talent, iar eu nu-l am.
Încercă să-l facă să şi schimbe gîndul. Îi spuse că dragostea era un sentiment contra naturii, condamnînd doi necunoscuţi la o dependenţă meschină şi nesănătoasă, cu atît mai efemeră cu cît e mai intensă.”-
Simon Bolivar spune:
:) Ma bucur sa mai vad cititori G.G. Universul e mai accesibil si respirabil daca imi aduc aminte de G.G. asa cum a fost el.
-
-
liZ spune:
“Episcopul era îngrijorat că nu venise la lectura din timpul cinei. Delaura îşi dădu seama că plutea într un nor doar al lui unde nu i păsa de nimic de pe lumea aceasta şi nici de pe cealaltă, în afară de imaginea terifiantă a Siervei MarÃa, sluţită de diavol. Dădu fuga la bibliotecă, dar nu putu citi. Se rugă cu toată tăria credinţei, cîntă cîntecul teorbei, plînse cu lacrimi de ulei fierbinte care i mistuiră inima. Deschise valijoara Siervei MarÃa şi puse lucrurile unul peste altul pe masă. Le cercetă, le mirosi cu o dorinţă trupească aprigă, le îndrăgi, vorbind cu ele în hexametri obsceni, pînă simţi că nu mai poate. Atunci îşi dezgoli torsul, scoase din sertarul mesei de scris biciul cu plesne de fier pe care niciodată nu se încumetase să-l atingă şi începu să se lovească, plin de o ură nepotolită ce n avea să-l părăsească pînă cînd nu i se smulse din străfundurile fiinţei cea de pe urmă amintire a Siervei MarÃa. Episcopul, care-l aştepta, îl găsi tăvălindu se într o baltă de sînge şi de lacrimi.
— Este diavolul, părinte, îi spuse Delaura. Cel mai cumplit dintre toţi.” -
anonim spune:
eu acuma am inceput sa citesc aceasta carte dar nustiu de ce am senzatia ca este foarte ciudata si ca nu am sa o pot intelege………….
-
crs spune:
interesanta carte..pacat ca abia acum am reusit sa o citesc…nu am putut-o lasa din mana pana nu am terminat-o de citit..foarte frumoasa…
-
Simon Bolivar spune:
Nici un leac nu poate tamadui ceea ce nu poate tamadui fericirea. :)
Multumim, Gabriel, chiar daca spiritul tau acum scrie mai departe in lumea umbrelor, neindoielnic. Abia astept sa citesc in lumea de apoi continuarea lecturilor lui G.G. Sper sa ma pot inscrie la bibloteca vietii de apoi, altfel pier nelinistit.
nuzzu spune:
23 January 2007 | 3:13 pm
Da, si mie mi se pare o carte care merita citita.
Eu am citit destul de mult Marquez (am inceput cu Un Veac de Singuratate) si nu am avut deloc impresia ca citesc ceva “mai slabut”.
Si in plus, nu stiu ce legatura poate sa aiba numarul de pagini al unei carti cu calitatea acesteia.