Autor: Sandro Veronesi
Rating:

Am citit acum câtva timp şi Forţa trecutului, o altă carte scrisă de Sandro Veronesi, autor al cărui stil m-a impresionat foarte mult de atunci, chiar de la primele pagini. Are un anumit fel de a spune lucruri profunde într-un mod extrem de simplu şi uman, cum nu am mai întâlnit la alţi scriitori. Mai mult decât atât, construcţia romanului este una la fel de simplă, intuitivă, uşor de urmărit, şi totodată surprinzătoare, plăcută, memorabilă. De aceea am vrut să citesc şi alte cărţi scrise de el, iar prima a fost Haos calm.

Stare de haos şi de calm

Mi-a plăcut foarte mult titlul fiindcă exprima o stare de linişte amestecată cu gânduri, stare pe care ţi-o transmite şi întreg romanul. O stare de amorţeală aparentă, activă de fapt. Ceea ce se întâmplă este că un bărbat salvează o femeie de la înec, moment în care acasă soţia lui moare, lăsând singura lor fetiţa fără mamă. Nici bărbatul, nici fetiţa, din cauză că reflectă starea tatălui, nu simt nimic, continuându-şi viaţa de parcă nu s-ar fi întâmplat nici o tragedie, conştienţi fiind în acelaşi timp că durerea ar putea să-i lovească în orice moment. Totuşi, acest lucru nu se întâmplă.

Ceea ce se întâmplă totuşi este că tatăl hotărăşte să rămână în faţa clădirii şcolii unde fetiţa învaţă. Astfel, în loc să se ducă la servici, pe postul de director executiv la un post de televiziune, rămâne în fiecare zi în maşină sau lângă ea, într-un părculeţ din faţa şcolii fetiţei, până ce aceasta termină orele. Iar în această situaţie de calm, apar pe rând mai multe senzaţii de haos, din afară, datorită celorlaltor personaje ce îl vizitează pe rând.

Toţi au o durere de împărtăşit

Impresia pe care o lăsa toată această poveste este una de firesc, lucrurile întâmplându-se cu cea mai mare naturaleţe, deşi sunt în mod evident absurde. Colegii, prietenii, rudele bărbatului ce a făcut o alegere neobişnuită, aceea de a rămâne în faţa unei şcoli, vin pe rând la el, vrând la început să se convingă că nu a înnebunit. Apoi, convinşi fiind că nu, cred cu tărie că acesta suferă foarte mult şi de aceea face un asemenea gest extrem, de parcă ar avea nevoie de prezenţa fetiţei cât mai aproape pentru a-i da o siguranţă.

Totuşi acest bărbat nu suferă, ci doar continuă să muncească, din maşină, utilizând telefonul, internetul de pe mobil şi faxul pe care îl are la bord, şi mai important, observă ceea ce se întâmplă în jur. El parcă se află într-un loc sacru, unde timpul s-a oprit, iar ceilalţi îşi continuă în jurul lui viaţa de până atunci. Se întâmplă tot felul de discuţii pline de substanţă care se întrepătrund la un anumit nivel. Toţi au o durere de împărtăşit, vedem caractere diferite şi foarte bine construite, înţelegem ceva mai mult din cele care sunt general umane.

Sexualitate pasională şi simbolică

Sexualitatea este un ingredient care apare în această carte la fel, în mod surprinzător. Este una spontană, care se manifestă în cele mai incomode situaţii şi foarte pasională, simbolică deşi prezentată în mod realist. O mostră de dragoste a trupului, de preludiu descris deosebit de simplu: "Pomete, colţul gurii, buze, lobul urechii, cercel... Sărut detalii. Ţin ochii deschişi, vreau să văd ce sărut: sunt detalii de o albeaţă emoţionantă, părţi ale corpului fără graniţe, fiindcă femeia asta nu mai încape întreagă în privirea mea: de parcă ar fi devenit infinită, imaginară... "

Deşi are 440 de pagini, deşi sunt din când în când pagini fără dialog sau paragrafe, am citit-o foarte uşor, repede, m-a ţinut acolo în fiecare moment şi mi-a dat foarte mult. Când am fost la mare am luat-o cu mine şi tot ce am vrut a fost să stau la umbră şi să citesc, drept pentru care am ajuns acasă fără să mă fi bronzat deloc. Este o carte captivantă şi plină de tâlc. Urmează să caut şi celelalte cărţi scrise de Sandro Veronesi.

Scrisă de Gia Codrescu