** Urmatoarea recenzie din seria Scrie pe bookblog ii apartine Andreei Balint, care ne-a scris despre Istoriile de caz ale lui Kate Atkinson. Asteptam in continuare recenziile voastre :)

Autor: Kate Atkinson
Rating:
(ediţia în limba engleză)

Trebuie sa recunosc ca nu auzisem de Kate Atkinson (desi probabil ar fi trebuit, deoarece pe coperta din spate scrie ca: "Istorii de caz continua seria romanelor de succes semnate de Kate Atkinson"). Am gasit cartea ei din intamplare pe raftul bibliotecii si am luat-o acasa pentru ca se anunta a fi un roman politist, iar mie imi plac romanele politiste. Cele reusite.

Povestea romanului se invarte in jurul a trei tragedii care au loc la inceputul anilor "™70, introducerea in roman facandu-se prin prezentarea celor trei cazuri. In continuare ni se face cunostinta cu detectivul particular Jackson. Acestuia ii va fi incredintat mai intai cazul, ramas nerezolvat, al unei fetite, Olivia, disparuta din cortul in care dormea impreuna cu sora ei, Amelia, in curtea casei familiale. Cele care il contacteaza pe detectiv, la 32 de ani dupa incident, sunt surorile ei, Julia si Amelia Land. Acestea gasesc jucaria preferata - Soricel Albastru - a Oliviei intr-un sertar din biroul tatalui lor in timp ce faceau curat in casa, dupa moartea acestuia. Gasirea jucariei ridica cateva semne de intrebare in mintea celor doua femei, care poate ca intr-un coltisor ascuns al mintii il suspectasera mereu pe tatal lor. Acesta este incriminat cu atat mai mult de faptul ca Julia isi aminteste ca tatal ei incercase odata s-o "atinga", iar Amelia il surprinsese o data in timp ce-si molesta fiica cea mare, Sylvia. Desi rolul acesteia in intreaga poveste este unul important, Sylvia nu apare pe parcursul desfasurarii actiunii decat ca o copila in amintirea surorilor ei si de vreo doua sau trei ori ca Sora Mary Luke, rebotezata dupa ce si-a urmat chemarea si a devenit calugarita intr-o manastire.

In timp ce investigheaza cazul nerezolvat al Oliviei, Jackson este cautat de Theo, tatal unei fete injunghiate in prima zi de lucru la biroul acestuia. Acesta ii cere detectivului sa investigheze cazul punandu-i la dispozitie o camera intreaga de materiale adunate de-a lungul celor 10 ani care au trecut de la moartea Laurei.

Al treilea caz nu ajunge in mainile lui Jackson decat intr-un mod foarte vag si indirect. Sora unei tinere femei care in urma cu 12 ani, intr-un moment de furie incontrolabila, ii despica capul sotului ei cu o secure, isi face aparitia in biroul detectivului pretinzand ca vrea sa isi gaseasca nepoata. Dupa crima, fiica femeii ajunge in grija parintilor indurerati ai sotului ucis, insa pe la 12-13 ani tanara fuge de acasa pierzandu-i-se urma.

Ceea ce este ciudat e faptul ca cineva incearca sa-l omoare pe Jackson dupa ce incepe sa investigheze cele trei cazuri (de fapt, de cel de-al treilea nu mai apuca sa se ocupe). Acest lucru te face sa te intrebi cine ar dori moartea lui, daca tentativele au legatura cu investigatiile sale si care ar fi motivul pentru care uciderea lui ar fi in avantajul cuiva.

Desi se presupune ce este vorba despre un roman politist ceea ce inseamna ca mai toata actiunea ar trebui sa se bazeze pe fapte, dovezi, actiuni si descoperiri uluitoare, totusi acesta nu urmeaza tiparul clasic. Astfel, investigatiile trec in plan secund in timp ce viata interioara, sufleteasca a personajelor participante trece pe primul loc. De fapt ele constituie intreaga esenta a romanului care, desi este scris pe un ton optimist si alert, dezvaluie foarte multa tristete, durere, frustrari si neimpliniri care in alt context ar fi dat, poate, intregii povestiri o nota sumbra. Din acest punct de vedere, romanul este unul tipic englezesc, despre oameni nefericiti ale caror suflete par perfect acordate cu mohorata clima britanica.

Pentru a putea fi intelese mai bine, personajele sunt prezentate cu din interior si din exterior in trecut si in prezent. Astfel, aflam ca Jackson, fost politist, are o fiica de 8 ani si o sotie care l-a parasit pentru un barbat mai bogat si foarte diferit de el. Desi detectivul nu pare la inceput foarte afectat de toata povestea, pe parcurs iti lasa tot mai mult impresia ca el si-a iubit sotia pana in momentul in care aceasta l-a parasit, iar rachiuna pe care i-o poarta izvoraste din ceva mult mai profund decat o mandrie ranita. Tot pe parcurs aflam si ca isi iubeste fiica mult mai mult decat s-ar parea la prima vedere si isi face griji in privinta ei si a educatiei pe care mama ei i-o da, educatie pe care Jackson o dezaproba.

Julia pare o persoana superficiala, iar autoarea nu face nici o incercare de a schimba aceasta opinie nici macar la final. Pe tot parcursul lecturii Julia este prezentata doar din perspectiva Ameliei si-al celor care intra in contact cu ea, fara a da macar un indiciu ca ar avea o viata interioara. In schimb, existenta ei cotidiana plina se afla aproape in antiteza cu cea a Ameliei, a carei viata exterioara se rezuma la serviciu - unde nu prea intra in contact cu colegii - si casa in care locuieste singura, avand putine preocupari, mai mult de ordin intelectual. Dar anxietatea pe care o simte, neincrederea in propria persoana, credinta ca a esuat in viata si permanenta raportare la trecut, la copilaria nefericita reprezinta intreaga existenta interioara a Ameliei. Aceasta contrapunere a celor doua surori este subliniata si de faptul ca se contrazic intr-una, indiferent de subiect.

Theo este un barbat ramas vaduv foarte devreme, situatie la care se adapteaza foarte repede impartindu-si viata intre serviciu si crestera si educarea cele doua fiice, preferata lui fiind Laura. In afara, poate, de faptul ca dragostea parinteasca pe care o simte fata de Laura depaseste cotele normale, Theo este un om la fel ca toti oamenii pana in momentul in care fiica lui este asasinata cu sange rece si aparent fara motiv. Dupa ce politia esueaza in gasirea asasinului, bietul om ramane obsedat, aceasta obsesie fiind poate singurul motiv pentru care nu isi ia zilele. Desi isi iubeste si cealalta fiica, legatura cu aceasta este foarte slaba si nu are nici o sansa sa umple golul lasat de pierderea Laurei. Incercarea de-a afla cine a fost ucigasul pare un fel de ultima sfortare de a-si gasi linistea, de-a incheia un capitol sfarsit din trecut.

O existenta oarecum lipsita de legatura cu restul povestii este cea a lui Caroline, a doua nevasta a unui mosier "tipic englezesc", directoare a scolii din satucul in care traieste. Aceasta nu se potriveste in peisaj si, desi isi iubeste munca nu reuseste sa se acomodeze cu noua familie nici sa-si gasesca fericirea alaturi de barbatul cu care s-a casatorit din motive nedefinite. Totusi legatura pe care aceasta femeie o are cu restul romanului, intuita de la inceput, este descoperita pe parcurs. Ceea ce este intr-un fel surprinzator, desi foarte natural daca stai sa te gandesti, este ca personajele ajung sa aiba o oarecare legatura intre ele chiar daca doar pentru cateva momente.

Ca pentru a pastra veselia si a confirma tonul optimist cu care este scrisa intreaga carte, finalul nu dezvaluie doar rezolvarile cazurilor ci ofera cate o solutie pentru ca personajele sa-si depaseasca anxietatea si sa-si gaseasca intr-o oarecare masura daca nu fericirea, macar linistea.

N-am sa continuu sa intru in amanunte, pe de-o parte pentru ca ar insemna sa mai scriu cateva pagini bune, pe de alta parte pentru ca nu vreau sa spulber misterul in care te simti invaluit inca de la primele fraze, acea stare delicioasa de asteptare curioasa in care nu poti lasa cartea din mana pentru ca fiecare pagina pare sa promita o mare dezvaluire.

Pe scurt, recomand aceasta carte ca o lectura usoara si foarte placuta, numai buna pentru momentele in care vrei sa te relaxezi. I-am acordat doar 4 stele din 5 pentru ca, desi a fost o lectura placuta, incitanta si chiar amuzanta pe alocuri, nu m-a facut sa simt nimic in mod special.

Scrisa de Andrea Balint