bookblog.ro

---

La capătul lumii şi în ţara aspră a minunilor

Scris de • 19 July 2006 • in categoria Lit. contemporana

Autor: Haruki Murakami
Rating:
Haruki Murakami

Haruki Murakami La capatul lumii si in tara aspra a minunilorDatorită stilului şi temelor abordate Haruki Murakami a fost comparat adesea cu Franz Kafka. Marin Sorescu spunea în eseul său "Kafka şi Romanul Modern" că "Meritul lui Kafka este că a subţiat proza, debarasând-o de osânda descrierilor. Nu mi se mai povesteşte pe larg "tolstoian" acţiunea "se duce să bea apă". Dacă pleacă să bea apă atunci evenimentele se precipită, eroul ajunge la fântână, cade înauntru, moare şi se face stafie în aceeaşi pagină." Murakami continuă această tradiţie a romanului modern, performând cu o viteză uimitoare o disecţie totală a pshicului uman, ducându-ne într-o călătorie uimitoare prin părţile nevăzute ale oraşului Tokyo, ţara aspră a minunilor, şi sondând subtil periferiile subconştientului, mai bine zis capătul lumii.

Romanul este alcătuit din două planuri narative, la fel de stranii şi importante în analiza psihologică a protagonistului. Primul plan este situat în Tokyo, unde un bărbat transformat de o corporaţie într-un calculator uman este angajat de un savant straniu care trăieşte în canalele de sub oraş, dar se găseşte prins imediat într-un război informaţional. Cel de-al doilea plan este descris de un personaj care ajunge la capătul lumii, un oraş împrejmuit de ziduri, unde i se separă umbra de trup şi este trimis să citească vise din cranii de unicorn. Deşi legătura dintre cele două plane nu este evidentă iniţial, autorul se mulţumeşte să arunce numeroase indicii pe parcurs înainte de a clarifica complet problema.

Planul "real" este unul a muzicii şi filmelor, protagonistul fiind un bărbat de vârstă medie, divorţat, unicul supravieţuitor al unor experimente de modificare a undelor cerebrale. Programat de o mega-corporaţie pentru a face calcule incredibil de complexe în minte, el lucrează pentru un savant bătrân al cărui laborator se află în subteranele oraşului, locuri pândite de fiinţe numite "întunegri". Toată acestă parte a romanului este un fel de satiră adusă romanelor cyberpunk, scrisă la pas cu moda şi uşor de înţeles de cititori din orice ţară. Personajul-narator citeşte Dostoevsky, ascultă Bob Dylan, bea Jack Daniels şi se uită la filme clasice. Când va afla ce se întamplă cu adevărat cu el se va dovedi straniu de înţelegător şi va începe să reflecte asupra existenţei sale, petrecându-şi ultime ore în parc sau conducând prin oraş ascultând muzică.

Celălalt plan este plin de imagini şi sunete, muzica şi sentimentele fiind ca nişte cuvinte care-ţi rămând pe vârful limbii dar nu poţi să le rosteşti niciodată. Tăierea umbrei de către Paznic reprezintă ruperea sufeltului şi lăsarea conştiinţei să reflecte la rece aspura propriei condiţii. Personajul va fi lăsat să dezlege singur misterul, citind visele din craniile unicornilor şi explorând oraşul straniu împrejmuit de Zidul impenetrabil.

Ce îl separă pe Murakami de Kafka este felul în care acesta îşi priveşte propria operă. Japonezul preferă să dea o mână de ajutor cititorului, explicând mai multe lucruri decât scriitorul ceh. Acest lucru face proza sa mai accesibilă şi o deschide unei mase mai mari de oameni. Finalul cărţii este nostalgic şi reflectă intens asupra condiţiei umane, căutând adevărurile universale din ambele lumi, cea aspră a minunilor şi cea magică de la capătul lumii. Dar după cum spune şi naratorul ţării aspre a minunilor: "Adevărul este de fapt o noţiune abstractă ce se foloseşte doar în situaţii extreme, deşi noi vrem ca acest concept să cuprindă totul." În cele din urmă totul se sfârşeşte în ambiguitate, "A Hard Rain"™s A-Gonna Fall, am vrut să-i explic dar m-am lăsat păgubaş. Mi se părea prea multă bătaie de cap."

Şi alegerea finală nu va fi o alegere adevărată, într-o lume în care adevărul nu mai este decât un concept relativ şi existenţa o iluzie ţesută pe două plane. O lectură intens recomandată pentru oricine.

"Am rămas complet singur la periferia existenţei mele. Nu mai am unde merge, dar nici unde mă întoarce. Aici e capătul lumii. Lumea se opreşte aici. Şi încremeneşti."

Reviewer: Cristi Mitran





Citeste cele 8 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. Jen spune:

    Nu-i asa ca data viitoare cand ne vedem imi aduci si mie cartea? :D

    raspunde

  2. Radu Nichitescu spune:

    Uite care-i chestia. Eu am ajuns aici cautand pe google “unde este capatul lumii” si apasand “ma simt norocos”. N-am citit decat Padurea Norvegiana a lui Murakami si nu seamana deloc, dar deloc deloc cu Kafka, fiindca nimeni nu a avut inca voie sa semene. Si daca mai spui ca personajul asculta Dylan si bea Jack Daniels e clar. Oricum, mi se pare nefericita incercare de al plasa pe Kafka in fruntea scriitorilor psihologici sau sociali sau s-or numi ei, cand el este cel mai fabulos dintre suprarealisti. Desigur exagerez un pic, insa nu-l pot ajunge pa Marin Sorescu… Marin Sorescu. Ha. E ca si cum Ion Creanga ar vorbi despre Garcia-Marquez.

    raspunde

  3. simona spune:

    Tocmai am terminat de citit cartea. Umblam in deriva pe net cautand informatii suplimetare. Am ales la intamplare cartea din rafturile bibliotecii pentru ca vroiam o deschidere spere literatura japoneza.
    Am citit cartea cu sufletul la gura lasandu-mi doar pauze programate pentru savurare…:)
    Am avut bucuria sa gasesc fragmente de intertextualitate, sa mi se solicite subtil sub aparente detectivistico-fantastice o reintreaga ordonare a unui hatis de cuvinte si sunete cu care ne-am obisnuit si care pot fi, pentru fiecare, experiente de regasire a unui “capat al lumii” (miez de constiinta si producator de amintiri) …
    Nu stiu daca am fost clara..poate ca nu intr-atat cat as fi vrut….

    raspunde

  4. Ionuca spune:

    Si acum vin eu si “patez” un review bun si un comment pe masura.

    Cel putin in Romania, Murakami mi se pare a fi in maaare voga – yeak! Cartea mi-a fost varata pe gat si mai am in jur de 60 de pagini pana sa o termin. Singurul lucru care mi-a placut din cartea asta a fost modul in care alternau cele 2 plane si micile indicii care, inainte sa afli adevarata poveste, te faceau sa dai frau liber imaginatiei si sa construiesti propriile tale scenarii. In rest, prea mult SF pentru mine.

    raspunde

  5. laura spune:

    mi-a placut cartea, am citit ultimele 200 de pagini pe nerasuflate si a meritat. cred ca acu o sa imi fac curaj sa trec la kafka, sper sa-l inteleg; n-am vrut sa-l citesc pana acu pt ca mi-am facut o impresie, cred, gresita despre el(prea multi se lauda in ziua de azi ca au citit kafka, unii din ei nu prea inteligenti…). si padurea norvegiana a fost interesanta, mi-a lasat un sentiment de ravasire sufleteasca. foarte buna recenzia ,cristi, tine-o tot asa!

    raspunde

  6. Zen spune:

    Un roman extraordinar, pe care l-am citit pe nerăsuflate în timp ce zburam la “capătul lumii”. Am plasat şi un comentariu pe care cine doreşte poate să-l citească

    raspunde

  7. Alina spune:

    Tocmai am terminat cartea si inainte de a incepe altceva, imi las o pauza intre lecturi ca sa “savurez” ceea ce am citit. Ceea ce-mi place la Murakami cel mai mult este felul in care foloseste metafore aparent dure si lipsite de poezie(in intelesul clasic), pentru a trata teme sensibile:regasirea de sine sau dragostea. In plus, o carte unde gasesti savanti excentici, razboi informational si calculatoare armonizindu-se cu unicorni si cititori de vise, nu poate fi decit foarte ingenios scrisa.
    @Ionuca (esti aceeasi care scrie pe rainbowchild?), nu inteleg cum ar putea cineva “sa-ti bage pe git” o carte. Mai ales ca pari sa fi depasit demult virsta lecturilor obligatorii..Si mai ales pentru ca ai depasit virsta scolii, ar fi cazul sa stii ca se spune “planuri” nu “plane” iar “yaks” si alte onomatopee nu-si gasesc locul aici.

    raspunde

  8. RoxaRo spune:

    Am citit Pădurea norvegiană și În căutarea oii fantastice. M-am apucat acum și de La capatul lumii și in și in tara aspra a minunilor. Eram pe cale sa renunt la carte dupa primele 26 de pagini dar dupa ce am citit recenzia mi-am facut curaj. Nu cred sa exista ceva scris de Murakami care sa nu iti placa. E una mai buna ca alta. Padurea norvegiana este trista si ravasitoare in acelsi timp exact cum spunea cineva pe aici. Dar mi-a placut finalul :)

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro