Esti aici: bookblog.ro » Lit. contemporana, Scrie pe bookblog » La Sombra del Viento

La Sombra del Viento

Autor: Carlos Ruiz Zafón
Rating:
Editura: Editorial Planeta
Anul apariţiei: 2008
565 pagini
ISBN: 84-08-04364-1

Recenzia unei cărţi necitite încă

Titlul de mai sus pare să nesocotească legile elementare ale bunului-simţ, dar nu e chiar aşa. Îngăduiţi-mi să mă explic: nu am reuşit, încă, să obţin şi să citesc traducerea în limba română a cărţii lui Carlos Ruiz Zafón apărută la Polirom în 2005. În schimb am, şi deja recitesc cu mare plăcere, o re-re-re-editare “La Sombra del Viento” în limba spaniolă, Editorial Planeta din 2008.

Din respect pentru cei care nu au citit-o deocamdată sau cei care plănuiesc să o facă în viitorul apropiat, nu intenţionez să dezvălui nimic din poveste; odată pentru că ar fi nedrept şi apoi le-aş strica bucuria descoperirii. (Ar fi similar cu intratul ziua-n amiaza mare într-o grădiniţă doar pentru a-i anunţa pe copii că Moş Crăciun nu există!) Nu dau detalii, dar o recomand cu toată căldura: o carte ce merită a fi citită, chiar şi numai din următoarele motive:

1) Primul mister apare imediat după deschiderea cărţii, chiar înainte de a începe lectura propriu-zisă: “Para Joan Ramon Planas, que merecería algo mejor” ~ Lui Joan Ramon Planas, care merită ceva mai bun Cine este acest Joan Ramon Planas căruia i se dedică un asemenea roman? Pare a fi un individ cunoscut, poate chiar cineva din anturajul scriitorului, căruia norocul nu prea i-a surâs în viaţă. Oricât m-am străduit să-i descifrez identitatea, a fost inutil. Deocamdată. De multe ori dedicaţia prefaţează foarte bine scriitura; alteori îi inţelegi semnificaţia abia după ce termini de citit cartea. Nu şi în acest caz.

2) “Cimitirul cărţilor uitate” – iniţial doar o abilă şi abstractă soluţie scriitoricească de mare efect, devine un concept din ce în ce mai concret, dar şi un vibrant şi coerent semnal de alarmă privind viitorul cărţilor, al scrisului, al cititului, al fiinţei umane în general. Acest loc sacru (care-mi aminteşte oarecum de mitul conform căruia elefanţii se retrag să moară undeva departe de privirile compătimitoare ale celorlalţi) nu este altceva decât un muzeu de umbre şi ecouri, un cimitir unde sunt aduse cărţile pentru a le feri de pieire. Ritualul îi obligă pe vizitatorii acestui loc enigmatic să aleagă o carte şi să o adopte, asigurându-se astfel că ea nu va muri, că va rămâne vie pentru totdeauna.

3) Sunteţi pasionaţi de istorie? Aici găsiţi Istorie: Barcelona (capitala Cataloniei, una dintre provinciile spaniole cel mai greu încercate în timpul Războiului Civil) mereu scufundată în ceaţă, bulevardul La Rambla, colina Montjuïc, Puerta del Ángel şi multe nume reale de străzi, parcuri, pieţe, biserici – toate par de o vârstă cu lumea.

4) Ce gen preferaţi? Gotic, dragoste, crimă, suspans, poliţist, bildungsroman, groază, istoric, mister, artă, politic, tragic, comic, fantastic – Umbra vântului vă oferă câte puţin din fiecare, armonios proporţionate astfel încât rezultatul final este şi plăcut la gust, dar şi uşor de digerat.

5) Umbrele trecutului, secretele prezentului şi nesiguranţa viitorului – asociate într-un mod surprinzător de natural într-un roman care întredeschide câteva uşi secrete şi ne facilitează accesul spre unghere ale sufletului mai puţin cercetate: “Existăm atâta timp cât cineva îşi mai aminteşte de noi.”

6) Best-seller? De departe! Fără să atingă performanţele unice ale Codului lui Da Vinci ori cele ale lui Harry Potter (oricum, deşi tot ficţiune, Umbra vântului este – şi se vrea – cu totul altceva), faptul că romanul a fost tradus în mai mult de 40 de limbi diferite şi că a apărut în peste 50 de ţări vorbeşte de la sine despre calitatea în sine a construcţiei. În aceste condiţii, numărul milioanelor de exemplare vândute mi se pare irelevant. “Cărţile nu au nevoie de paşaport”, spunea însuşi autorul într-un interviu recent. Umbra vântului este mai mult decât o carte despre o carte, e o ofrandă adusă scrisului, cărţilor, cititului; şi mai e cel puţin o lectură extrem de plăcută, incitantă în acelaşi timp. Cartea “paşilor pierduţi pentru totdeauna în umbra vântului” este greu de lăsat din mână înainte de a fi ajuns la ultima-i pagină.

7) Cu voia dumneavoastră ultimul pe listă, Autorul: am vrut să scriu câte ceva despre Carlos Ruiz Zafón, dar între timp i-am descoperit pagina de internet. Orice cuvânt în plus ar fi de prisos: “I do not write for myself, but for other people. Real people. For you. I believe it was Umberto Eco who said that writers who say they write for themselves and do not care about having an audience are full of shit, and that the only thing you write for yourself is your grocery shopping list. I couldn’t agree more.”

Dacă ar fi trebuit să mă încadrez în doar două rânduri, aş fi spus atât:
Şi cărţile au un Suflet al lor: Sufletul celor care le-au scris şi Sufletul celor care le-au citit, le-au trăit ori le-au visat. Adoptaţi câte o carte până nu este prea târziu!

Scris de Dan Costinaş

Carti de acelasi autor

• Pe bookblog.ro nu exista deocamdata alte carti de acest autor