Autor: Stelian Tănase
Rating:
[Cumpără cartea]

Amoniac, cloroform şi apă chioară

"Ce poveste avem astă-seară? Bun, s-o vomităm peste simandicoasa dumneavoastră cămaşă albă."

Un mare bine pe care-l face romanul Maestro al lui Stelian Tănase este acela că spulberă o iluzie maladivă a vremurilor noastre: fabrica de fericire a televiziunii. Trăim vremuri în care tinerii mediocri se visează fotbalişti sau manelişti, iar tinerele mediocre se văd, dacă nu cititoare profesioniste de ştiri despre fotbalişti şi manelişti, măcar prezentatoare de meteo fâşneţe care să aducă, nu-i aşa, "un strop de bucurie în casa Dumneavoastră. Inundaţii în 19 judeţe. Cod portocaliu. O seară minunată în continuare!".

Să scrii o carte despre marile minciuni din spatele micului ecran într-un asemenea context poate fi un act de o generoasă şi salutară inutilitate. Atâta doar că, în Maestro, vindecarea de mirajul TV-ului se face printr-o terapie intensivă: su(praex)punerea cititorului la mizerie, procedeu asemănător celui în care stăpânul, pentru a-şi dezvăţa puiul de pechinez să facă pipi la colţul sufrageriei, îi vâră cu botul în propriul produs fiziologic.

Tradusă în termeni literari, metoda de mai sus se rezumă la un scris lătrător, năduşit, cu spasme şi contorsiuni, la o vorbăraie care te sufocă, o anticonfesiune răguşită. Naratorul te strecoară prin toate orificiile anatomice, printr-un labirint vâscos de sfârcuri, mădulare, zoaie, materii fecale şi alte multe şi variate reziduuri organice. Rezultă o lectură grea, în care mintea lectorului va cere pe alocuri sporuri de risc.

Credem că zugrăvirea deşertului uman s-ar fi putut face cu o mai mare economie de mijloace contra-stilistice. Vacarmul prelungit va duce nu la sensibilizarea urechii interne a cititorului, ci de-a binelea la surzirea lui: acesta se va vedea cotropit de o avalanşă de detalii, care, după vreo 30-40 de pagini îşi pierd forţa de percutare, lăsându-l în starea pasivă, zaharisită, a spectatorului care vede un film bun, dar prea îngreuiat de efecte speciale.

Ne întrebăm câţi vor fi cei care să aibă răbdarea să scormonească prin spaţioasa latrină literară pusă la dispoziţie ca să ajungă să se desfăteze cu descrierea nemiloasă a mediului toxic în care viermuieşte fauna securistică de bivoli şi coţofene, cu filigranele mizerabilităţii, cu absurdul remarcabil dozat al dialogului (excelentă scena primei întâlniri cu Maestro, dublă cacealma televizionistică), cu şocul omenescului descoperit sub straturi groase de cinism abia de pe la pagina 386 încolo.

În Maestro, Stelian Tănase a reuşit să fotografieze lumea abjectă a unor personaje-traumă, dintr-un ev al hipermediocrităţii, într-o "ţară amărâtă din estul Europei. Mai curând din vestul Rusiei". Apariţia oricărui înger pe parcursul romanului este condamnată la ridicol.

Scris de Silviu Man