Autor: Dragos Bucurenci
Rating:

Pentru cei care-l ştiu pe Dragoş Bucurenci ca realizator al emisiunii "Cultura libre" şi care văd în el un jurnalist competent, gata să-i strivească cu o ironie fină pe cei care nu stau cuminţi în banca lor şi vorbesc neîntrebaţi, RealK e ca un şoc. Romanul a apărut mai întâi pe blog pentru ca, ulterior, să fie tipărit "pe hârtie" de Polirom.

RealK este o iniţiere, naratorul descoperind, rând pe rând, tripurile (>trip = efectele unui drog) diverselor substanţe halucionogene: ketamina (special K), LSD, ecstasy. Toate acestea au parte de descrieri exhaustive, parcă desprinse dintr-un documentar. Personajul se învârte în jurul drogurilor, în jurul experienţelor de tot felul, dar nu încearcă în nici un moment, să se scuze pentru felul lui de viaţă (deşi nu reiese de nicăieri, vreun motiv, dacă ar trebui să existe unul, pentru consumul de droguri), dar nici să-l propovăduiască. Cititorul e sfidat, naratorul demonstrând că este, cu fiecare pas, demiurgul destinului său: liberal-arbitru pare să nu-i fi fost defel afectat: "Nu sunt în halul ăsta de junk încât să-mi doresc cu disperare un final de film horror".

Scrierea lucidă, setea cu care muşcă cuvintele, felul în care naratorul se urlă pe sine: "da, uitaţi-va la mine, ma droghez şi nu-mi pasă de voi, ha! ha!" aduc aminte de Frederic Beigbeder. Acolo era multă blazare şi aroganţă, aici, sictir pur românesc.

RealK nu este o lectură-avertisment, deşi referinţe la un Requiem for a dream sau Trainspotting există; se vorbeşte indirect despre moartea survenită în urma unei supradoze, deşi cumva pe principiul "mie n-are cum să mi se întâmple". Finalul deschis e de efect. În RealK, nu este vorba despre o abandonare sau o căutare a sinelui prin droguri, ci o experienţă pe care naratorul-autor şi-a asumat-o. Şi nu, oricât de mult te uiţi la el, n-ai crede că s-a drogat.

Reviewer: Ioana Ristea