Autor: Chuck Palahniuk
Rating:

"Ce NU ar face Iisus?"
Dragostea e un rahat. Emotia e un rahat. Eu sunt o piatra. Un jeg. Sunt un ticalos egoist si-s mandru ca-s asa".

Scrierile lui Chuck Palahniuk fac din acesta un scriitor socant, acel gen de romancier care trateaza situatiile anormale cu un umor frenetic. Considerat nihilist de o mare parte a criticii, autorul spune despre el insusi ca este doar un romantic si ca apare drept nihilist pentru ca exprima idei in care altii nu cred.

"Sufocare" prezinta povestea lui Victor Mancini, un fost student la Facultatea de Medicina, care pentru a-si sustine mama bolnava de Alzheimer, internata la o clinica prestigioasa, recurge la un tertip iscusit: simuleaza ca se ineaca cu mancare in restaurante, pentru ca mai apoi, salvatorii, responsabili de-acum de soarta lui, sa-i trimita cecuri si urari de sanatate. Desi marsava, atitudinea acestui mascalzzone se vadeste in esenta demna de cea a unui bun samaritean: "Dobandesti putere prefacandu-te neajutorat. Prin contrast, ii faci pe oameni sa se simta puternici. Salvezi oameni lasandu-i sa te salveze pe tine." Insa aura de nevinovatie si de adevarat salvator de suflete este de fiecare data pusa in umbra de cinism si de faptul ca eroul nu se ia niciodata in serios: "De-aia risc atat. Ca sa salvez macar o singura persoana de la plictiseala. N-o fac doar pentru bani. Sau doar pentru adoratie. Dar nici una din ele nu strica."

Cand nu-si viziteaza mama - o femeie care in anii "™60-"™70 intreprinsese multe acte de rebeliune si a carei imagine revine obsesiv in amintirile lui Victor - acesta lucreaza la un parc colonial si incearca sa-si vindece dependenta de sex printr-un program in 12 trepte. Langa el lancezeste Denny (personajul favorit al lui Palahniuk, in care acesta vedea "prostia iluminata") dependent si el, dar de masturbare.

Nevoia de atentie, dupa care a tanjit toata copilaria si pe care mama lui, o femeie puternica dar care nu l-a tratat niciodata mai mult decat un "cobai", "un ostatic", "subiectul experimentelor ei sociale si politice", nu i-a aratat-o, s-a transformat acum intr-un fixism pe care eroul il constientizeaza. Stiind ca poate sa-si salveze mama de la "damblageala", Mancini ii refuza acesteia dreptul la o viata mai buna, pe considerentul: "Vreau pe cineva care sa aiba nevoie de mine. Care sa depinda de mine. Vreau sa fiu salvatorul permanent al cuiva"" Pentru ca altfel, desi moartea mamei l-ar ingrozi, daca ea s-ar insanatosi, Victor ar privi lucrul acesta ca pe o pierdere a propriei identitati.

In afara de descrieri ale comportamentului sexual compulsiv, ale negarii, de care dam toti dovada ("Cam la fel trecem si noi prin propria noastra viata, uitandu-ne la televizor. Fumand mahoarca. Indopandu-ne cu medicamente. Canalizandu-ne atentia. Masturbandu-ne"), avem aspiratia catre incredere. Increderea in sine, curajul de a fi mandru de ceea ce esti, mandru de multiplele derapaje de care ai putea da dovada. Victor Mancini este un dual din acest punct de vedere. Este increzator in sine cand primeste "ofrande"™ din partea celor pe care i-a "salvat", inecandu-se cu mancare, dar este opusul in fata nelinistii pe care i-o cauzeaza faptul ca mama lui ar putea sa nu mai depinda de el.

Lectura acestui roman, asa cum ne avertizeaza insusi naratorul la inceput, n-o sa te salveze. Cel mult o sa te faca sa te privesti dezinhibat, sa te vezi cu adevarat, sa te infrunti daca esti puternic, sa ajungi sa (te) vrei.

"Delirant" nu e cel mai potrivit cuvant dar e primul care-mi vine in minte.

Reviewer: Ioana Ristea