Esti aici: bookblog.ro » Lit. contemporana, Scrie pe bookblog » Wonder Boys

Wonder Boys

Autor: Michael Chabon
Rating:

Romanul

Unele persoane citesc întâi sfârşitul unei cărţi – de obicei ultimele câteva cuvinte – şi, dacă le place cum se termină, dau paginile înapoi la primul capitol şi încep lectura. Nu am înţeles niciodată de ce fac aşa, dar de la ei am învăţat să urmăresc cu atenţie sfârşiturile.

Wonder Boys se termină prin cuvintele „looking for the things that sound true”. Ediţia mea de la Penguin pune finalul ăsta la început de rând, astfel că, ajuns la ultima pagină, cuvintele mi-au sărit imediat în ochi şi, când am închis cartea, nu mi le-am mai putut scoate din minte. Nu este genul de sfârşit surpriză, pe care să-l apropii mai mult de veioză, asigurându-te că într-adevăr scrie ceea ce tocmai ai citit, dar aruncă povestea într-o altă lumină. Apropiind coperţile una de cealaltă, m-am întrebat de ce a ales Chabon să-şi termine astfel cărţulia şi, într-adevăr, sumedenia de teme se leagă, poate prea subtil, prin acele şapte cuvinte simple din final.

Am început Wonder Boys aşteptându-mă la un roman despre scriitori. Romanul a fost ecranizat, în 2000, în regia lui Curtis Hanson – văzusem filmul şi îmi plăcuse, ştiam cum o să evolueze, iar profesorul Grady Tripp, scriitor cândva faimos, acum dependent de marijuana şi luptându-se cu un roman pe care nu-l mai termină, mi-a narat toată cartea cu vocea lui Michael Douglas.

Diferenţele dintre carte şi film sunt numeroase, iar lectura mi-a oferit surprize plăcute – de la a doua jumătate, cartea a luat-o pe alt făgaş, devenind pe alocuri mult mai întunecată decât comedia neagră în care s-a transformat pe ecran. Sub masca lui Grady Tripp, Chabon spune o poveste ameţitoare în peisajul ridicol de liniştit al Pittsburgh-ului, punând laolaltă o sumedenie de personaje dintre care ies în evidenţă: Tripp – naratorul, un profesor de engleză care are o relaţie cu rectorul universităţii; James Leer – un tânăr scriitor obsedat de filme vechi, care vrea să se sinucidă; Terry Crabtree – un editor homosexual aflat în căutarea cărţii care-i va salva slujba; Hannah Green – o studentă infatuată de profesorul ei de engleză; Antonia Sloviak – un travestit care tocmai a sosit în oraş; şi Q. – un romancier bântuit de propria sa dublură. Chabon îi urcă pe fiecare într-un Ford Galaxie furat – care are tendinţa să dispară în cele mai ciudate momente şi conţine în portbagaj, din motive întemeiate, o tubă, un câine mort şi jumătate dintr-un boa constrictor.

Scriitorul

Wonder Boys acoperă teme precum adulterul, familia, drogurile, iubirea şi sexualitatea ambiguă, dar evită cu mult talent problema moralităţii, lăsând-o la latitudinea unui cititor mult prea captivat de întorsura evenimentelor. La sfârşit, când pui cartea deoparte, moralitatea e înlocuită de un spirit aproape adolescentin care umple fiecare pagină. Alegerile pe care le fac personajele nu sunt întotdeauna corecte din punct de vedere etic, dar se potrivesc de minune caracterului lor şi chiar numai pentru asta aş citi romanul din nou.

Fiind o poveste despre scriitori, romanul lui Chabon face o paralelă la opera scrisă, astfel că dilemele scriitorilor fictivi se oglindesc în proza lor. Grady Tripp nu se confruntă cu o pană de inspiraţie, ci din contră, cu un roman care nu se mai termină. Numit Wonder Boys, magnum opusul lui Tripp este o carte de trei mii de pagini, comparată pe rând cu o balustradă, un monstru mitologic şi cu pepene. Cealaltă proză care predomină este romanul de debut al tânărului James Leer – o confabulaţie adolescentină despre filme vechi şi violenţă, pe care studentul îşi bazează propriile invenţii şi o transpune, pe cât posibil, în viaţa reală. Îl mai întâlnim şi pe Q. , aflat într-un conflict perpetuu cu propriul doppelgänger, un alter ego care, în concepţia proprie, îl posedă şi-i face dezordine în viaţă, doar pentru a-i oferi subiecte despre care să scrie.

Un al scriitor important este August Van Zorn – un fel de Kilgore Trout al operelor lui Chabon. În primul paragraf, este prezentat de narator drept „primul scriitor adevărat pe care l-am cunoscut” şi, ironic, pare o fantomă. Van Zorn este prezent în carte doar prin amintirile profesorului Tripp şi prin menţionarea numeroaselor povestiri de groază, în stil lovecraftian („but written in a dry, ironic, at times almost whimsical idiom”), care au rezultat din ceea ce Trip numeşte “boala din miez de noapte” (“midnight disease”) pe care o au toţi scriitorii.

Deşi este un roman despre prozatori, Wonder Boys nu ridică în slăvi procesul scriitoricesc. Personajele se cufundă prea adânc în propriile lor opere şi scriitorul devine, în cuvintele Chabon, un mincinos care-şi spune cel mai bine minciunile atunci când este singur. James Leer îşi construieşte trecutul pe baza prozei sale, împânzită de filme vechi, Tripp trăieşte sub iluzia că monstrul pe care-l scoate din maşina de scris este o carte cu adevărat fenomenală, iar Van Zorn este copleşit de întunericul propriilor poveşti – întreg romanul făcând din scris o capcană, un monstru ce se întoarce împotriva creatorilor săi.

Doppelgängerul

Cuvântul vine din germană. Într-o traducere aproximativă înseamnă „dublură”. Se referă la o făptură – de obicei un spirit – care-şi asumă identitatea şi înfăţişarea altcuiva şi, de obicei, îi aduce nefericiri. În Wonder Boys, când vorbeşte despre doppelgängerul scriitoricesc, Chabon lansează două teorii.

Prima teorie spune că dublura se manifestă doar uneori, prin acte nebuneşti menite să ducă povestea mai departe şi să alimenteze o proză interioară, al cărui observator neputincios este scriitorul însuşi – Q. dă vina pe aceste impulsuri nefireşti când vorbeşte de viaţa sa aflată în derivă.

Cealaltă teorie susţine că adevăratul doppelgänger al scriitorului zace în opera sa, în toate personajele pe care acesta le crează şi în care pune câte o părticică din propria sa experienţă. Această ultimă ipoteză este mai evidentă ca motiv literar, majoritatea personajelor afişând două faţete. Cea mai clară este situaţia lui James Leer – şi motivul dublurii se strecoară aici încă de la început, prin obsesia sa pentru actorii morţi. Sara Gaskell, rectorul universităţii, duce o viaţă dublă împreună cu Grady Tripp. Latura petrecăreaţă a lui Terry Crabtree contrastă cu partea sa romantică, iar Hannah Green este cititoarea care trebuie să decidă între spiritul critic şi atracţia pentru Tripp, de fiecare dată când îi citeşte romanele. Ca să nu mai vorbim de Antonia Sloviak, care renunţă la mască, la machiaj şi la tocuri, redevenind pur şi simplu Tony. Fiecare trebuie să ia o decizie şi tocmai aici reiese acel mic aspect din ultimele cuvinte: toţi caută ceva ce le sună adevărat.

Doppelgängerul, regăsit sub motivul Golemului în Kavalier&Clay, pare să fie ceva recurent la Chabon. Fie că vorbim de personajele inspirate din filme vechi ale poveştilor lui James Leer, fie că luăm în considerare lupta purtată de Escapist împotriva naziştilor, autorul lui Chabon caută să scape în propriul univers, îşi construieşte propriul golem care să-l apere de lumea din jur. Este foarte uşor să asemuim măştile pe care le poartă supereroii cu cele pe care şi le construiesc scriitorii prin personajele lor. Într-unul din eseurile sale, Chabon spune că supereroul nu are nevoie de costum – este mai degrabă o manifestare a unei atitudini, a unei stări de spirit sau a unor trăsături anume – o personalitate nu foarte diferită de personajele unui roman. Substituirea este, în sensul acesta, un act firesc. Tripp devine oricare din fraţii Wonder prins în nesfârşitele peripeţii, iar James Leer îşi construieşte trecutul din câteva minciuni dibace, la fel de uşor cum Tony Sloviak îşi mai pudrează puţin nasul ca să consolideze masca Antoniei.

Cititorul

Dualitatea se menţine şi la un alt nivel – este interesant de remarcat că toţi cititorii din Wonder Boys sunt fie critici, fie fani devotaţi: Hannah Green este un exemplu în sensul laudelor, în timp ce Crabtree şi chiar Tripp vin ca un contraexemplu. Naraţiunea la persoana întâi te face să vezi toate scriiturile personajelor prin ochii lui Grady Tripp şi prima părere pe care o primeşti este a lui. Romanul lui James Leer este povestit în spiritul critic al profesorului. Metanaraţiunea este spartă doar de câteva citate directe, dar suficiente cât să ofere posibilitatea unei alegeri proprii.

Cititorul este deci pus în faţa unei dileme: vei accepta ce crede Tripp sau îţi vei forma propria opinie. Doar cu o singură relatare despre evenimentele povestite, doar cu o singură perspectivă, opiniile îţi sunt îngrădite şi îţi pui întrebări ale căror răspunsuri le găseşti doar sugerate printre rânduri (poate Q chiar avea două personalităţi?). În final eşti lăsat cu dorinţa ca povestea să fi continuat, să afli mai multe ca să te poţi hotărî.

Închizând cartea cu acele ultime cuvinte în minte, nu poţi decât să faci la fel ca toţi ceilalţi cititori dinaintea ta – să dai paginile şi să cauţi acele lucruri care-ţi sună adevărat.

Scrisă de Robert Coller

Carti de acelasi autor

• The Amazing Adventures of Kavalier & Clay
• The Yiddish Policemen’s Union