bookblog.ro

---

Cinci recomandări pentru un Mărțisor literar

Scris de • 1 March 2017 • in categoria Noi aparitii, Recomandari, Top 5

Pentru că vine 1 martie, și apoi și 8 martie, și noi căutăm orice ocazie să mai dăm o raită prin librarii, să mai aruncăm un ochi la noile sau mai puțin noile apariții, am luat-o la pas printre rafturi, cu geanta închisă cu trei lacăte și cu pixul și foaia în mână în căutare de recomandări. Cum adică pentru ce recomandări? Pentru mărțișorul literar, evident!

martisor literar

Cinefililor le recomand Luminița, mon amour de Cezar Paul-Bădescu, din biblioteca Polirom, pentru că stă la baza celui mai recent film al lui Călin Peter Netzer, film premiat pentru montaj la Berlinale 2017. Totodată vorbim de o poveste de dragoste un pic atipică, ce are drept catalizator o serie de fobii pe care le dezvoltă eroina și a căror încercare de rezolvare stă sub numele unor rețete de fericire.

Romanticilor le punem la dispoziție două cărți care dau glas sentimentului de iubire prin ambalajele clasice – poezia și epistola. Ambele vin de la Nemira și promit să vă coloreze lumea în roz preț de o clipă: 111 cele mai frumoase poezii de dragoste din literatura romana și 50 cele mai frumoase scrisori de dragoste din toate timpurile.

Amatorilor de picanterii, pasionaților de modă și de tot ce înseamnă high fashion le recomand ultima găselniță de la Baroque Books – În numele lui Gucci. „Patricia Gucci descrie ascensiunea faimoasei case de moda prin prisma bunicului sau, Guccio Gucci, fondatorul Casei Gucci, si a tatălui său, Aldo Gucci, numit de președintele John F. Kennedy Primul ambasador italian al modei.”

Celor cu dor de ducă le cerem să facă o oprire scurtă la raftul Humanitas pentru o întâlnire cu o lamă simpatică și cele Trei săptămâni în Anzi ale lui Marius Chivu. Autorul militează pentru aventură dar una mai puțin facilă și plină de confort, una care te pune față în față cu tine însuți și cu „un alt ritm, un alt timp, un alt fel de viață”

„Oamenii au călătorit și au făcut marile descoperiri înainte de epoca digitală, folosind busole, hărți incomplete și propriile simțuri. Și ce plăcere să folosești o hartă de hârtie!”

Editura Trei ne prezintă în romanul Scrisori de dragoste pentru cei plecați, jurnalul emoționant al unei adolescente care și-a pierdut sora și care începe să le scrie scrisori celor care nu mai sunt. Începând cu Kurt Cobain, Janis Joplin, Heath Ledger, Amelia Earhart sau Amy Winehouse, Laurel își creionează viața și prezintă o serie de întâmplări specifice vârstei, în încercarea de a face pace cu moartea surorii mai mari.

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro