bookblog.ro

---

Fragment: “Convoiul mieilor” de Lucia Dărămuş

Scris de • 19 June 2018 • in categoria Noi aparitii, Recomandari

Lucia Dărămuş

Convoiul mieilor

Editura Polirom

Cartepublicată şi în ediţie digitală

Colecţie: Ego. Proză
Domeniu: Literatură română – Istorică / Literatură română – Psihologică / Literatură română – Beletristică
ISBN: 978-973-46-7377-3
Format: 130x200 mm
208 p.
Preţ: 29.95 lei

Evreii fuseseră scoşi din case şi băgaţi peste noapte într-o grotă, împreună cu cei coborîţi din vagoanele de vite; zarva se instalase; soldaţii strigau cu ură,
împingîndu-i de la spate cu ciomege pe năpăstuiţi: iute, mai iute! Glasurile lor erau
abstracte, metalice, ca hîrşîitul unui fierăstrău pe gîtul lemnului ce nu se lasă
tăiat sub forţa transpirată a pădurarului, învins de zile şi nopţi nedormite.
Mişcările lor mai păreau acum doar urme ale unor posibile mîngîieri, gesturi firave
ce s-ar fi cuvenit să fie făcute pentru bătrîni, părinţi pentru acest pămînt, pentru
copii, fructe încă necoapte. Copiii şi femeile, palizi de groază, îşi cuibăreau frica
în sîn, avînd şi de ce; Martha, hotărîtă, îşi îndreptă privirea semeaţă spre cel care
părea să-I conducă pe soldaţi şi-i ceru să le dea drumul. Ca răspuns şi exemplu
pentru ceilalţi, ofiţerul eliberă un glonţ pe ţeava pistolului. Într-o lumină
ameţitoare, vîrtej purificator de spaime, crime, deznădejdi, viaţa femeii se înălţă
aburindă, într-o ultimă strigare a cerului, la cel ce-şi părăsise poporul. Ţipetele
prindeau contur de muţenie, în umezeala grotei spaima avea mirosul lînced al morţii,
al barbariei şi urii. Un soldat smulse cerceii de aur din urechile Marthei, lăsînd
şanţ pentru sîngele care nu se răcise încă. Bucata de carne stătea agăţată în metalul
preţios, lăsat să cadă în buzunarul uniformei. Apucînd de un picior, soldatul trase
trupul lipsit de viaţă într-un ungher. Nimeni nu mai ripostă.
Veştile circulau cu o viteză de neînchipuit dinspre Moldova spre Transilvania
şi invers. Domnul Moscovici află de moartea iubitei lui soţii de la cei din Comitetul
Evreiesc. La auzul cumplitei poveşti, simţi cum pierduse ultima petală a sensului
vieţii. Nu mai înţelegea nimic, nimic nu mai avea nici un sens, nici o logică, nu mai
înţelegea de ce venise în lume, la întrebarea aceasta nu găsise răspuns niciodată,
iar acum se acutiza, săpa adînc urme de durere în pielea ce se schimonosea pe faţă,
gînduri de plumb îi dădeau tîrcoale şi, ca să fim sinceri, nu-l prea iertau. Nu
cunoştea sensul vieţii lui, dar cunoştea înţelesul ultim al existenţei pietrei, al
existenţei ierbii; iubirea în faţa acestor forme căpătase dimensiuni uriaşe, în timp
ce inima ucisă de vestea cumplită îi încovoia propria-i fire, propria-i frumuseţe.
Dorea să moară, nu mărturisise nimănui gîndul hain. Mai avea încă zvîcnetul voinţei,
în care găsea puterea de a schiţa imaginea unei bucurii, îndreptată spre cumnata lui,
sora Marthei, gravidă în şase luni. Se salvase; din cînd în cînd hidoasa faţă a unei
înfăţişări necunoscute şi meschine, care urzea viaţa şi moartea în univers, mai
salva. Vaierul prelung cu ascuţimi lugubre de pe coridoarele caselor ajunse pînă în
apartamentul Annetei. Fusese noaptea dinaintea zilei de naştere a soţului ei. Pentru
Annete, ca pentru toate femeile evreice, familia era sînul lui Avraam, îmbălsămat de
prezenţa feminină, unde soţul se odihnea de toată truda. Astfel că ziua următoare nu
avea cum să fie ca toate celelalte. Mîinile Annetei trebăluiau din zori. Chiar dacă
existau restricţii, din toate punctele de vedere, impuse evreilor, femeia reuşise
să-şi procure minimum de alimente, care, ornate cu multă dragoste, ar fi înfrumuseţat ziua. Din trei felii de pîine, tăiate în colţuri, garnisite cu brînză şi cîteva fire
de verdeaţă, reuşise să-i clădească un castel în miniatură, cu turnuleţe brodate de
mîinile ei dibace. Era tortul. Lumînări nu avea prin casă, dar spera ca prezenţa ei
veselă să lumineze existenţa lui Gavrilă. Bărbatul muncea din greu pentru a putea
supravieţui. Restriştile erau din ce în ce mai multe, evreii nemaiavînd voie în
locuri publice, iar mărfurile de orice fel, raţionalizate. Viaţa acestor oameni
devenea cu fiecare zi tot mai paralizată. De cinci ani, de cînd erau căsătoriţi,
obişnuiau ca în astfel de zile deosebite să treacă de dimineaţă pe la sinagogă sau
acasă pe la rabin, de unde se întorceau cu binecuvîntări, apoi, în sînul familiei
lărgite, capul familiei lua loc la masă, dînd mai departe binecuvîntarea. Mîncau,
cîntau, glumeau. Erau zile de bucurie. Acum totul luase o nouă înfăţişare. Sinagoga
fusese închisă, geamurile casei lor zăvorîte cu scînduri în cuie şi, totuşi, Annete
îi pregătise soţului ei un tort, cel mai special tort, nelăsîndu-se umbrită de negura
zilelor.

***

În 1944, un număr impresionant de evrei din Transilvania sunt îmbarcaţi de autorităţile
horthyste în trenuri şi trimişi spre „cuptoarele morţii” de la Auschwitz. Printre ei se află şi o fetiţă de zece ani, Hannya Moscovici, deportată împreună cu tatăl ei şi care nu prea înţelege ce i se întîntâm, dar simte că soarta ei tocmai a luat o turnură îngrozitoare. Prin urmare, îşi creează un refugiu în Limelfia, un tăram fantastic în care nimic rău nu o poate atinge, populat cu fiinţe supranaturale, de o veselie molipsitoare, dar aceste escapade nu o pot feri de experimentele monstruoase ale lui Mengele. În jurul ei se desfăşoară poveştile inimaginabile ale adulţilor, cărora încearcă să le aline suferinţa invitîndu-i în lumea ei de basm, însă infernul lagărului nazist transformă oamenii şi aceştia devin capabili de orice în lupta lor disperată pentru supravieţuire. Convoiul mieilor împleteşte naivitatea copilăriei cu brutalitatea adulţilor, fantasticul cu realitatea, puritatea cu o cruzime greu de închipuit, totul pe fundalul celei mai mari tragedii din istoria umanităţii.

***

Lucia Dărămuş este scriitoare şi artist plastic de origine evreiască. A absolvit Facultatea de Litere,
secţia greacă veche şi latină din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca, şi studii de masterat, specializarea lingvistică integrală, la aceeaşi universitate. A publicat studii de specialitate, traduceri, versuri, eseuri, nuvele şi piese de teatru în reviste din România (Steaua, Tribuna, Vatra, Cultura, Poesis, Dacia literară, Contemporanul, Convorbiri
literare), Franţa, Germania, Marea Britanie, Canada etc. Dintre volumele publicate: LIM-LIN (poezie, 2002), Limelfice (poezie, 2003), Cu faţa spre lumină (eseuri, 2004), Viermele fantastic (poezie, 2006), Curcubeul Poveştilor (povestiri, 2007), Mituri şi legende ale Antichităţii (eseuri, 2008), Mai mult decât psihoză (roman, 2010), Lumina/The Light (poezie, 2013), Fly, Madness, Fly! (teatru, 2017). În prezent locuieşte în Marea Britanie.

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro