bookblog.ro

---

Fragment: „Exitus” de Adrian Georgescu

Scris de • 16 March 2017 • in categoria Noi aparitii, Recomandari

Autor: Adrian Georgescu

Carte: Exitus

Editura: Polirom

Colecţie: Ego Proză

Domeniu: Literatură română – Bildungsroman / Literatură română – Beletristică

ISBN: 978-973-46-6625-6

Format: 130x200 mm

288 p.

Preţ: 32.95 lei

-fragment-

Nu toţi cădeau însă la fel. În funcţie de ultimele mişcări sau zvâcnituri, îi clasificaseră în diverse categorii. Cel mai des întâlniţi erau „acrobaţii“, care se prăbuşeau spectaculos, cu membrele răşchirate sau contorsionate, prinse sub ei, pliaţi peste baricadele de sârmă ghimpată sau zvârliţi caraghios în aer ca nişte insecte de explozia unui obuz, neînţelegând, în vâltoarea momentului, că asta fusese şi că nimic nu mai urma să fie. Dintre aceştia, unii erau pulverizaţi pe loc de bombe, alţii se aprindeau de la napalm şi fâlfâiau ca nişte vulturi de foc peste smârcuri, trecând astfel în fugă marele hotar, direct spre Câmpiile Elizee ori spre altele, după credinţa fiecăruia.

Mai puţini la număr, „prevăzătorii“ se scurgeau lin pe pământ, unde se aşezau în poziţii amintind de cele ale luptătorilor din picturile de pe vasele antice greceşti, de parcă şi după trecerea marelui hotar ar fi continuat să arunce lănci ori să tragă cu arcul în duşmani nevăzuţi. După ce glontele intra în ei cu un ţistuit înfundat, imediat ce ajungeau la sol, îşi potriveau cât mai confortabil trupurile în vederea somnului de veci, mişcându-şi membrele prin glod aşa cum fac copiii când lasă în zăpadă contururi de îngeri. Cercetau locul înconjurător, vecinii, profunzimile celeste şi expirau lin, apoi plecau.

Cei mai interesanţi erau „actorii“. Odată loviţi, adoptau posturi agonice, fie invocau cerul cu bărbiile înălţate şi degetele crispate în forma unui ghioc, fie se strângeau în jurul rănii, încercând să păstreze viaţa în ei. Cum aceasta li se scurgea printre degete, odată cu sângele şi cu maţele, începeau ultimul monolog adresat posterităţii şi cine să le audă cuvintele, când toată lumea avea treburi mai importante de făcut, cum ar fi să moară sau să omoare, dacă nu sanitarii? În treacăt fie spus, cuvintele de final erau fie lipsite de noimă, fie de dicţie. Odată, unul dintre agonici îl chemase mai aproape pe Mut şi-i dăduse căznit instrucţiuni despre cum să-i deschidă raniţa pe care explozia o aruncase mai încolo, unde avea ceva foarte preţios, dar, când Mutul ajunsese la aceasta şi o descuiase, o găsise plină cu pământ şi paie.

Mai erau, e drept, şi răniţii mortal, după cum stă scris în orice bilanţ de luptă, „morţi, răniţi şi dispăruţi“. Ăştia erau cei mai enervanţi dintre toţi. Cum îi vedeau apărând pe sanitari, începeau să-i cheme la ei, încercând să le strecoare în palme bileţele pentru cei de-acasă, poze, mesaje, apoi, pe măsură ce înţelegeau că sanitarii sunt asemenea luntraşului Caron şi că se vor întoarce pe malul celălalt fără ei, începeau să-i blesteme ori chiar încercau să-i împuşte.

Nopţile, îi împărţeau după sunetele ce răzbăteau din întuneric; strigătele ca de păsări de noapte, vii şi ascuţite, ale celor vag răniţi, care credeau că încă mai aveau şanse; urletele din rărunchi ale sfârtecaţilor; mârâitul de bas profund, cu buzele strânse, al celor care nici nu mai aveau putere să deschidă gurile şi care se stingeau cel mai rapid.

Pe câmpul de bătaie, în afara uniformelor diferite, nimic nu îi despărţea pe cei morţi; în timp, ajungeau să se armonizeze, formând coruri sub cupola
nopţii. Uneori era şi greu să-i distingi, căci rămâneau îmbrăţişaţi ca într-o împăcare a trupurilor pe care minţile şi naţionalităţile n-o permiseseră, dar pe care moartea, în blândeţea ei fără de capăt, o admitea.

 

***

Adrian GEORGESCU s-a născut pe 24 iulie 1970, la Bucureşti. În 1995 a început să scrie pentru cotidienele Evenimentul zilei, Sportul românesc, ProSport şi Gazeta Sporturilor. În 2000 a fost redactor-şef al revistei Acasă Magazin. În 2007 a devenit jurnalist independent şi a fost desemnat „Ziaristul anului” la Gala Premiilor „Ioan Chirilă”. A mai colaborat cu FHM, Adevărul sau România liberă. În paralel, scrie pe blogul personal adriangeorgescu.ro. A contribuit cu povestiri la volumele colective Răcani, pifani şi veterani (2008), Best of: proza scurtă a anilor 2000 (2013) şi De la Waters la Similea (2013). În 2011 a publicat romanul Cîteva sfîrşituri de lume.

Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

  1. alice spune:

    Chipul mortii surprins intr-o varietate de ipostaze impresioneaza prin conturul pictural al imaginilor. Agonia dusa in paroxism, zbaterea finala, ultima clipa pe care nu o accepti, finalul inevitabil sugereaza “apocalipsa” zilnica de care nici un om nu poate trece decat in barca lui Caron. Imaginea mortii este atat de veridica ca parca simti mirosul de sange, auzi murmurul nedeslusit al mortilor. Remarcabil tablou !

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro