Colecţie: Fiction LTD.

Domeniu: Literatură română – Istorică / Literatură română – Beletristică

ISBN: 978-973-46-6369-9

Format: 130x200 mm

Număr pagini: 328

Preţ: 39.95 lei

-fragment-

CEZAR BOLLIAC (singur pe scena întunecată, vorbind cu patos, cu o exaltare intrinsecă personajului, care pur şi simplu nu poate altfel): Ştirile care ne vin de la Paris sunt incredibile. Trebuie repovestite într‑un editorial din Trompeta Carpaţilor. Ziarul acesta este casa mea de suflet! De câte ori nu m‑am destăinuit eu pe prima lui pagină? Voi amâna articolul despre săpăturile arheologice pe care le‑am făcut vara trecută şi voi scrie despre aventurile acestea recente ale extraordinarului om politic francez Léon Gambetta. Omul acesta e un adevărat nemuritor, înzestrat cu nouă vieţi şi o clarviziune demnă de Sfântul Pavel! Iată ce s‑a întâmplat! Am citit cu toţii cum el a fost cel care a promulgat Republica de pe terasa de la Hôtel de Ville, acel loc minunat, drag tuturor europenilor. După bătălia de la Sedan, împăratul Napoleon al III‑lea a fost capturat de armata prusiană. În Paris, deşi el nu şi‑ar fi dorit, acela a fost momentul lui Gambetta. Astfel se împlineşte profeţia lui Victor Hugo, care a spus că regimul imperial va avea parte de un destin pe măsura staturii împăratului. Iată, aşa a fost! În mizerie s‑a sfârşit al Doilea Imperiu şi în ultimele lui clipe politice cine s‑a mai aflat lângă împărat? Nimeni! Iar Victor Hugo a spus asta încă de acum optsprezece ani! Câtă clarviziune la acest minunat Hugo, pe care scriitorii noştri ar trebui să şi‑l ia drept model, atât în termeni de conştiinţă, cât şi în planul respiraţiei artistice! Noi am mai scris asta! Dar să revenim la Gambetta! Câte pledoarii înţelepte nu a prezentat el! Şi cât de puţin a fost ascultat! Din pricina proximităţii inamicului, Gambetta a cerut guvernului provizoriu republican să se retragă la Tours. Dar ei nu şi nu, căci cine pleacă din Paris pierde Franţa, aşa au răspuns. Iar când trupele prusiene au înconjurat Parisul, Gambetta a plecat din oraş într‑un balon cu aer cald, al cărui nume ne‑a fost comunicat de presa din întreaga lume, se cheamă Armand‑Barbès. Ieri, 7 octombrie 1870, Léon Gambetta s‑a înălţat în balon deasupra liniilor inamice, printre plumbii răuvoitori ai duşmanilor săi, şi dus a fost la Tours, de unde va încerca să organizeze rezistenţa! Minunată patria care are astfel de fii! Câtă inspiraţie la acest Gambetta! Nu cunoaşte epoca noastră nici un om de stat de un asemenea eroism, de o asemenea anvergură. Acum vreo şase‑şapte ani toată lumea vorbea despre Cinq semaines en ballon, minunatul roman al inepuizabilului Jules Verne, care descrie cu o minuţie de ceasornicar toate acele locuri de pe pământ în care el n‑a călcat vreodată şi care ne ţine cu sufletul la gură prin arta sa narativă. Ei bine, au fost voci în Franţa care au spus că povestea lui Jules Verne e incredibilă, că nu se poate traversa Africa în balon pe traseul sugerat de roman. Cine s‑ar fi aşteptat ca evanghelistul republicii, Gambetta, să facă un asemenea salt peste liniile inamice? E adevărat, totul depinde de vânt, se poate spune că a avut omul noroc, dar e şi multă ştiinţă aici! De ce nu vin şi scriitorii noştri cu poveşti despre baloane cu aer cald, despre aventuri africane? Uite, aici imaginaţie, acesta e viitorul literaturii, atât la Victor Hugo, cât şi la Jules Verne! Pe când la noi ce ştiri să dai? Peste două zile, luni, 10 octombrie, începe la Târgovişte procesul celor patruzeci şi unu de republicani care s‑au ridicat la Ploieşti pe data de 8 august anul curent în contra stăpânirii. Primul dintre acuzaţi este Alexandru Candiano‑Popescu, fost căpitan în armata ţării, care s‑a proclamat lider republican la Ploieşti. Al doilea acuzat este şeful unei aşa‑zise poliţii republicane, Stan Popescu, un caracter aventuros, cunoscut cititorilor noştri din relatarea diverselor sale aventuri pe varii meridiane europene. Acuzarea este condusă de domnul Jacob Lahovary, nimeni altul decât fratele ministrului Justiţiei. Ca să vezi imparţialitate! Acesta va fi secondat de doi ilfoveni, domnul Simion Populeanu şi domnul Nicu Dimitrescu, zis Coco, şi de judele ploieştean Alexandru Liunaru. De cealaltă parte, cei patruzeci şi unu de acuzaţi sunt apăraţi de domnii avocaţi Ion Câmpineanu, Anastase Stolojan, Nicolae Fleva, Alexandru Papiu‑Ilarian şi de asistenţii domniilor lor. Tocmai în ziua când procesul acesta debutează la Târgovişte, excelenţa sa, domnitorul nostru, Carol, vizitează Ploieştii. Dar nu cere oarece curaj o asemenea vizită tocmai în ziua aceea? Ne e greu să credem că scapă fără nişte huiduieli, măcar când o trece ditamai liota oficială prin mahala. E adevărat că e acompaniat de întreg regimentul de gardă, că o să scoată şi călăraşii, şi dorobanţii, ba vor aduce şi grănicerii, căci Ploieştii sunt ridicaţi pe material inflamabil şi, cu cât mai bună lumea, cu atât mai mare teama de pălălaie. Aşadar, poftim. De‑o parte, aventură, înălţare, politică dusă până la nivelul levitaţiei, de cealaltă parte, şerpăria noastră de toate zilele, din care cu greu ne vom scoate vreodată. Cine să fie acela care să cuprindă toate acestea într‑o formulă unică, într‑o privire a timpului nostru?

Foto autor Mihaela Vajiac

***

În dimineaţa zilei de 8 august 1870, proclamarea furtunoasă a republicii în Ploieşti, însoţită de ocuparea câtorva instituţii ale urbei, se transformă cu iuţeală în chermeză: la răspântii se desfundă poloboace de vin, iar în centrul oraşului lumea petrece în sfârâit de grătare şi muzică de taraf. În după-amiaza aceleiaşi zile, un batalion adus cu trenul pune capăt republicii. Nu există victime, iar procesul celor care au instigat la tulburări se încheie cu achitarea inculpaţilor.

Republica este o reconstituire literară a evenimentelor pornind de la o varietate de surse, între care documente din perioada procesului, memoriile lui Al. Candiano-Popescu – principalul acuzat – şi mai ales o scurtă scriere satirică, Boborul, a lui Caragiale, pe atunci tânăr copist la judecătoria din Ploieşti. În această calitate, Iancu Caragiali asistă la investigaţiile care au urmat evenimentelor şi observă că toate părţile implicate deformează realitatea. Întâmplările din timpul republicii de la Ploieşti spun multe despre viaţa politică românească, despre români ca fiinţe politice. Iar faptul că tânărul Caragiale a fost de faţă la acele scene e de o mare importanţă pentru noi toţi, căci experienţa lui de atunci influenţează până azi felul în care românii privesc politica şi pe politicieni.