Autor: Alexandru Marinescu

Carte: Odiseea căpitanului Cousteau

Editura: Polirom

Colecţie: Hexagon. Cartea de călătorie

Domeniu: Literatura de călătorie – Aventură / Biografii, autobiografii şi jurnale – Aventuri şi exploratori

ISBN: 978-973-46-6171-8

Format: 135x200 mm

368 p.

Preţ: 39.95 lei

-fragment-

Calypso a întâlnit primele blocuri de gheaţă plutitoare la 8 noiembrie, iar radarul a anunţat prezenţa a numeroase aisberguri. Curând, unul dintre acestea a trecut, alb, imens, impresionant, prin apropierea vasului, purtând pe platforma mărginită de faleze abrupte un grup de pinguini Adelie (Pygoscelis adeliae).

Nava a ancorat lângă insula King George, destul de aproape de un mare gheţar care cobora maiestuos în ocean. Pe uscat au fost descoperite urmele unei tabere a vânătorilor de balene. În jurul ei erau grămezi de oase din care echipajul a reuşit, a doua zi, să aleagă şi să reconstituie scheletul unei balene albastre care a măsurat 27 de metri lungime.

Tot aici s-au făcut şi primele scufundări, mai bine zis, s-a luat contact cu apele reci şi s-a încercat echipamentul. Scufundătorii au coborât până la 45 de metri adâncime şi au dat peste un fund acoperit de o lume animală variată – bureţi tubulari, arici-de-mare, ofiuride, peşti surprinzător de coloraţi. A fost prima întâlnire cu fauna submarină antarctică, dar şi cu apa îngheţată care transforma scufundările într-un exerciţiu fizic foarte dificil, extrem de dur.

După această escală, Calypso şi-a continuat drumul spre sud, pe o ninsoare abundentă, învolburată de un vânt puternic, iar la 14 noiembrie a sosit în dreptul bazei Petrel din insula Dundee, unde se afla deja cargoul chilian Bahía Aguirre, care transportase farfuria scufundătoare. Aceasta a fost transferată pe Calypso şi pregătită pentru a putea coborî în adânc. La 25 decembrie a avut loc prima scufundare, dar fundul se găsea la doar 80 de metri adâncime. Albert Falco cunoştea câteva zone ale Oceanului Arctic, fiindcă se scufundase cu farfuria în largul peninsulei Alaska, dar aceasta a fost prima sa coborâre în adâncul apelor antarctice. După ce a străbătut straturile superioare ale apei, unde vizibilitatea era foarte redusă din cauza abundenţei vieţuitoarelor planctonice, apa a devenit limpede, iar când farfuria a ajuns în apropierea fundului, acoperit cu mâl de origine vulcanică, Falco a constatat cu surprindere existenţa unui număr imens de ofiuride. Acestea sunt echinoderme înrudite cu stelele-de-mare, dar formând o clasă aparte. Braţele lor sunt mult mai subţiri şi pornesc de la un disc central care are pe partea inferioară gura. Mişcările braţelor sunt foarte vii şi permit animalului o deplasare adesea destul de rapidă.

Pe fund, printre ofiuride, se mai găseau bureţi, numeroase actinii, arici-de-mare şi mai ales colonii mari de ascidii transparente, asemănătoare unor butoiaşe. Deasupra lor înotau numeroşi peşti având înfăţişarea unor guvizi.

Scufundările au continuat, la intervale scurte, bineînţeles, când condiţiile meteorologice permiteau manevrele de lansare la apă şi ridicare şi când suprafaţa mării nu era acoperită de prea multe gheţuri.

O scufundare mai adâncă a fost cea din ziua de 17 ianuarie, când s-a ajuns la 230 de metri. În cursul acestei coborâri au fost întâlniţi faimoşii „peşti de gheaţă”, aproape complet transparenţi, cu dimensiuni de 20-30 de centimetri. Sunt cunoscute numai câteva specii care trăiesc doar în apele antarctice, având drept trăsătură comună lipsa totală a globulelor roşii din sânge, fapt nemaiîntâlnit la alţi peşti. Biologia lor constituie încă un mare semn de întrebare, căci este greu de înţeles cum se face transportul oxigenului de la branhii la ţesuturile corpului în lipsa hemoglobinei, pigmentul care fixează oxigenul.

La 230 de metri, pe fundul acoperit de mâl şi pietriş, vieţuitoarele erau numeroase şi variate: bureţi tubulari de mari dimensiuni, holoturii (castraveţi-de-mare), viermi, briozoare, stele-de-mare de dimensiuni neobişnuite şi viu colorate.

La 1 februarie 1973, Calypso a ajuns în apropierea insulei Fleires, din strâmtoarea Gerlache. Numele strâmtorii ne aduce în amintire faptele îndrăzneţe ale expediţiei Belgica, ce a străbătut şi cartografiat, pentru prima dată în 1898, această regiune. Atunci, la bordul navei conduse de locotenentul belgian Adrien de Gerlache se afla şi tânărul naturalist român Emil Racoviţă.

Pentru a filma fauna atât de bogată şi variată din aceste locuri, Cousteau şi Falco au coborât cu farfuria în lungul falezei. Au putut înregistra pe peliculă bureţi galbeni şi portocalii de mari dimensiuni, corali albi, crabi, dintre care unii aveau picioarele lungi şi foarte fine, sepii, stele-de-mare şi ascidii. Pe mari porţiuni, krillul forma îngrămădiri compacte. Sub această denumire sunt cunoscute micile crustacee (Euphausia superba), de 5-6 centimetri lungime, de culoare brun-verzuie, datorită algelor planctonice cu care se hrănesc, extrem de numeroase în apele antarctice. Ele formează aglomerări în apele de la suprafaţă, dar ajung uneori până la adâncimi de câteva sute de metri.

În cursul explorării au întâlnit zone în care aricii-de-mare păreau să se fi adunat la un adevărat „congres” submarin, iar la o adâncime de 20 de metri au dat peste o „pajişte” de laminarii, alge brune de mari dimensiuni.

Fiecare scufundare a farfuriei avea farmecul ei, dar existau şi numeroase pericole. Uneori suprafaţa apei era liberă de gheţuri, alteori submarinul se strecura pe lângă aisberguri scobite de valuri şi care se puteau prăbuşi în fiecare clipă. Un astfel de accident chiar era să se producă într-o zi. Falco se afla cu farfuria lângă un aisberg, când o bucată enormă s-a desprins din acesta, prăbuşindu-se cu zgomot pe lângă submarin.

Farfuria a fost băgată definitiv în cală la 13 februarie, când Calypso se afla pe drumul de întoarcere şi vremea rea nu-i mai îngăduia opriri. Incursiunile făcute în adânc au permis dezvăluirea excepţionalei bogăţii a vieţii din apele antarctice, numărul imens şi varietatea nevertebratelor, chiar dacă peştii nu s-au dovedit a fi prea numeroşi. De asemenea, s-a confirmat faptul că, în anumite zone, numărul restrâns de specii este compensat de mulţimea prodigioasă a indivizilor. Observarea şi filmarea acestei lumi animale a fost una dintre marile reuşite ale expediţiei.

***

Atras încă din adolescenţă de mare, Jacques-Yves Cousteau s-a înscris la Academia Navală din Brest. Aşa începe povestea celui care avea să devină unul dintre cei mai mari oceanologi ai lumii. După ce l-a întâlnit pe Philippe Tailliez, Cousteau a făcut primele scufundări şi drumul i s-a deschis larg spre realizarea celui mai mare vis al său: să cutreiere şi să exploreze oceanele lumii. Visul i s-a împlinit când a ajuns la comanda navei Calypso, la bordul căreia, vreme de patru decenii, a străbătut imensul continent albastru. A simţit tot timpul nevoia să afle mai mult, să îmbunătăţească metode şi tehnici şi să le împărtăşească, iar din expediţiile sale au rezultat mii de ore de filmări în adâncuri. Din gheţurile Antarcticii pînă în Marea Roşie, Marea Caraibilor şi Marea Mediterană, Odiseea căpitanului Cousteau ne poartă într-o călătorie fascinantă pe urmele celebrului explorator, mereu dornic să se avânte în necunoscut.

Din cuprins:

Jacques-Yves Cousteau semnează actul de naştere al scafandrului autonom • Misterele fîntînii din Vaucluse • O navă numită Calypso • Filmul subacvatic şi vedetele sale • Călătorie la capătul lumii • Explorarea marilor fluvii • Alcyone, fiica vîntului • Sfîrşitul unei nave legendare • Povara moştenirii

Alexandru Marinescu (n. 1936) este biolog, oceanolog, istoric al ştiinţelor, muzeolog. A fost şef de secţie la Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Gr. Antipa”, preşedinte al Comitetului Naţional Român al Consiliului Internaţional al Muzeelor, vicepreşedinte al Comitetului pentru Istoria şi Filozofia Ştiinţei şi Tehnicii al Academiei Române. De 45 de ani colaborează la emisiunea „Teleenciclopedia” a Televiziunii Române. A primit numeroase premii, a fost decorat cu Ordinul Meritul Cultural, în grad de ofiţer. A participat la expediţii în Oceanul Pacific (insulele indoneziene), în Marea Mediterană şi pe fluviul Saint-Laurent. A publicat 18 cărţi, articole ştiinţifice şi de popularizare a ştiinţei. A editat jurnalul antarctic inedit al lui Emil Racoviţă. Dintre volumele sale, amintim Cuceritori ai adîncurilor. Jacques-Yves Cousteau (1980), O expediţie numită Belgica (1991), Emil Racoviţă şi expediţia „Belgica” (1998), Jacques-Yves Cousteau, amiralul adîncurilor (1999), Umbra cornului de rinocer. Despre animale cu dragoste (2008).