bookblog.ro

---

Fragment: „Scriptor sau Cartea transformărilor admirabile” de Codrin Liviu Cuţitaru

Scris de • 3 March 2017 • in categoria Noi aparitii, Recomandari

Scriptor-EGO Proza-800pxCodrin Liviu Cuţitaru

Scriptor sau Cartea transformărilor admirabile

Carte publicată şi ediţie digitală

Colecţie: Ego. Proză

Domeniu: Literatură română – Beletristică

ISBN: 978-973-46-6573-0

Format: 130x200 mm

248 p.

Preţ: 29.95 lei

-fragment-

 Întoarse o privire îngrozită, de cîine hăituit, întrucît recunoscuse vocea. Era Normanu, un profesor de la Franceză, singurul din toată Facultatea care părea dispus să-i vorbească oricînd şi oricum. Povestea lui Normanu era una dintre melodramele în vogă ale Literelor din ultima vreme. Omul era puţin mai mare decît el şi decît Victor. La doar patruzeci şi unu de ani, imediat după Revoluţia din 1989, Petronel Normanu „se senilizase“ abrupt din motive necunoscute, transformîndu-se într-o figură tragicomică a întregii Universităţi. Inapt să-şi mai ţină cursurile, colegii îi găsiseră tot felul de subterfugii juridice pentru a-l păstra la catedră şi a nu-l trimite la o pensionare timpurie şi pauperă („în anii de graţie ai noului capitalism românesc, 1990-1996“, îşi zicea adesea cu obidă, pentru sine, Mercuti!). Decanul jongla cu sabatice şi norme de cercetare, încercînd să amîne tristul deznodămînt. Normanu fusese – de tînăr, asemenea lui Olescu şi Mercuti – un publicist redutabil, cu succese notabile. Primise poziţia de profesor plin foarte repede şi se bucurase de aprecieri fireşti în rîndul studenţilor. Însă, pe nepusă masă, se produse dezastrul. Mai întîi, ambiguu, abia perceptibil, mai tîrziu însă tot mai accentuat, pînă s-a ajuns, iată, în pragul paroxismului. Dacă, în urmă cu trei-patru ani, problemele lui Normanu se limitau încă la o anume indolenţă ciudată faţă de lumea înconjurătoare, însoţită de un zîmbet nătîng şi o oarecare neglijenţă vestimentară, acum situaţia degenerase complet.

De cîteva luni, prezenţa lui în Universitate se dovedea a fi stînjenitoare. Îşi petrecea marea majoritate a timpului aici (circulau zvonuri că ar fi dormit la Catedră), fiind văzut cum bîntuia pe coridoare şi deschidea uşile tuturor încăperilor întîlnite în cale (inclusiv pe cele ale toaletelor). Întreba senin şi cu un fel de bonomie ghiduşă pe cei descoperiţi înăuntru „Dar ce faceţi în sala asta?“, după care pleca grăbit, fără să aştepte răspunsul, către o ţintă necunoscută. Impresionantă la Normanu rămăsese memoria numelor. Ştia exact identitatea celui căruia i se adresa şi pe care, extrem de des, îl supunea unui penibil interogatoriu. Mercuti părea să fie una dintre victimele lui favorite. Ursuzenia şi izolarea lui Boris – care alungau aproape pe toată lumea (cu excepţia lui Olescu!) – nu constituiau un impediment pentru Normanu, ci, dimpotrivă, un nebănuit stimulent, acţionînd ca un magnet de mare forţă.

— Vă salut, mormăi Boris, încetinind pasul, dar fără să se oprească.

Silueta subţire şi deşirată a lui Normanu se apropie ameninţător.

— Este conferinţă în Aulă despre avort. Nu mergeţi? Se interesă el, sărind peste orice altă introducere.

— Nu, sînt ocupat. Îmi pare rău, spuse Mercuti mimînd graba.

— Da’ spuneţi-mi, domnu’ Mercuti, zise Normanu tare, atrăgînd atenţia studenţilor din zonă, studenţi care, cînd îl vedeau prin Universitate, îşi dădeau coate şi acceptau, de regulă, bucuroşi o conversaţie scurtă cu el pentru amuzament, de cîte ori faceţi treabă mare pe zi?

Mercuti tresări violent şi simţi fiori de gheaţă pe şira spinării. Auzi rîsetele înfundate ale tinerilor – martori fără voia lor la dialog – şi, derutat, se lovi cu umărul de perete.

— Vorbim altădată, domnul Normanu, rosti el aproape şoptit. Tata este bolnav, mă grăbesc la spital.

Ce curiozitate, constată, Normanu era primul coleg din Facultate căruia îi destăinuia cel mai nou necaz al său!

— Treaba mare e un lucru important, domnu’ profesor, continuă profesorul de la Franceză cu glas egal, netulburat. Mi-aş dori să ştiu cum şi cînd faceţi treabă mare. Şi, totodată, cît de mult, din punct de vedere cantitativ...

Mercuti coborî scările, lăsînd în urmă ilaritatea produsă de Normanu printre studenţii-spectatori şi îşi aminti filozofările lui Victor pe marginea tristului caz. „Normanu este, bătrîne“, observase acesta odată, în camera-bibliotecă a lui Mercuti (de acasă), cînd sorbeau cafea şi discutau relaxaţi, „memento mori pentru fiecare dintre noi. E bine să-l ţinem cît putem în Universitate, ca să ne estompăm orgoliile şi mica-mare emfază de universitari provinciali. Trăim vremuri cumplite, în care erodarea intelectuală acţionează mai rapid ca oricînd. Să privim atent în oglindă şi îl vom vedea cu toţii pe Normanu din noi!“. Lui Victor îi plăceau teoretizările ad-hoc pe orice temă, aluneca uneori în retorica scepticismului, deşi, în existenţa de zi cu zi, se dovedise un tip foarte dinamic, punînd „viaţa activă“ deasupra „vieţii contemplative“ (ca Boris odinioară!). Olescu savura discursurile străbătute de un oarecare puseu meditativ-nostalgic. Adora deducţiile complicate, încărcate de tragism. Extrăgea tema (pesimistă) din piatră seacă, te convingea să-ţi schimbi convingerile optimiste (ivite poate, firesc, din stilul tău de viaţă!) în numai cîteva secunde.

***

Boris Mercuti, profesor la o importantă universitate, află cu stupoare că tatăl său, pe care nu a reuşit niciodată să-l egaleze din punct de vedere profesional, i-a lăsat moştenire un manuscris-testament. De aici începe o călătorie în timp, din anii ’70 ai regimului comunist până într-un viitor îndepărtat, anul 2098, prin intermediul noilor manuscrise care ies la suprafaţă. Personajele acestora se transformă la rândul lor în naratori, ca într-un joc ameţitor al oglinzilor, iar ficţiunea se contopeşte cu realitatea, modelată după voinţa fiecărui nou Scriptor. Oamenii devin plastilină în mâinile scribului la care se află peniţa, iar lucrurile iau mereu o turnură neaşteptată, cariere înfloresc neaşteptat şi vieţi sunt ruinate nemeritat – toate evenimentele derulându-se spre un final surprinzător.

Scriptor sau Cartea transformărilor admirabile este captivant, amuzant şi, nu în ultimul rând, plin de scene care îţi dau fiori, precum romanele gotice de odinioară.

 

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro