bookblog.ro

---

Ghidurile de călătorie National Geographic – din 12 martie împreună cu ziarul Adevărul

Scris de • 6 March 2010 • in categoria Noi aparitii

Ghidurile de călătorie National Geographic, a cate trei, patru sute de pagini fiecare, în format compact şi uşor de utilizat, nu se limitează doar la prezentarea unor informaţii seci despre o ţară necunoscută, ci îşi ajută cititorul, printr-un limbaj accesibil şi captivant, să înţeleagă specificul respectivei destinaţii, însoţindu-l pas cu pas în călătoria sa, deocamdată doar virtuală. Datele exacte, hărţile detaliate şi fotografiile cu adevărat impresionante, alături de recomandările experţilor National Geographic, reuşesc să realizeze o imagine completă a fiecărei destinaţii în parte. Acest lucru este posibil datorită inserţiei de informaţii din toate domeniile: de la indicaţii care îl privesc direct pe potenţialul turist (detalii referitoare la geografie, obective turistice, forme de divertisment) până la aspecte relevante legate de istoria unui anumit spaţiu, sistemul politic, tradiţiile şi cultura comunităţilor precum şi elemente de actualitate - problemele sociale, economice sau politice cu care se confruntă fiecare ţară în parte.

Spre deosebire de alte lucrări documentare convenţionale, ghidurile National Geographic relaţionează direct cu cititorul şi îi oferă acestuia sfaturi şi recomandări extrem de detaliate. Astfel, la sfârşitul fiecărui volum se află o secţiune specială, de aproximativ 50 de pagini, numită "Sfaturi de călătorie". Aici se găsesc informaţii generale, dar extrem de utile în legatură cu "ţara-destinaţie": numere de telefon ale hotelurilor, restaurantelor, centrelor de informare şi divertisment precum şi o mulţime de alte detalii pe care, în general, călătorul le află după ce ajunge la destinaţie, nu înainte.

Cele 26 de ghiduri publicate de Adevărul şi National Geographic vor putea fi achiziţionate, în fiecare vineri, începând cu data de 12 martie. Primele două titluri, Argentina (12 martie) şi Peru (19 martie), sunt gratuite, iar fiecare dintre cele 24 de ghiduri rămase vor costa 12,99 lei numai împreună cu ziarul Adevărul, un preţ de patru ori mai mic decât cel al cărţilor din aceeaşi categorie aflate pe piaţă.

Argentina

- la chioşcuri pe 12 martie 2010, numai cu ziarul Adevărul.

Argentina este a opta ţară ca mărime în lume şi una dintre cele mai în vogă destinaţii ale Americii de Sud. Popularitatea ei se datorează atât diversităţii naturale excepţionale cât şi istoriei, culturii şi specificului sud-american, atât de viu, atractiv şi colorat. Ghidul National Geographic are 336 de pagini şi este scris de Wayne Bernhardson, un călător pasionat stabilit parţial în Argentina încă din 1979. Cartea are ca însuşire principală structurarea extrem de logică a informaţiei care se îmbină perfect cu recomandările, sfaturile şi ilustraţiile spectaculoase. Prezentarea destinaţiei se face la persoana I, autorul stabilind încă de la prima pagină o relaţie sinceră şi firească cu cititorul, care se simte teleportat în această lume cu totul nouă şi fascinantă.

Peru

- la chioşcuri pe 19 martie 2010, numai cu ziarul Adevărul.

Peru, cel mai vechi stat din Americi, "sfidează caracterizearea superficială" - spune la începutul prezentării Rob Rachowiecki , autorul ghidului National Geographic. În cele 320 de pagini dedicate acestei ţări, cititorul va găsi toate informaţiile de care are nevoie pentru a porni la drum. Peru are cele mai multe situri istorice dintre toate ţările Americii de Sud, începând cu "oraşul pierdut al incaşilor" - Machu Pichu şi continuând cu o varietate uimitoare de aşezări, piramide şi temple vechi de peste 5000 de ani. Uimitorul deşert Atacama, lacul Titicaca, zona înaltă a Anzilor, bazinul Amazonului - iată doar câteva dintre uimitoarele atracţii ale acestei ţări, pe care ghidul National Geographic o dezvăluie în detaliu şi pe înţelesul tuturor cititorilor.

Mexic

- la chioşcuri pe 26 martie 2010, numai cu ziarul Adevărul.

Cea mai nordică ţară a Amercii Latine, Mexicul este uşor de etichetat dar ceva mai greu de înţeles pe deplin. Spaţiu al contrastelor, a fost populat din cele mai vechi timpuri de diverse triburi indigene pentru ca mai apoi să fie invadat de spanioli şi ales ca destinaţie finală de nenumăraţi emigranţi europeni. Din această cauză, Mexicul are un specific puternic care atrage an de an peste 20 de milioane de turişti străini, mai mult decât orice altă ţară a Americii de Sud. Jane Onstott, autoarea ghidului National Geographic, a reuşit, după aproape 20 de ani de documentare, să facă o radiografie exactă a Mexicului real, asa cum trebuie el înţeles şi abordat de către orice turist străin. Sfaturile experţilor, recomandările date prin prisma unor experienţe autentice, informaţiile utile şi limbajul simplu, direct şi accesibil sunt caracteristicile care fac din acest volum un "must have" al oricărui turist pasionat de lumea în care trăieşte.

Pentru abonamente, date de contact si oferta completa a ghidurilor National Geographic acceseaza pagina colectiei.





Citeste cele 7 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. Razvan Pascu spune:

    Abia astept sa apara ghidurile astea… In sfarsit ceva de calitate!

    raspunde

  2. Amelie spune:

    Eu am intrat deja in posesia primelor doua ghiduri, Argentina si Peru si sunt foarte incantata de ele. Ce am remarcat inca de la prima rasfoire, este abundenta de imagini fabuloase!
    Ghidurile sunt scrise de autori care cunosc indeaproape destinatiile respective si prezinta foarte atractiv toate datele necesare incepand cu planificarea calatoriei, istoria si civilizatia zonei, politica, destinatiile turistice.

    raspunde

  3. Pseudo spune:

    Geniala colectia. Am fost incantata cand au anuntat-o si pana acum nu m-a dezamagit – este foarte “tourism-oriented”, e adevarat; dar merita rasfoita macar pentru imagini daca textul te lasa rece.

    raspunde

  4. ioana h spune:

    Hello, am si eu o problema, am pierdut primele 2 aparitii (Argentina si Peru) imi poate spune cineva de un as putea sa le comand?

    raspunde

  5. nick spune:

    buna !am pierdut primele 3 aparitii,cum pot sa le comand ?

    raspunde

  6. Laura spune:

    Am cumparat si eu primele doua ghiduri si trebuie sa va spun ca nu am regretat absolut deloc. Cartile abunda de informatie de calitate si de imagini extraordinare.
    Pentru cei ce au scris mai sus ca au pierdut primele doua editii, va sfatuiesc sa mai incercati sa le cautati la chioscuri, pentru ca inca se mai gasesc. Cel putin in Bucuresti, le puteti gasi la orice butic.

    raspunde

  7. Mity spune:

    eu am 7 ghiduri pana acum,putine:Argentina,Peru,Mexic,Hawaii,Cuba,Noua Zeelanda si urmeaza sa cumpar si Australia….

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro