Titlu: Mr. Mercedes
Autor: Stephen King
Rating:
Editura: Nemira
Anul aparitiei: 2015
Traducere: Ruxandra Toma
Numar pagini: 488
ISBN: 978-606-758-179-9

Încă nu am reușit să-mi formez o părere clară despre Stephen King, regele literaturii horror și maestrul suspansului, și asta pentru că am citit doar trei cărți scrise de el – din cele peste 50 de romane și mai mult de 200 de povestiri scurte pe care le-a publicat până în momentul de față. „Cimitirul animalelor” a fost primul roman semnat King pe care am avut onoarea să-l citesc și mi-a plăcut foarte mult, dar apoi a venit „Carrie”, carte pe care am detestat-o de la început și până la sfârșit (nu cred că e un semn prea bun faptul că mi-a plăcut mai mult ecranizarea din 2014). Am vrut să citesc Mr. Mercedes datorită noii mele pasiuni pentru thrillere și pentru că îmi doream foarte mult ca aceasta să fie cartea care să mă determine să-l trec pe Stephen King pe una dintre următoarele liste, odată pentru totdeauna: autori pe care e musai să-i citesc în întregime sau autori pe care trebuie să-i evit cu orice preț. O fi reușit, oare, „domnul Mercedes” să mă facă să mă hotărăsc?

O dimineață ploioasă. Un târg de cariere. Sute de persoane așteptând la coadă. Un Mercedes condus de un psihopat. Mai multe vieți curmate, și mai multe nenorocite. Bill Hodges este un fost detectiv, recent ieșit la pensie, care trebuie să înfrunte problemele unui stil de viață cu care nu mai este obișnuit și care se gândește ocazional la suicid. Viața anostă a lui Hodges ia o turnură neașteptată atunci când primește o scrisoare din partea celui care a condus acel Mercedes – caz rămas nerezolvat de pe vremea când Hodges încă mai lucra. Intrigat de mărturia ucigașului, fostul detectiv își reintră în formă și începe propria-i anchetă.

Scrisoarea pe care Hodges o primește la începutul romanului a fost una dintre cele mai tulburătoare, bolnave și dezgustătoare bucăți de literatură din câte am întâlnit până acum. Și mi-a plăcut la nebunie! Câteva pagini au fost suficiente pentru a contura portretul ucigașului, acea persoană cu sânge rece care a curmat atâtea vieți dintr-un impuls de moment și care a găsit satisfacție în fapta lui. Pulsul mi-a luat-o razna în acele clipe și m-am întrebat ce naiba urma să se întâmple în continuare și cum va reuși King să păstreze misterul din jurul „domnului Mercedes”...

Așa că imaginați-vă surpriza mea când am dat peste un capitol cu el în rolul protagonistului. Și încă unul. Și încă unul. Iar acest lucru mi-a plăcut și displăcut în aceeași măsură. Faptul că autorul a hotărât să ne ofere atât de multe detalii despre „antagonist” mi s-a părut o sabie cu două tăișuri. Pe de-o parte, am avut parte de unele dintre cele mai interesante și intense scene din toată cartea, Brady fiind un personaj extraordinar de interesant și foarte bine realizat. Dacă e să-l laud pe Stephen King pentru ceva, aș alege să-l laud pentru modul exemplar în care își construiește personajele, făcându-le să pară niște oameni cât se poate de reali și nu doar adunături de calități și (mai puține) defecte. Pe de altă parte, fiindcă primim atât de multe detalii despre viața lui Brady, aura de mister ce s-ar fi putut crea în jurul antagonistului a devenit egală cu zero și a mai diminuat din suspansul cărții.

Între Hodges și Brady se dezvoltă rapid o relație de vânător/vânat. Am adorat să descopăr și să analizez fiecare „partidă” din jocul lor de-a șoarecele și pisica, în special pentru că rolurile se schimbau constant.

Ce nu mi-a plăcut la carte? Hodges. Mi s-a părut un personaj destul de slab, în special că l-am putut compara cu Brady și complexitatea lui emoțională. Hodges este același polițist pensionat și morocănos pe care îl întâlnim în majoritatea filmelor și serialelor și nu mi s-a părut că ar veni cu ceva nou. Ușor clișeic, aproape imposibil de îndrăgit, Hodges m-a făcut să-mi doresc să citesc cât mai repede cartea doar pentru a scăpa de el. Al doilea lucru care nu m-a încântat la Mr. Mercedes este una dintre „mărcile înregistrate” Stephen King: atenția la detaliu. O prietenă îmi spunea acum ceva vreme că Stephen King ar reuși să scrie cel puțin 20 de pagini despre o picătură de apă. Doar atât, o picătură de apă. 20 de pagini. Cam așa stă treaba și cu Mr. Mercedes: pagini interminabile cu detalii neinteresante despre viețile personajelor secundare și/sau episodice.
Și, ca să răspund la întrebarea de la începutul recenziei, nu, Mr. Mercedes nu a reușit să mă ajute să-mi fac o idee mai clară în legătură cu Stephen King. Dimpotrivă, a fost atât de mixtă încât m-a băgat și mai mult în ceață. Nu mi-a displăcut, nici nu am fost înnebunit după ea; a fost doar o altă carte bifată pe Goodreads și cam atât. Sunt sigur că fanii o să adore această nouă carte semnată de rege, dar pentru cei care nu sunt chiar atât de obișnuiți cu stilul lui s-ar putea dovedi o provocare destul de mare.

• Plusuri

  Jocul de-a șoarecele și pisica dintre Hodges și Brady.
  Personalitatea fascinantă a criminalului.

• Minusuri

  De la un anumit punct, părțile scrise din perspectiva lui Brady și-au pierdut din savoare; atenția obsedantă pentru cele mai nesimnificative detalii a autorului.

• Recomandari

  Fanilor lui Stephen King.