Titlu: Inimă arsă
Autor: J.M.G. Le Clézio
Rating:
Editura: Art, Dacica, www.ciutanul.ro
Anul aparitiei: 2012
Traducere: Mădălin Roşioru
Numar pagini: 144
ISBN: 978-973-124-731-1

Noaptea răcoroasă e un fior pe pielea ei. Noaptea îi e veșmânt. Cerul înfășoară strâns pământul, lamele foarfecelor desfac nodurile țesăturilor, taie legăturile șireturilor, cataramele de curea. Noaptea e în pielea goală. Opreliștile au căzut, insignele și drapelele, cărțile prea scrise și codexurile în care au fost dăltuite legile oamenilor. Noaptea le închide, le șterge. Orașul se cască precum un talaz care se sparge. Rădăcinile clădirilor se dezgolesc, se văd lucruri roșii, lucitoare, viscere.

Ca un buchet de flori uscate, Inimă arsă e o carte recompusă din fragede tăceri capabile să ucidă pendulul. Tăceri care strecoară frigul în tine, precum niște ace muiate-n abisul nerostitelor dureri din copilărie. Grotescul nu are nevoie de supranatural, de morți vii sau demoni ca să-ți scrijelească spaima în oase. Aici realitatea mușcă din tine, moartea se ascunde în asasini și drogați. Aici se spun poveștile copilelor ce aparțin unor popoare nomade cu măști de antilopă și cu aripi de fluture, cele care au ieșit din visul ce le ținea închise.

Tabloul durerii se pictează cu viața unor copile din cartierele fierbinți ale Marsiliei, tinere scăpate din mâna părinților și, în lipsa unor valori sau repere certe, ajunse niște simple păpuși de carne în brațele unor bărbați. E caricatura influenței și dictaturii bărbaților, a puterii lor de manipulare în direcția răului, a jocului pe care îl fac cu niște micuțe ce nu prea au de ales și nu îndrăznesc să reziste. Copila de cincisprezece ani din cartea lui Le Clezio nu are în general cunoaștere sau memorie, tot ce face este să se lase dusă pe versurile lui Rimbaud către ceea ce o cheamă. E o tânără din pântecul cărei în fiecare clipă roade cu nesaț o foame de viață imensă.

Jelania poeziei unse peste tenebrele realității, fiecare scâncet de pagină întoarsă devine un ritual de exorcizare a morții și de refacere a unei memorii pe care ignoranța a păstrat-o sub preșul scurgerii timpului. Fiecare pagină este o recompunere a unei lumi scapate din vedere din cauza caracterului său nomad, instabil, o lume pe care adesea o străbați fără să o vezi cu adevărat, cu ochii orbiți de strălucirea oglinzilor. E locul acelora de la care nu se mai pretinde nimic. Doar prețul singurătății.

Cântând deșertăciunile lumii, devine limpede că nu-i o carte de care să te folosești ca mijloc de divertisment. Această odă a adolescenței criminale e doar pentru cei curajoși, care nu se lasă înspăimântați de fața crudă a destinului femeiesc, de lumea exilaților. E numai pentru aceia ce sunt pregătiți să rumege ideea că poate, în fond, nu alegem nimic, doar așa, niște ciocănituri timide la ușa camerei, tăcerea, apoi un corp rece, deja înțepenit, purtat spre uitare, și, pe scară, îngerul îmbrăcat în alb care privește cu ochii lui galeși și cruzi. Și, pe o măsuță uitată, un ceai inutil.

Le Clezio este aici ca să ne amintească poveștile umor fete precum Kalima, despre care se întreabă: Kalima, ce cale ai urmat până-n ziua aceea de ianuarie 1986 când ai ajuns să zaci, despuiată, pe marmura rece de la morgă? Cine-și amintea de tine, când ai sosit cu vaporul în Marsilia? Poveștile adunate în această carte sunt niște urme de neșters, ca niște flori arse pe pielea de ambră a copilelor nomade, urme de neșters din inima timpului.

Trădând o profundă sensibilitate în fața nedreptății lumii noastre, Le Clezio, acest poet deghizat în romancier, face din Inimă arsă un cântec de trubaduri, o aventură poetică de căutare a sensului vieții, a unui timp pierdut. Este o călătorie cruntă ce reunește șapte proze legate prin firul unei răni scurse spre uitare, sub semnul anonimatului, e urma unei arsuri în tot felul de ipostaze ivite pe terenul minat cu vulnerabilitate, moarte, frică, singurătate și visul naiv al tinereții, existențe sterile sau hedonism. Autorul, cititorul, devin spectatori copleșiți de-o era cu vicii ce-ți stârnesc la fiecare pas dezgustul.

Nu știu de ce, dar simt nevoia unei concluzii în urma lecturii acestei cărți, concluzie surprinsă în schimbul de replici dintre cele două surori, Clemence și Pervenche: -Tu n-o să faci nicio brânză în viață, tot ce știi să faci e să-ți schimbi amanții ca pe cămăși (zice Clemence).
Pervenche se întrebase: oare chiar se poate face ceva cu viața fiecăruia?

• Plusuri

  Precizia crudă cu care surprinde și transpune haosul de idei și imagini cu care suntem bombardați, lumea multipolară și ciocnirea dintre culturi

• Recomandari

  Celor aflați în căutarea sensului vieții, vânătorilor de povești croite pe o scriitură de tipul lui Kerouac, iubitorilor de proză poetică