Titlu: Cartea Oglinzilor
Autor: E.O. Chirovici
Rating:
Editura: RAO
Anul aparitiei: 2017
Numar pagini: 307
ISBN: 978-606-776-207-5

Acum un an și ceva The Guardian îi făcea cinste lui Eugen Ovidiu Chirovici publicând un articol în care lăuda ultimul lui roman, primul scris în limba engleză și de pe urma căruia autorul ar fi urmat să se aleagă cu un salariu de șapte cifre, având în vedere bătălia acerbă dată de editurile europene pentru a achiziționa drepturile de publicare.

Sună bine și îmbietor, mai ales atunci când celebrul roman începuse să-mi facă cu ochiul din toate vitrinele librăriilor. Și cum nu prea rezist în fața tentațiilor, am decis să nu-mi refuz plăcerea de a mă delecta la început de an cu un thriller plin de mister.

Peter Katz e primul actor care pășește în scenă și deschide povestea cu ajutorul romanului pe care îl primește la editură. Însoțit de o scrisoare de prezentare cel puțin atipică, care nu ridică în slăvi talentul autorului și care nu se avântă în a înșira un traseu profesional menit să vândă manuscrisul, ci din contra, aceasta ajunge rapid o pânză de păianjen care îl prinde pe Katz. Cu cât se zbate mai mult cu atât e prins mai tare într-o poveste ca o casă cu oglinzi de la bâlci. Scopul lor nu e să releve ceva ci să distorsioneze și ultima fărâmă de adevăr.

Și totuși Peter nu ne însoțeste decât pentru o parte din poveste. Drumul lui în elucidarea misterului de care e înconjurat manuscrisul ce promite rezolvarea unei vechi crime, se înfundă rapid. Așa că Katz se vede nevoit să ceară ajutorul unui prieten jurnalist pe care-l momește cu promisiunea publicării unei cărți, asta dacă reușește să afle misterul morții profesorului Joseph Wieder. Nici John Keller nu are mai mult noroc pentru că eforturile lui investigative sfârșesc mai rău, ridicând la suprafață și mai multe întrebări și mai multe distorsiuni ale adevărului. Ce ascunde cea de-a treia parte a cărții? Ei bine, e ultima cameră din casa cu oglinzi, cea la finalul căreia se află o imagine perfect clară, dar pe care v-a trebui să o descoperiți singuri.

Iar acum, pentru că am trecut în revistă subiectul cărții putem trece la ce e mai important - merită sau nu citită? E toată vâlva asta justificată?

Răspunsul e și da și nu. DA, pentru că te atrage și te prinde în mrejele ei, pentru că e o poveste captivantă, genul care te învârte și te amețește de nu mai știi ce-ai citit acum două capitole și simți nevoia să recitești pasaje, nu pentru că ar fi atât de alambicată scriitura ci pentru că tot apar noi indicii și persoane care te duc pe piste greșite sau nu prea. DA, pentru că m-a făcut să-mi amintesc de Fata din tren (RECENZIE) a Paulei Hawkins prin fluiditatea scriiturii și dozarea perfectă a suspansului și a misterului. Și totuși NU, pentru că pe alocuri e un pic prea simplu, pentru că deși nu am ce îi reproșa, din punct de vedere al construcției tot simt că ceva îi lipsește. Pentru că oricât de plăcută ar fi fost lectura tot simt că la final de an n-o să rămână în top 5 cărți ale lui 2017.
Nu luați asta ca pe o descurajare ci mai degrabă ca pe o rezervă în a ridica în slăvi un roman care își are merite sale, dar care până la urmă nu te dă de tot pe spate.

• Plusuri

  Construcția romanului. Suspansul care te ține cu sufletul la gură. Cele trei părți te fac să te simți ca la o ghicitoare ce îți arată cu fiecare întoarcere de carte o nouă fațetă a ceea ce vrei să știi.

• Recomandari

  Pasionaților de romane de mister, polițiste. Celor ce vor să își pună mintea la încercare și să descopere identitatea criminalului înainte de a întoarce ultima pagină.