Titlu: Al patrulea...
Autor: Kjell Ola Dahl
Rating:
Editura: Trei
Anul aparitiei: 2011
Traducere: Maria Melania Goja
Numar pagini: 304
ISBN: 978-973-707-460-7

Poliţistul Frank Frolich salvează o tânără cu niste ochi albaştri “ca safirele” în timpul unui schimb de focuri. Ulterior, între cei doi izbucneşte o pasiune greu controlabilă, însă mai târziu, Frolich îşi pune întrebări referitoare la uşurinţa cu care tânăra i s-a dăruit şi la insistenţa cu care s-a încăpăţânat să îi fie în preajmă. Iar situaţia devine cu atât mai complicată cu cât fata are un frate delincvent. Tocmai acest aspect ar putea explica lanţul de întâmplări declanşat de prima lor întâlnire. În toată povestea apar trei suspecţi, iar la un moment dat tabloul mai este completat şi de un al patrulea...

Deşi avem de-a face cu un roman poliţist, totuşi poţi vedea Al patrulea... şi ca roman de dragoste, prin simplul fapt că apariţia fetei cu ochii de un albastru nefiresc, numită Elisabeth Faremo, reprezintă personajul – cheie, intriga care dă naştere tuturor evenimentelor ulterioare. În plus, întâlnirea cu ea îi motivează lui Frolich toate acţiunile. Dacă în întreaga poveste nu ar fi existat şi ea, poate că poliţistul nu ar fi fost atât de interesat de caz şi s-ar fi rezumat să îşi facă datoria de poliţist.

În mijlocul unei reţele mafiote complicate şi a unor evenimente condamnabile, care implicau crime şi furtul unui tablou de valoare, apar trei suspecţi. În timp însă, odată cu aprofundarea investigaţiilor, apare în cadru şi un al patrulea suspect, greu de detectat şi de identificat, deoarece reuşise să se strecoare şi să joace rolul altor personaje, rămânând tot timpul într-o umbră de mister protectoare. Iar incertitudinea în privinţa identităţii planează şi în ceea ce priveşte sexul respectivei persoane...

În relaţia Frank – Elisabeth, încercam să îmi dau seama cine a iubit mai mult sau de fapt cine a iubit cu adevărat. Şi înclin să cred că bărbatul a fost, probabil, singurul îndrăgostit. Elisabeth i s-a dăruit în întregime, i s-a strecurat în viaţă şi în suflet, însă a sedus şi a părăsit. Fără nici un fel de explicaţie. Iar dispariţia ei bruscă şi nefirească îl determină şi mai mult pe Frank să fie obsedat de ea, de privirea şi de trupul ei, iar amintirile revin dureros de insistent. O perioadă o crede moartă într-un incendiu şi simte nevoia să se răzbune cu aceeaşi monedă. Dă foc tabloului furat, care reprezenta de asemenea o obsesie pentru hoţul care nu mai putea trăi fără el.

Nu sunt o fană înrăită a romanelor poliţiste. Mă oboseşte numărul mare de personaje, prea multe nume pe care nu reuşesc să le reţin, precum şi tumultul întâmplărilor cărora nu le identific întotdeauna logica şi legătura. Ce mi-a plăcut însă la Al patrulea… a fost mai mult personajul feminin şi felul în care îşi păstrează de la început până la sfârşit o imagine mereu neclară şi confuză. Elisabeth nu se lasă pur şi simplu “prinsă”, nu se încadrează în nici un fel de caracterizare bine definită, cu margini şi gratii…

[Vreau cartea Al patrulea...]

• Plusuri

  un personaj feminin aparte şi o poveste de dragoste relatată mai mult din amintiri şi obsesii

• Minusuri

  personal, mă derutează numărul mare de personaje şi numele lor complicate

• Recomandari

  în special iubitorilor de romane poliţiste, dar şi celor care caută o poveste de iubire pasională