bookblog.ro

Alergătură în jurul cozii

Scris de • 30 April 2015 • in categoria

Titlu: Mătura Sistemului
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2014
Numar pagini: 560
ISBN: 978-606-588-381-9
Cumpara cartea

David Foster Wallace a scris „Mătura Sistemului” drept una dintre cele două lucrări de licență în timp ce studia literatura engleză și filosofia la Colegiul Amherst, filosofia deschizându-i accidental și calea spre o carieră în lumea literelor.

Cumpără titlul în engleză

Publicat în 1987, romanul ne-o aduce în prim plan pe Lenore Beadsman, o centralistă de la o editură fantomă și fiica CEO-ului imperiului Stonecipheco – jucător-cheie pe piaţa produselor alimentare pentru bebeluşi. Bunică excentrică a Lenorei dispare împreună cu alți pacienți de la azilul de bătrâni unde era internată, eveniment ce pune în mișcare o serie de întâmplări ciudate, populate cu personaje și mai ciudate - nevroticul doctor Jay, şeful şi iubitul protagonistei, Rick Vigorous, domnul Bloemker managerul azilului, Patrice Lavache fratele ciudat al acesteia, Wang Dang Lang care oferă simetrie cărții prin început și încheiere și Norman Bombardini, gigantul ingineriei genetice.

În căutarea stăbunicii, fostă studentă şi discipol al lui Wittgenstein (filosof al limbajului, printre altele), strănepoata ce-i poartă numele ajunge captivă într-un sistem de relații și discursuri care îi compun imaginea prin raportare atât la personajele cu care intră în contact cât și prin limbajul folosit de-a lungul cărții în diverse instanțe - dialog, monolog, povești în povești și alte elemente de stil.

David Foster Wallace își poartă cititorul printr-un labirint complex de povești care par lipsite de sens în ansamblu și mai ales prin raportare la găsirea străbunicii care e de fapt un pretext pentru tot ce se întâmplă de-a lungul cărții, fără însă a cunoaște o finalitate clară. În loc ca numărul paginilor citite să contibuie la o avansare a subiectului, acestea nu servesc decât pentru a o construi pe Lenore, strănepoata, din diferite unghiuri și a îi explora lumea absurdă în care se învârte.

Maatura sistemului 2

Wallace momește cititorul cu promisiunea unor evenimente care stau să se petreacă dar nu livrează niciodată rezultatul concret al acestor promisiuni, lucru ce face din „Mătura Sistemului” o carte nu prea abordabilă.

De aici și nemulțumirea mea dată de lipsa a ceva concret, de personajele abundente ca număr și a căror implicare și legătură a îngreunat lectura. Pe scurt: m-a făcut să mă simt ca un câine care își aleargă coada, sperând să o prindă, să o găsească pe străbunica Lenore și să pună capăt labirintului.

Așa că, dacă vă doriți o carte care să vă încerce memoria, să vă frusteze și până la urmă să nu ducă nicăieri, dar care să servească drept exemplu de construcție literară complexă și referință în conversații, atunci avântați-vă în lumea lui David Foster Wallace.

  • Plusuri

    Poveștile propuse spre publicare la editura unde lucrează Lenore și care de multe ori mi s-au părut mai interesante decât romanul în sine.

  • Minusuri

    Abundența personajelor, construcția romanului și faptul că premisa acestuia nu își găsește rezolvare.

  • Recomandari

    Celor ce-și doresc o provocare și sunt înarmați cu o răbdare de fier.

Categorie: | Autor: | Editura:



Citeste cele 2 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. Laura spune:

    Din punctul meu de vedere, cartea merita 4 stele, e una foarte reusita.

    raspunde

  2. Calina Matei spune:

    Tot ce pot sa spun e de gustibus non est disputandum. Poate tu ai perceput-o altfel decat am perceput-o eu si mi se pare normal pentru ca niciodata doi oameni nu citesc aceeasi carte in acelasi fel :)

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

  • Angelus

Copyright ©2011 Bookblog.ro