Titlu: Amantul doamnei Chatterley
Autor: D.H. Lawrence
Rating:
Editura: Litera
Anul aparitiei: 2010
Traducere: Antoaneta Ralian
Numar pagini: 320
ISBN: 978-973-675-839-3

Fără a putea spune că m-a plictisit, romanul lui D.H. Lawrence m-a făcut să îl citesc parcă fără nicio motivație, cu pauze mari între reprizele de lectură, cu alte cărți intercalate în toate săptămânile în care am tot evitat să continui la modul serios volumul. Eram și nu eram curioasă în același timp cu privire la ceea ce li se întâmplă personajelor, mă prindeau pe moment acțiunile sau dialogurile lor însă în secunda în care lăsăm cartea din mână, pur și simplu nu mai simțeam săptămâni la rând nevoia de a o redeschide.

După cum sugerează și titlul, avem așadar o tânără căsătorita care ajunge să își înșele soțul. Departe de a fi vorba despre o aventură banală, povestea evidențiază încă de la început motivele pentru care se ajunge la această situație.  Doamna Chatterley, proaspăt căsătorită, se trezește după război cu un soț infirm, capabil să o mai stimuleze doar la nivel intelectual din moment ce despre dragoste nu prea se punea problema în perioada respectivă în cadrul claselor sociale de sus iar șansa la o relație fizică mulțumitoare i-a fost retezată acestui cuplu încă de la început.

Aflată încă la o vârstă tânără și aproape îndemnată de soțul extrem de conștient de situația sa, Constance Chatterley ajunge să se refugieze în brațele unui bărbat inferior din punct de vedere al statutului social, educației și situației financiare. Fire rebelă, diferită de majoritatea nobililor din vremea sa, Constance se simte tot mai distanțată de mentalitatea soțului său, însă intră adesea în conflict și cu ideile amantului. Se nasc astfel monologuri lungi, discuții în contradictoriu arzătoare, lungi meditații despre natura umană, despre diferențele între clasele sociale, despre drepturile și îndatoririle nobililor precum și a straturilor mai de jos ale societății, despre cursul vieții și viitorul unei culturi aparent sfâșiată între cei bogați și cei săraci, despre motivații, temeri și vise. Aproape fiecare discuție mai profundă cu soțul, amantul, sora sau cunoștințele sale o trece pe Constance printr-un amestec de emoții contrastante de aceasta se află mereu într-un soi de purgatoriu, negăsindu-și nici liniștea și împlinirea, dar neputându-se declara nici pe deplin nefericită. Încercările protagonistei de a ignora regulile sociale, prejudecățile și ridicolul unor idei preconcepute se lovesc mereu de refuzurile celor din jur, fie că este vorba despre cei aflați pe aceeași treaptă ca ea sau despre cei situați pe nivele inferioare.

Așa cum spuneam în introducere, nu simt că romanul m-ar fi plictisit. De două-trei ori doar am avut senzația că interesul îmi scade datorită unor discuții lungite prea mult, dar, totodată, nici nu a fost genul de carte pentru care să fac o pasiune. Acțiunea este lentă și lipsită de răsturnări de situație și nici măcar perspectiva descoperirii adulterului nu emoționează în niciun fel având în vedere acceptul mai mult sau mai puțin sincer al soțului pentru acțiunile doamnei Chatterley. Conflictele sunt mai degrabă interne, iar certurile efective cu cei din jur sunt rare și mascate sub vălul de diplomație exagerată specifică acelor vremuri. Sunt curioasă dacă au existat cititori care chiar să citească romanul cu sufletul la gură sau care să se simtă extrem de interesați de soarta personajelor.

Vă aștept așadar cu păreri dacă ați parcurs acest volum, mi-ar plăcea să aflu și impresiile voastre, cu atât mai mult cu cât romanul este un clasic celebru, regăsit adesea în listele cu X cărți ce trebuie citite obligatoriu de-a lungul vieții.

• Plusuri

  Nu degeaba titlul pune accentul pe amantul doamnei Chatterley, deși ea este de fapt personajul central al cărții. Poate unul dintre cele mai interesante aspecte ale cărții, portretul amantului este minunat realizat. E o plăcere să observi evoluția acestuia, modul în care firea lui inițial ascunsă și rece se transformă treptat, păstrându-și însă nenumărate laturi în umbră, laturi asupra cărora îți permite doar uneori să arunci câte o privire mai profundă. În restul timpului ești parcă forțat să îl ghicești mai mult pe Oliver, fiindu-ți imposibil să îl citești în detaliu.

• Minusuri

  Firul narativ parcă prea lent, liniar, lipsit de capacitatea de a te surprinde măcar arareori.

• Recomandari

  Fanilor literaturii clasice care își doresc să pătrundă în spiritul secolelor trecute și să parcurgă un roman considerat emblematic.