bookblog.ro

America, Adam şi grădina Edenului

Scris de • 17 February 2012 • in categoria

Titlu: Casa cu şapte frontoane
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2011
Traducere:
Numar pagini: 280
ISBN: 978-973-124-381-8

,,Oare niciodată, niciodată n-o să ne descotorosim de trecut?” (p.153)

Ȋn anul 1652, ȋn Salem, judecătorul John Hawthorne a avut unul din rolurile centrale ȋn procesele de vrăjitorie. După mai bine de un secol şi jumătate, Nathaniel Hawthorne pune la baza scrierilor sale acest eveniment din trecutul familiei şi al ţării sale. Indiferent de ce ai citi de el, de la Litera stacojie, la poveştile lui cunoscute şi mai puţin cunoscute, proza lui Hawthorne se caracterizează prin alegorie, puritanism, păcat originar şi morală.

Ȋn Casa cu şapte frontoane, găsim aceeaşi imposibilitate a personajelor de a se desprinde de trecutul ancestral. Ȋntr-un stil cu accente gotice, naratorul ne povesteşte de lăcomia specifică familiei Pyncheon de a-şi spori averea prin orice mijloace. Fostul proprietar al terenului Casei, spre exemplu, Matthew Maule, pentru a fi făcut să-şi cedeze proprietatea, este acuzat de colonelul Pyncheon de vrăjitorie şi condamnat la moarte; ȋnainte de a muri, ȋnsă, Maule aruncă un ultim blestem pe ȋntreaga familie a colonelului: “Cu sânge să-i potolească Dumnezeu setea.” (p.12) Din acest moment, personajele ȋnrudite cu ȋntemeietorul Casei cu şapte frontoane au parte fie de o moarte subită, fie de un destin tragic. Personajele şi istoria lor par a se repeta de la o generaţie la alta, de la avariţia şi lăcomia colonelului, la frumuseţea şi mândria lui Alice Pyncheon sau la abilitatea de a hipnotiza şi a prezice viitorul de unul dintre nepoţii lui Maule.

La un prim nivel, cartea pare un roman despre o casă bântuită reuşit pentru vremea sa. Ȋnaintând ȋnsă ȋn lectură, cititorul descoperă un alt blestem al familiei Pyncheon: setea de avere, de pământ, de a avea cât mai mult. Este oare casa, asemănătoare ,,cu un chip omenesc”, bântuită de unul sau mai multe spirite, sau de setea de avere, transmisă unui personaj din generaţie ȋn generaţie?

De asemenea, nu trebuie uitată legătura lui Hawthorne cu Transcendentalismul şi începuturile Americii. Dacă Emerson sau Thoreau vedeau ȋn Noua Anglie o grădină a Edenului, unde omul, asemenea unui Adam ce a găsit paradisul pierdut, poate fi fericit, lăsând toată istoria ȋn urmă, Hawthorne accentuează imposibilitatea acestei idei: personajele sale sunt ȋn căutarea unei civilizaţii alese, reprezentativi pentru ,,puritanul autentic” (p.103), mândri de faptul că sunt o lady sau de ceea ce posedă: “Au fost printre primele cești folosite în colonie și dacă vreodată s-ar sparge vreuna, s-ar frânge și inima mea.” (p.69) Cu toate acestea, ele nu se pot rupe de trecutul propriu, aşa cum şi cei ce au ales America pentru o nouă viaţă nu au putut lăsa pe celălalt continent ceea ce sunt.

E drept că şi aici găsim pagini ce enervează şi ȋngreunează lectura, descrieri care dacă n-ar fi existat, ar fi făcut o carte cu mult mai bună, şi prezenţa unui patetism tipic scriitorului. Cu toate acestea, Casa cu şapte frontoane este una dintre cărţile de bază din istoria literaturii americane, clasică, dar cu multe simboluri ȋn care imaginaţia autorului se ȋmpleteşte cu istoria Americii. Personal, mi-a plăcut cu mult mai mult decât Litera stacojie pentru prezenţa personajelor ,,calde”, umane, care prin puritatea sufletească au reuşit să evadeze de sub tiparul personajelor specifice hawthorniene.

  • Plusuri

    simbolurile din spatele evenimentelor, personajele ,,calde”, pline de viaţă;

  • Minusuri

    stilul

  • Recomandari

    celor ce iubesc literatura clasică, interesaţi de istoria şi mentalitatea Americii.

Categorie: | Autor: | Editura:

Citeste cele 5 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. Zina spune:

    Îmi pare bine că mi-ai amintit de ea. O voi reciti cu plăcere !

    raspunde

  2. Tony spune:

    O carte foarte frumoasa pe care am citito de 3 ori ca sa o inteleg perfect. O recomand tuturor

    raspunde

  3. Suna interesant. Chiar nu am mai citit de mult o carte buna. Multam!

    raspunde

  4. dupa ce o voi citi o sa adaug un review in blogul meu chiar daca nu e scrisa de autor roman.

    raspunde

  5. Adina spune:

    Patetismul este tipic epocii mai degraba decat scriitorului, si intr-un mod pozitiv, ptr. ca in perioada in cauza oamenii se implicau in ceea ce scriau si scriau lucruri in care credeau… iar fara descrierile amintite, cartea ar fi pierdut foarte mult, daca nu tot in ceea ce priveste atmosfera…
    Nu sunt critica la adresa recenziei tale, Doamne fereste!, ma bucura ca aduci clasici in atentia cititorilor, atat doar ca ei trebuie priviti putin altfel decat autorii moderni – daca stii cum sa ii privesti, nu enerveaza, nu plictisesc, dimpotriva, ofera o desfatare spirituala remarcabila…
    Cartea este, pur si simplu, superba, daca iti place genul…

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro