bookblog.ro

Animalul povestitor: Cum ne fac poveștile oameni

Scris de • 6 August 2019 • in categoria ,

Titlu: Animalul povestitor
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2019
Traducere:
Numar pagini: 259
ISBN: 978 606-980-028-7
Cumpara cartea

Poporul român a fost intitulat extrem de sugestiv drept unul mioritic, iată de ce dragostea noastră pentru povești rostite lângă gura sobei este de la sine înțeleasă. Dar ce ne face să alegem poveștile? Ce ne ghidează să le rostim copiilor încă aflați în burta mămicilor? De ce ne place să colecționăm istorii și să ascultăm păsurile fiecărui om? Să fie asta o necesitate vitală sau doar o nestăvilită curiozitate? La aceste întrebări încearcă să ofere răspuns Jonathan Gottschall în volumul Animalul povestitor, tradus de Smaranda Nistor în 2019, la editura Vellant.

Pornind de la conceptul de Homo fictus (omul consumator de ficțiune), autorul încearcă să descifreze acuta necesitate de ficțiune pentru cititori, căci tendința de lectură a poveștilor rămâne constantă de câteva decenii bune. Așa se face că simțit nevoia strigentă de a ne refugia în interiorul poveștilor, încercând astfel să ne păstrăm integritatea morală și să ne dezvoltăm o balanță evidentă a emoțiilor, fără de care aceste povești nu ne-ar mai face oameni.

Iată ce spune însuși autorul despre prezentul volum: „Cartea aceasta este despre primata Homo fictus (omul care născocește), antropoidul mare cu minte povestitoare”. Din acest punct m-am convins de intențiile evidente ale lui Gottschall de a merge până în pânzele albe și de a desfășura Firul Ariadnei în relația dintre poveste și om. Povestea este cu siguranță un mijloc prin care încercăm să ne rescriem propria existență, căci deși avem o singură viață fizică, prin intermediul cărților de ficțiune putem beneficia de sute de realități convergente sau divergente.

Revenind însă la volumul Animalul povestitor, aș merge până la a spune că este delicios de antrenant. Da, poate că fanii categoriei de non-ficțiune mă vor critica dur, dar, în calitatea mea de cititor, simțeam o necesitate acută de astfel de popularizare științifică. Scris într-un fel interactiv, volumul cuprinde momente interesante de notat și împărțit cu prietenii, dar și referințe la doctrină de impact, pe care cei cu un bagaj vast de cunoștințe o vor aprecia la justa valoare. Important e că nu vă veți plictisi pe durata lecturii. Mi-o asum cu toată convingerea, mai ales pentru că am văzut curiozitatea soțului meu în timp ce îi citeam câteva pasaje (nota soției conștiincioase: e dificil să îi captez atenția la capitolul lecturi proprii).

Cartea sondează unele teorii vechi, precum interpretarea viselor după curentul lui Freud, dar și unele absolut noi, precum cea a activării sintetice (RAT). Știați că animalele visează? Sau că majoritatea viselor trăite de oameni nu sunt despre rai, ci despre iad, adică despre cele mai mari coșmaruri posibile? Știți că dacă viața vă pare anostă, creierul vă concepe o realitate paralelă, încărcată de acțiune precum un western american clasic? Dacă nu, atunci acest volum vă este mai mult decât potrivit.

Gottschall renunță la teoretizare strictă, la terminologie încărcată și răstoarnă practic tribuna, venind alături de cititor și împărțind cu el posibilitatea prezentei lecturi. Asta m-a cucerit iremediabil. Imaginați-vă preț de o clipă, că informația care vă speria pe băncile școlii, vă poate fi transmisă foarte ușor, cu umor și dezinvoltură. Cam așa experiențe senzoriale te încearcă pe parcursul lecturii.

Meritul autorului este că a încercat să ne ofere o retrospectivă amplă a ideii de ficțiune și a impactului acesteia în viața noastră cotidiană. Totodată, acesta a menținut de-a lungul cărții ideea de universalitate, paralelă pe care o găsesc pertinentă și potrivită, mai ales pentru că similitudinea poveștilor întărește valabilitatea mitului biblic despre Turnul lui Babel când toate limbile s-au amestecat. Totuși, basmul este un limbaj universal valabil: „Oricât de departe am călători înapoi în istoria literaturii și oricât de adânc am plonja în junglele și smârcurile folclorului lumii, întotdeauna vom găsi același lucru uimitor: poveștilee lor sunt fix ca ale noastre. Există o gramatică universală în ficțiunea lumii, un tipar profund al eroului care se confruntă cu necazul și se luptă să-l învingă. Iarăși abordarea cu privire la faptul că istoriile noastre au un tipar șablonat, mi s-a părut elocventă și m-a făcut să-mi revizui amintirile din copilărie, când mai toate poveștile citite erau despre prințese aflate în nevoie, prinți în încurcătură și un personaj malefic care mai devreme sau mai târziu este învins. Să fie asta o simplă coincidență sau o necesitate de a ne transpune frica într-o imagine materializată? Acest fir roșu este purtat de autor de-a lungul întregii cărți. Poate că avem nevoie de o certitudine a propriei forțe, iar modele preluate din povești ne ajută să le păstrăm vii? Cert e că o să îi dau dreptate lui Janet Burroway, care afirma: Literatura oferă sentimente pentru care nu trebuie să plătim nici un preț.

Animalul povestitor poate fi catalogat drept o analiză vastă a mai multor fenomene de ordin psihologic, istoric, sociologic, care ne conving sau, de ce nu, manipulează, să consumăm poveștile. Și nu doar pentru propriul Sine, ci și pentru cei din jur. Acest lucru nu doar ne construiește firea umană, ci ne oferă confortul unei potențiale aventuri. Să nu uităm că apetitul pentru peripeții ne este incubat încă de la sânul mamei, odată cu dulcele glăscior care ne poartă în Tărâmul lui Făt-Frumos cel viteaz și Ileana Cosânzeana cea preafrumoasă.

    Categorie: , | Autor: | Editura:

    Lasa un comentariu

    Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

    Citeste si

    Copyright ©2011 Bookblog.ro