Aparențe înșelătoare

Vocile

Titlu: Vocile
Autor: Arnaldur Indridason
Rating:

Anul aparitiei: 2011
Traducere: Monica Vlad
Numar pagini: 376
ISBN: 978-973-707-535-2

Uneori cel mai simplu și evident răspuns este tocmai ultimul luat în calcul.

Vocile este al treilea roman din colecția Crimele din Reykjavick ce îi are ca protagoniști pe detectivul Erlendur și echipa sa. Acesta se ocupă de investigarea unui crime petrecute în subsolul unui hotel al capitalei cu câteva zile înainte de Crăciun. Din motive personale cât și din motive profesionale Erlendur alege să petreacă câteva zile cazat în hotelul unde a avut loc crima. Datorită șederii sale aici are ocazia să observe mai îndeaproape felul în care hotelul funcționează din interior și să afle relațiile dintre angajații săi. Aceste observații, împreună cu alte elemente scoase la iveală de investigație, îi oferă câteva piste pe care detectivul le explorează cu meticulozitate și foarte multă răbdare. După ce suspectează mai întâi un client al hotelului de la care află că victima, Gaudlauger – Guli pentru cunoscuți –, a fost cândva un copil vedetă ale cărui discuri sunt acum extrem de valoroase, pista conduce spre sora celui ucis. Aceasta se prezintă la hotel, împreună cu tatăl ei, pentru declara polițiștilor că nu au cu ce să-i ajute pentru că au rupt legătura cu Guli în urmă cu mai bine de treizeci de ani. Atitudinea lor este cel puțin dubioasă, iar Erlendur hotărăște să meargă pe această pistă care îl ajută să descopere atât lucruri interesante despre viața de familie a lui Gaudlager cât și motivul pentru care acesta a ajuns să lucreze ca portar și Moș Crăciun de ocazie într-un hotel toată viața lui.

În ciuda faptului că acest om lucra acolo de atât de mult timp, toți colegii săi pretind că nu l-au cunoscut mai deloc, iar asta deja ridică semne de întrebare. Erlendur, însă nu se lasă atât de ușor și continuă să facă săpături și să deranjeze cu prezența aflând în felul acesta lucruri nu tocmai lăudabile despre ceea ce se petrece în hotel. în tot acest timp în care investighează crima, detectivul este vizitat de mai multe ori de către fiica sa, relațiile dintre ei fiind acum mult mai puțin tensionate decât la început. Acum pot să-și vorbească fără să se certe, iar Lisa este tocmai cea care îl ajută să rezolve misterul crimei.

Într-un plan secund, în această a treia parte a colecției, aflăm mai multe despre Erlendur și despre copilăria chiuită de moartea fratelui său pe care aceasta a avut-o. Aflăm despre relația, distrusă de nenorocirea care s-a abătut asupra familiei, dintre el și tatăl său și felul în care acestă tragedie i-a influențat întreaga viață. Odată toate acestea ieșite la iveală pare mai ușor să înțelegem atitudinea lui Erlendur față de viață în general și atmosfera apăsătoare pe care acesta o imprimă întregii lumi din jurul său. Singurătatea în care s-a izolat pare să fie ceva caracteristic tuturor semenilor săi ale căror vieți par împlinite doar la suprafață.

O melancolie stranie, și poate chiar caracteristică ajunului de Crăciun dacă ești polițist învăluie întreaga carte, iar acesta este poate singurul motiv care te poate îndemna să lași cartea din mână înainte de a-i afla deznodământul. Intriga și suspansul sunt foarte bine construite, însă uneori simți nevoia să te oprești, de parcă ar trebui să revii la lumina și căldura realității după ce ai stat închis în întunericul și frigul cărții. Sau cel puțin aceasta a fost starea pe care mi-a creat-o mie după ce am citit-o tocmai în perioada Crăciunului.