Titlu: În ape adânci
Autor: Paula Hawkins
Rating:
Editura: Trei
Anul aparitiei: 2017
Traducere: Camelia Ghioc
Numar pagini: 432
ISBN: 978-606-40-0114-6

Dacă n-ați auzit până acum de Paula Hawkins probabil că ați trăit într-o peșteră în ultimii doi ani. Autoarea e sinonimă cu romanul său de debut, Fata din tren, pe care l-am citit cu mare plăcere și pe care l-am tot lăudat în stânga și-n dreapta, creând un mic fan club al scriitoarei ce te ține în șah cap-coadă, 300 de pagini
.
Dar destul despre prima carte! Să purcedem în a lăuda-o și pe cea de-a doua!

Trebuie să recunosc că am avut ceva emoții în cazul de față pentru că mi-era frică de un eșec: că „În ape adânci” nu o să se ridice la înălțimea așteptărilor, că a avut noroc la început fie pentru că era prima carte și își concentrase eforturile de-a lungul anilor asupra ei, fie pentru că nu avea un alt termen de comparație printre propriile lansări. În fine, îmi roiau gândurile în cap și nu-mi dădeau pace. Apoi mi-a fost frică de repetiție, de canon, de if it ain’t broken, don’t break it, de același puzzle misterios pe care acum aș putea să-l recompun cu ochii închiși.

Puteți răsufla liniștiți și puteți băga cu încredere mâna în buzunar pentru că cea de-a doua carte a doamnei Hawkins nu dezamăgește. Din contră, se ridică mai mult decât onorabil deasupra așteptărilor.

Dacă prima dată am avut de-a face cu un triunghi feminin, pe ale cărui laturi povestea ricoșa mai ceva ca o bilă de pinball, de data aceasta cercul naratorilor se deschide atât ca mărime cât și ca amplitudine temporală, demonstrând că memoria e un lucru înșelător și că amintirile noastre sunt adesea recompuneri ale poveștilor auzite, ale amintirilor altora, străine de propriile caverne ale sinelui.

„Fiindcă așa începe: cu înotul vrăjitoarelor – proba de apă. Acolo, la bulboana mea, în acel liniștit colț de paradis aflat la mai puțin de o milă de unde sunt în clipa asta, aici le aduceau, le legau și le aruncau în râu, ca să se scufunde sau să înoate.
Se spune că femeile au lăsat ceva din ele în apă, se spune că apa păstrează ceva din puterile lor, fiindcă de atunci, le-a atras spre țărmurile sale pe cele fără noroc, pe cele disperate, pe nefericite, pe rătăcite. Vin aici ca să înoate cu surorile lor."

Nel Abbott e găsită moartă în râul ce traversează orașul. Sora sa Jules e nevoită să se întoarcă într-un loc care îi amintește doar de durerile mute și sfâșietoare ale adolescenței. Lena Abbott se vede din senin orfană, asta după ce cu câteva luni înainte prietena sa cea mai bună și-a găsit sfârșitul în același râu.

Un loc plin de istorie, o istorie macabră ce și-a lăsat amprenta asupra Beckfordului și care reușește să captureze obsesiv imaginarul uneia dintre victime. Goana după adevăr și dezgropatul trecutului sunt întotdeauna o formulă nefericită pentru cei ce nu știu să lase secretele adormite.

Povestit din mai multe perspective, de naratori a căror credibilitate e șubredă, cu o duzină de motive și parcă nici unul suficient de puternic, În ape adânci e mai degrabă o iluzie optică, o scufundare a adevărului în apele râului care ba îl tulbură, ba îl limpezesc, mereu deformându-l într-un fel sau altul.

Dacă în Fata din tren numele jocului era „cine e asasinul”, aici acesta se transformă în „care-i adevărul, a existat sau nu o crimă”? Și asta e misiunea voastră. Să vă puneți pălăria de detectiv, să vă ascuțiți instinctele și să citiți printre rânduri.

• Plusuri

  Adaptabilitatea stilului scriitoricesc la tema romanului. Poveste curge rapid, limpezind sau tulburând viețile personajelor, dezgropând dramele trecutului dându-le tuturor o lecție despre asumare.

• Recomandari

  Celor ce-și doresc un mister bun rău.