Titlu: Astăzi mai bine nu m-aș fi întâlnit cu mine însămi
Autor: Herta Müller
Rating:
Editura: Humanitas
Anul aparitiei: 2014
Traducere: Corina Bernic
Numar pagini: 236
ISBN: 978-973-689-783-2

Ați avut vreodată de făcut un drum lung cu tramvaiul, dintr-un capăt al orașului? Un drum care să vă ofere timp să observați fiecare detaliu legat de ceilalți călători, fiecare gest, fiecare expresie, să le ascultați dialogurile și replicile tăioase aruncate la o frână bruscă? Și în același timp, să vă ofere și ocazia să alunecați dintr-o amintire în alta, uneori fără ca acestea să aibă o legătură clară, să faceți salturi din copilărie în ziua de ieri, apoi în ziua nunții și mai apoi în adolescență?

Romanul Astăzi mai bine nu m-aș fi întâlnit cu mine însămi pare a fi transcrierea tuturor gândurilor, rememorărilor și observațiilor pe care le experimentează protagonista de-a lungul unei călătorii cu tramvaiul în drum spre interogatoriul aproape ritualic de la Securitate. Destinația încă o înfricoșează, deși este a nu știu câta oară când călătorește într-acolo. Amintirile se amestecă, gândurile îi sar din trecut în prezent și înapoi, haotic. Sunt zeci de emoții și sentimente, însă peste toate se așterne parcă un strat de resemnare, senzația unei lupte încă în curs, dar a cărei victorii știi că nu o vei obține.

Romanul are cadența unei poezii întunecate fără rimă, dar cu un ritm puternic, firesc și hipnotizant. Mi-a displăcut la început stilul acesta neobișnuit, lipsa unui fir narativ cursiv, salturile amețitoare prin timp, amintirile disparate. Însă la un moment dat m-am trezit prinsă între cuvinte, captivată de acea dezordine din gândurile protagonistei. Povestea nu are practic un început și un final. Începuturile sunt peste tot prin poveste, începutul unei iubiri, începutul rebeliunii, începutul dezamăgirii, începutul libertății trunchiate, începutul resemnării, începutul încrederii, începutul trădării. Sfârșituri, de asemenea, deși mai slab conturate, cu o putere mai vagă, cu un impact mai diluat.

Toate amintirile ți se înfățișează ca un film sau o fotografie veche, îngălbenită, cu margini înnegrite în care se pierd fragmentele imaginii. Personajele sunt și ele conturate într-o manieră ciudată, cu unele trăsături invizibile sau prea vagi și cu altele colțuroase, îngroșate. Fiind prezentate prin ochii protagonistei, rămân parcă unilaterale, luminate dintr-un singur unghi îngust și cu nenumărate părți ascunse în umbră. În plus, vocile lor nu se diferențiază deloc, toate personajele au parcă aceeași tonalitate și același stil. Relațiile par de asemenea acoperite de un strat semitransparent, care te lasă să le vezi doar prin ceață, care le scade intensitatea și îți dă senzația că sunt născute mai degrabă din inerție decât din sentimente reale, profunde.

Cumva, liric și tainic, romanul îți oferă imagini fragmentate, cu bucăți lipsă, pe care te obligă să le umpli singur, deși indiciile pot sugera nesfârșite variante și nu ai de unde să știi care ar putea fi cele corecte.

M-a atras descrierea volumului și speranța că voi da peste o poveste care îmi va spune mai multe despre România din perioada comunismului. Într-un fel, am fost puțin dezamăgită, pentru că romanul a fost mult diferit față de ceea ce așteptam eu. Accentul se pune doar vag pe traiul de atunci, pe ceea ce era permis și interzis, pe ce găseai în magazine, pe felul în care îți puteai încălzi apartamentul înghețat iarna, pe astfel de nimicuri care alcătuiesc viața. Totul este mai degrabă sugerat indirect și nu oferit pe tavă. Dar în același timp, percepi extrem de intens atmosfera aceea apăsătoare care se întindea ușor, ușor pe fiecare suflet îngenunchiat de sistem. Întregul cadru este reprezentat de fapt de timpurile acelea, așa că fiecare amintire îți spune ceva despre vremurile de atunci, despre modul de viață și mentalitatea oamenilor, despre cum au primit condițiile regimului și despre cum s-au adaptat la acesta, despre cum este să trăiești neavând încredere în nimeni și cu teama că ești în permanență urmărit, dar și despre ineficiența, corupția și ridicolul autorităților.

• Plusuri

  Plusuri + Minusuri
  Este pentru prima oară când un anumit aspect al unei cărți se încadrează în ambele categorii. Cred că stilul acesta unic al poveștii este ceea ce face de fapt să îți placă sau nu romanul. Fie devii deodată captivat de modul în care sunt narate întâmplările, fie îl consideri un obstacol ce te împiedică să termini lectura sau cel puțin unul care îngreunează destul de mult parcurgerea cărții.

• Recomandari

  Cititorilor curioși să o descopere pe Herta Muller, câștigătoarea premiului Nobel pentru literatură în 2009.