Titlu: Bizaroproze
Autor: Flavius Ardelean
Rating:
Editura: Herg Benet
Anul aparitiei: 2014
Numar pagini: 176
ISBN: 978-606-8530-54-3

„Totul a început când am despicat primul om. Când am înfipt cuțitul în stern și osul a pocnit și toate miresmele trupului mi-au năpădit simțurile. Când umorile acelui mecanism mi s-au scurs pe picioare și greața mi s-a transformat într-un triumf bizar. Când am despachetat omul, bucată cu bucată, să fac loc semințelor, să mă plantez în el ca într-un pământ umed și rodnic.”

Totul începe, la Flavius Ardelean, în așa fel încât nu lasă nici un fel de îndoială cu privire la gradul de bizarerie a povestirilor pe care le-a adunat în volumul Bizaroproze. O poveste care începe cu „Totul a început când am despicat primul om” și se numește Vegetal, o alta care începe cu descrierea unei torturi și se numește Furcacaudină, și altele, care încep cu descrierea unor lumi, a unor microuniversuri, de o ciudățenie tipică la acest autor, și poartă numele de Geamantanu sau Liniştea, creează o compilație de povești de trezit, nu de adormit, povești de interzis somnul.

Și de ce alege autorul să adune 9 povestiri de factură macabră într-un volum cu titlul Bizaroproze? Pentru că, deși unele dintre povești sunt, cu adevărat, destul de simplu de categorisit ca povești de groază, care terifiază – și aici mă refer la II, la Sute de inimi mici ca sute de sori prinși sub pământ sau la Geamantanu – mai există și Sânu sau Chelia lui Valeriu care sunt… bizare. Sunt altfel. Nu neapărat macabre sau grotești și în nici un caz de groază, deși ultima are ceva sânge… și sânge rece.

Pentru cine a mai citit scrieri de-ale lui Ardelean – tot Herg Benet a publicat Acluofobia, sub numele de autor A. R. Deleanu și Îmblânzitorul apelor – cele nouă povestiri adunate în acest volum nu vor reprezenta în vreun fel o surpriză. Sunt, evident, originale. Dar bizareria pe care o scrie autorul apare și în poveștile din Acluofobia, spre exemplu. Lumile lui sunt foarte diferite de lumea în care trăim noi. Dar cu aceste lumi interacționează personaje din lumea noastră, sau cel puțin care sunt programați ca, într-o lume ca a noastră, să poată fi etichetați ca normali. Cu alte cuvinte, lumile bizare ale lui Flavius Ardelean se deschid, în poveștile lui, pentru scurt timp, unor eu și tu ipotetici extrem de obișnuiți, astfel că impactul asupra cititorului este foarte puternic. Pur și simplu aceste lumi se mulează pe personaje în același fel în care s-ar mula pe cititor dacă acesta ar fi în situația să interacționeze fizic – și nu literar – cu ele.

Plăcerea de a citi astfel de scrieri vine – pentru cei care o au, evident – exact din aceste sminteli ale mediului înconjurător. Este evident că sunt aberante, că disfuncționalitatea lumii noastre ar trebui să vireze spre o stare extremă pentru ca aceste sminteli să se instaureze în lumea reală, dar în poveștile lui Ardelean virarea s-a făcut deja. Bizarul este foarte autentic și realist. Nu te întrebi de ce lichidatorul a ajuns acolo, într-o cameră cu „podeaua de sticlă” învecinată cu una plină de dărâmături în care zac un număr greu de estimat de morți, la fel cum nu te întrebi nici cine sau ce este „corpul alb fără cap și cu dungi roșii ca tăieturi adânci pe lângă încheieturi” care se apleacă peste unul dintre personajele aflate în agonie. Pur și simplu acestea există acolo, iar cititorul nu poate decât să le accepte, exact așa cum acceptă, în Metamorfoza lui Kafka faptul că Gregor Samsa s-a transformat în gândac, deși așa ceva nu poate fi posibil. Tocmai asta este genialitatea: după lectura poveștilor lui Ardelean te întrebi dacă, într-adevăr, lucrurile alea nu cumva pot, de fapt, exista.

Bizaroproze este un volum mic. La cel ca Acluofobia, doar că mai mic chiar. Dar asta nu-i scade din valoare, dimpotrivă. Autorul reușește să concentreze în lecturi scurte imagini de o forță cutremurătoare. Fără diluarea pe care o impune umplutura dintr-o nuvelă. Fără artificii care să prelungească suspansul. Pur. Și. Simplu. Bizaroproză.

Pe site-ul editorului, în zona în care la altă carte sunt trecute păreri ale unor publicații literare, este înscrisă următoarea frază: „Repet: România. Literară. A. Căzut.” Bine. Și așteptăm în continuare relatări dintre ruinele ei.

• Plusuri

  Realism, în pofida improbabilului, de fapt a imposibilului situațiilor din povestiri, bizarerie în forma cea mai concentrată, suspans nediluat, cam asta este ceea ce ne oferă în acest volum Flavius Ardelean. Este, după părerea mea, mai bun decât Acluofobia.

• Recomandari

  Serge Brussolo, Franz Kafka, Guy de Maupassant, Chuck Palahniuk sunt doar câțiva dintre autorii care au scris și astfel de proză. Astfel, pentru cititorul care a apreciat Metamorfoza sau Colonia penitenciară, Un caz de divorț, Kamikaze spațiali, sau Krucifix, sau vreuna dintre poveștile din volumul Bântuiții, volumul Bizaroproze trebuie, obligatoriu, să facă parte din biblioteca sa.