Titlu: Bulevardele de centură
Autor: Patrick Modiano
Rating:
Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2014
Traducere: Livia Storescu
Numar pagini: 160
ISBN: 978-973-46-5069-9

În romanele lui Patrick Modiano nimic nu este cu adevărat spectaculos, în afara romanelor în ansamblu. Toate personajele sunt modeste, evoluează pe scene lipsite de strălucire, au conversații aproape anoste, dar cu toate acestea efectul general este exploziv. După fiecare carte a lui Modiano pe care o citesc, am senzația că am făcut un duș scoțian (sau suedez, după preferințe); cărțile lui sunt „călduțe”, ușurele, pentru ca la sfârșit, fără să existe undeva un soi de revelație, să devină sclipitoare.

Cumpără titlul în engleză

„Eroii lui Modiano lasă în urmă constrângerile mediului lor social. Ei se află într-o eternă căutare a identității și evoluează la jumătatea drumului dintre două lumi, între întuneric și lumină, viață publică și destinul la care visează.” (Liberation) – coperta 4 a volumului.

Romanul acesta, Bulevarde de centură, este despre căutarea propriului eu și a propriului destin, dar nu prin explorarea posibilităților sau prin ce alte mijloace se obișnuiește a se face această căutare, ci prin analizarea trecutului, a rădăcinilor. Un fiu își caută rațiunea de a fi prin încercarea de a-și înțelege tatăl de mult înstrăinat. În pofida faptului că este un roman extrem de scurt, este foarte dens, oferindu-ne o acțiune în două planuri, ambele extrem de puternice.

Romanul are vagi referiri la situația politică a vremii, anume perioada Ocupației, în care Franța era complet sub influența Germaniei. Acest tată, pe care naratorul îl caută și îl analizează este un evreu care, alături de anturajul său pestriț, pune la cale o acțiune extrem de periculoasă, fără ca vreunul dintre cei implicați să dea semne că ar fi conștienți de riscul la care se expun.

Cele două planuri ale acțiunii, unul în care fiul își urmează tatăl în diferite escrocherii în care devin, ambii, din ce în ce mai buni, iar celălalt în care tânărul fiu, cu 10 ani mai în vârstă, își cercetează tatăl fără ca acesta să-l recunoască și fără a-l înțelege, au ambele același soi de final: dacă în primul, fiul dispare pentru tată definitiv, în cel de-al doilea tatăl este cel care dispare fără urmă. Dar toate acestea ar putea fi doar metafore pentru probleme cu mult mai complexe. Înstrăinarea unui tată de fiul său nu trebuie să ia, neapărat, forma unei dispariții. Singurătatea în doi este ceva palpabil, mai ales în Bulevarde de centură. „Probabil un tată și un fiu n-au să-și spună mare lucru”, spune tânărul narator la un moment dat. Incertitudinea este cea care dă sens unei astfel de fraze, deoarece garantează lipsa de experiență a celui care face o asemenea remarcă. Iar înstrăinarea pare completă atunci când remarca este făcută de fiu.

Pe întreg parcursul romanului se păstrează o ambiguitate a intențiilor, a acțiunilor și chiar a analizei personajelor. Frazele scurte, neterminate, care ascund lucruri ce ar trebui știute, creează o ruptură între personaje și cititor. Totuși, paradoxal, acest stil aprofundează caracterul personajelor, îl face mai ușor de înțeles, chiar dacă mai greu de urmărit. În special tatăl naratorului este permanent plasat într-o lumină obscură, marginalizat chiar de anturajul din care face parte integrantă. Parcă pentru a elimina această minimalizare, această bagatelizare a personajului, finalul romanului își schimă ușor stilul, iar naratorul i se adresează acestui personaj direct: „Ești în picioare, în cămașă. Pământiu la față. Și-mi dau seama că ai îmbătrânit cu treizeci de ani. La cotituri ne izbim unul de altul, dar abia reușesc să-ți disting trăsăturile. Cine ești? Zadarnic te-am urmărit zile de-a rândul, nu știu nimic despre tine. O siluetă ghicită sub o mică lampă de noapte.”

Sub masca uneia dintre milioanele de drame individuale pe care cel de-al Doilea Război Mondial le-a presărat peste tot în lume poate fi descoperit, în Bulevarde de centură, un roman al dorinței de regăsire, al regretului față de neputința de a ne înțelege semenii, cu atât mai mult cu cât este vorba despre rudele apropiate.

• Plusuri

  Patrick Modiano dovedește cu acest roman faptul că este capabil să dezvolte o dramă de proporții în doar o sută și ceva de pagini. Personajele care evoluează aici vor bântui multă vreme cititorul.

• Recomandari

  Bulevarde de centură trebuie citit de orice fan al autorului francez, iar pentru cei care nu sunt încă familiarizați cu opera câștigătorului premiului Nobel pentru Literatură, este un excelent punct de început.