bookblog.ro

Calcanul

Scris de • 15 April 2008 • in categoria

Titlu: Calcanul
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2008
Traducere:
Numar pagini: 654
ISBN: 973-102-097-6

Dacă ne-am imagina o vreme că suntem căutători de poveşti şi nimic mai mult, dacă am flămînzi după ele, atunci Calcanul, fabulosul roman al lui Günter Grass, ar fi una dintre cele mai dorite şi mai căutate poveşti. Un fel de istorie alternativă, romanul se întinde pe nouă capitole (nouă luni de sarcină ale Ilsebillei), include nouă personaje feminine care au construit, din umbră, lumea aşa cum este. Desigur, mai e şi calcanul, peştele mistic, pedagogul, consilierul perfid şi strîmb, logicianul poveştii. Adus în faţa unui tribunal feminin (Feminal îi spune el, stîrnind rîsete înfundate), calcanul este judecat pentru influenţarea istoriei exclusiv în favoarea cauzei masculine.

Pretextul, judecarea calcanului de către stimatele emancipate (şi oare vă puteţi închipui cît haz încape aici?), ascunde ideea că romanul ar fi istoria elogioasă, înflorită a femeii din toate vremurile, dar şi o carte de bucate suprarealistă, ameţitor de detaliată în poveşti, în care fiecare din aceste nouă bucătărese mitice creează o întreagă lume gătind. Nimic mai obişnuit pentru o scriere despre cauze feminină/masculină, prin urmare: femeia la cratiţă, refrenul deja cunoscut, femeia din pat, mîna abilă din spatele istoriei.

Însă Gí¼nter Grass nuanţează problema genului pînă în cele mai mici detalii, o răsuceşte după pofta narativă, după hohotele cititorului stors. Să citeşti cartea asta nu înseamnă să citeşti (iar!) despre bărbaţi şi femei, înseamnă, dacă metafora ajunge, să porţi o haină minunat brodată, uluitoare, grea, care te epuizează plăcut, să ai o cină copioasă, indigest de bună.

Vă veţi întreba poate despre ce e vorba într-o asemenea carte. Pe scurt nu se poate spune, în detaliu... ar trebui citate sute de pagini. "Eul masculin dintotdeauna" şi iubita sa, Ilsebill, străbat istoria sub diverse înfăţişări, împreună cu acelaşi calcan, din preistorie pînă în postsocialism. O fi vorba despre dragoste, cea eternă. Sau despre foame, mai concretă. Sau despre revoluţiile posibile, despre schimbare şi neschimbare. Despre cauze pierdute şi captivitate. Sau despre ce vor vrea ochii cititorului să vadă.

Sunt cîteva lucruri de care o poveste aşa vastă se poate agăţa. Unul e umorul, cinic, grosolan, ultrarafinat, pus în secvenţe poetice, în întîmplări ca din Decameron, exploziv, crunt, eliberator. Pe urmă, e vorba de o adevărată tiranie a detaliilor, în care te pierzi fără regrete, amănunte ale fabulaţiei istorice cotidiene, o lume uluitor de concretă, nesupusă regulilor veridicităţii. Calcanul este acea carte în care ajungi încîntat de la prima propoziţie (Ilsebill mai puse sare.), curios cine este Ilsebill, fascinat, încleiat bine în poveştile celor nouă luni şi te trezeşti captiv. Astfel că unul din marile riscuri (nu spun că e minus sau plus, asta depinde de gust) ale romanului este tendinţa de sufocare în preaplin, preamult, preacuprinzător.

Opulentă sau prea luxoasă, Calcanul apare ca o călătorie epică în care te poţi pierde, epuizat, sau întoarce acasă de la jumătatea drumului. Cartea poate fi o experienţă fastuoasă sau un eşec desăvîrşit. O recomand în ambele situaţii, pentru că e ambiţioasă şi măreaţă, concretă spre naturalism, excesivă, vie.

    Categorie: | Autor: | Editura:

    Citeste cele 9 COMENTARII si spune-ti parerea!

    1. Ovidiu Miron spune:

      “Stimatele emancipate” care ii judeca pe cei din jurul lor sunt prezente de mii de ani in viata omenirii. Felicitari pentru recenzie! :)

      raspunde

    2. Am impresia că aceleaşi stimate există, în varianta hardcore, prin cartea recenzată de Silviu Man, Nopţi la circ, a Angelei Carter.

      raspunde

    3. Ovidiu Miron spune:

      E bine de stiut asta :) .

      raspunde

    4. Silviu Man spune:

      se prea poate, dupa cate vad. ar fi interesanta o teza de doctorat, vreo paralela intre cele doua romane – bineinteles, facute praf de vreo “cyberfeminista” inflacarata (aud ca se poarta strutocamila asta prin strainatate)…

      raspunde

    5. cristian sirb spune:

      Şi cu mustaţa lui Grass cum rămâne?

      raspunde

    6. cristian sirb spune:

      Cartea poate fi un eşec, adică de receptare, nu?

      raspunde

    7. Da, la receptare mă refer. Ştii tu, cînd oamenii înţeleg greşit ceva preferă, de cele mai multe ori, să spună că acel ceva nu e în regulă. Mai repede am spune că nu e bună cartea decît am spune că noi nu ne-am priceput să o citim, de exemplu.
      Cît despre mustaţa lui Grass, rămîne cum am bănuit :)

      raspunde

    8. Andra spune:

      Cartea asta ma fascineaza cu fiecare pagina. Cred ca de multi ani nu am mai fost atat de entuziasmata de o anumita scriitura in felul asta. Astept cu nerabdare conturarea fiecarui personaj, fiecare aluzie fina la realitate sau coborare abrupta in trecut. Nu-mi vine sa cred…am fost mereu atrasa de basme sau mitologie dar Grass duce toate astea intr-o dimensiune in care fiecare fraza e o noua parabola. Ca sa vorbesc in termeni popolari “Incredibil dar adevarat” gata, fug…am de citit.

      raspunde

    Lasa un comentariu

    Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

    Citeste si

    Copyright ©2011 Bookblog.ro