bookblog.ro

Când magia e plictisitoare

Scris de • 7 July 2015 • in categoria

Titlu: Magicienii
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2014
Traducere:
Numar pagini: 576
ISBN: 978-606-579-404-7
Cumpara cartea

Promisiunea unei variante mature și sumbre a celebrei școli de magie Hogwarts pare, la prima vedere, ceva de nerefuzat. Formula e una simplă și de succes: se ia un protagonsit care habar nu are de existența magiei, îl trimiți la o școală (colegiu în acest caz) dedicată întru totul aprofundării acesteia și îl pui față în față cu lucruri pe care, până în acel moment, le-a considerat simple fantezii. Magicienii lui Lev Grossman a pornit cu dreptul, printr-o premisă ofertantă și un decor mai mult decât interesant datorită realismului, uneori crunt, în care elementele fantastice au fost învăluite, dar magia inițială s-a pierdut cu fiecare capitol parcurs.

Cumpără titlul în engleză

magicienii2

Povestea din Magicienii este una tipică pentru cărțile de acest gen. Îl avem pe Quentin, un adolescent ca toți alții, și anii pe care îi petrece la Brakebills – unul dintre cele mai bine cotate colegii de magie din lume. Primul capitol a fost destul de promițător, misterios și intrigant, așa că am decis să ignor zecile de recenzii negative peste care am dat pe Goodreads. Dar, pe măsură ce mă chinuiam tot mai mult să ajung la finalul cărții, am fost nevoit să le dau dreptate celor care susțin că Magicienii este o operă pretențioasă, care aduce foarte puține lucruri noi în universul mereu crescând al literaturii fantasy.

Scriu recenzia la 3 săptămâni după ce am terminat de citit romanul. Am sperat ca în acest timp să-mi adun gândurile despre carte și să scot ceva cât de cât OK despre ea, dar am senzația că n-o să fie cazul. Singurul lucru pe care l-am apreciat la Magicienii a fost decorul și ideea de bază de la care s-a pornit, aceea că magia nu e chiar atât de simplă pe cât au lăsat alți autori să se înțeleagă și că mai tot timpul aceasta are un preț. În rest, m-am lovit de niște personaje insuficient dezvoltate, fără nicio urmă de personalitate, cu un plot destul de plictisitor și scene exagerate din care nu lipsea consumul de droguri, de alcool și sexul. Nu că m-ar deranja astfel de lucruri, dar am rămas cu impresia că nu-și aveau locul în acea lume, că autorul s-a folosit de ele doar pentru a se diferenția de restul cărților cu și despre vrăjitori și pentru a părea mai matur și mai sofisticat.

resized_magicienii1

Până să citesc Magicienii, nu am înțeles prea bine cum stă treaba cu abordarea show, don’t tell, dar acum nu mai am această problemă. Lev Grossman s-a folosit de inversul acestei „tehnici” și, în loc să ne prezinte pățaniile prin care Quentin și prietenii lui trec de-a lungul anilor de studiu, a preferat să concentreze cât mai multă informație interesantă într-un paragraf, maxim două, și să se axeze pe fleacuri adolescentine și interminabile frământări existențiale. Acțiunea a lipsit din mai mult de 90% din roman, ceea ce nu e de bine pentru o carte fantasy. Au existat atât de multe ocazii ratate, cărora autorul le-a arătat degetul mijlociu cu o deosebită insolență, încât nu de puține ori am vrut să abandonez cartea într-un colțișor obscur al bibliotecii mele și să nu mă mai ating de ea în veci. De exemplu, există un capitol intitulat „Bestia”, pe care ardeam de nerăbdare să îl citesc, imaginându-mi că studenții de la Brakebills vor înfrunta o creatură înfiorătoare. Când colo, am aflat că „bestia” este un bărbat ca oricare altul, doar că are 7 degete la o mână, în loc de 5. Pe bune? Asta e temuta arătare de care ar trebui să ne fie frică? Și lista poate continua.
La un moment dat (și acesta nu e un spoiler prea mare, deoarece apare în descrierea oficială), gașca de la Brakebills găsește o modalitate să ajungă în Fillory – tărâmul magic descris în cărțile pe care fiecare vrăjitor le-a citit măcar o dată și de care Quentin este de-a dreptul obsedat. Călătoria protagoniștilor în Fillory a avut șansa de a salva cartea, doar că de această dată s-a trecut de le realismul sumbru al primelor părți la personaje desprinse din povești de adormit copiii, cum ar fi un urs vorbitor sau un berbec cu puteri de zeu. Fillory mi s-a părut cu adevărat o altă lume. O lume care nu își avea sensul în universul Magicienilor prin ridiculitatea ei. Spre sfârșit au loc niște evenimente interesante, niște răsturnări de situație care ar fi putut avea un impact emoțional considerabil dacă autorul s-ar fi străduit măcar puțin să facă din protagoniștii cărții niște personaje de care să te atașezi ușor. Așa, tot ce am făcut a fost să casc de plictiseală și să dau paginile, deloc marcat de cele întâmplate.

George R.R. Martin spune despre carte următoarele lucruri: „Să compari Magicienii cu seria Harry Potter e ca și cum ai compara un whisky irlandez cu un ceai ușor. Grossman propune o sensibilitate cu adevărat matură, o poveste întunecată, periculoasă, plină de întorsături. Cu Hogwarts n-a fost niciodată așa.” Îi dau dreptate, doar că Magicienii ar fi ceaiul ușor, iar seria Harry Potter acel whisky irlandez. Și nu o spun doar pentru că am copilărit cu seria lui J.K. Rowling, ci pentru că Magicienii nu reușește să surprindă nici măcar un gram din magia operelor fantastice pe care se bazează atât de mult: Potter, Narnia și Poveste fără sfârșit. Pentru mine, romanul lui Lev Grossman a fost o dezamăgire totală și nu sunt convins că vreau să citesc continuările.

  • Plusuri

    Modul în care magia este descrisă: teribil de realist și veridic.

  • Minusuri

    Lipsa deplină a acțiunii, persoanjele de care nu ajungi să te atașezi nici după mai mult de 500 de pagini.

  • Recomandari

    Pasionaților de fantasy.

Categorie: | Autor: | Editura:



Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro