bookblog.ro

Ce-ar fi dacă ar fi și iar ar fi?

Scris de • 22 May 2017 • in categoria

Titlu: Jocul lui Westing
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2014
Traducere:
Numar pagini: 256
ISBN: 978-606-93631-6-4
Cumpara cartea

De la bun început, Jocul lui Westing m-a atras prin rezumatul care prezenta un scenariu construit parcă de Agatha Christie, câteva decenii mai târziu. Nu știm foarte precis când, fiindcă autoarea nu s-a pierdut în detalii privind timpul și spațiul; pe de altă parte, nu s-a dat în lături de la prezentarea unei galerii de portrete umane complexe, înfățișând cu iscusință felul în care, în urma răsturnărilor de situație, reacțiile persoanelor evoluează și atitudinea lor față de cei din jur se modifică... uneori mai mult decât subtil.

Realizarea iscusită a portretelor în scris nu mă uimește, fiindcă autoarea Ellen Raskin este, de fapt, ilustratoare – cu predilecție de cărți pentru copii, dar a și scris cincisprezece volume (pe care, firește, le-a și ilustrat), din care s-au vândut peste un milion de exemplare.

A fost un adevărat geniu la bursă – de altfel, probabil cel mai îndrăgit și totodată cel mai controversat personaj al cărții, Tabitha-Ruth „Turtle” Wexler, împrumută această trăsătură și uimește pe toată lumea cu precizia predicțiilor și inteligența acțiunilor sale (Turtle este, în mare parte a acțiunii, o fetiță de 13 ani).

Într-un decor în care ne-am aștepta, în orice moment, să-și facă apariția celebrul Hercule Poirot, multimilionarul Sam Westing adună nu mai puțin de șaisprezece persoane, pe care le numește „moștenitorii” săi și cărora le cere, prin testament, să concureze unii împotriva celorlalți, în echipe de câte doi, pentru a afla cine „i-a răpit viața”. Premiul pentru câștigători este consistent, iar „răposatul” nu se uită la bani, considerând că investigațiile și eforturile participanților merită încurajate și financiar.

Astfel, în decurs de doar câteva zile, lucrurile se precipită și încurcăturile se succed cu repeziciune. Multe dintre personaje sunt prezentate aproape stereotipic și chiar caricatural însă funcționează excelent împreună și creează o dinamică deseori înduioșătoare. De exemplu, soția domnului Hoo – proprietarul restaurantului chinezesc – nu știe limba engleză, este forțată să poarte veșminte tradiționale și să servească masa, deși tot ce își dorește este să plece înapoi în China și să revină la pantaloni; în schimb, își manifestă frustrarea prin cleptomanie, și îi plac lucrurile strălucitoare, mai ales medaliile pe care fiul său, Doug, le câștigă la atletism.

Jocul lui Westing creează, astfel, reacții și relații neașteptate: serena Angela Wexler, care ascunde și ea, printre altele, puternice opinii proprii despre tot ce o înconjoară – inclusiv căsătoria iminentă, dar forțată de mama sa, cu un rezident promițător, însă plicticos, ajunge să se împrietenească „peste noapte” cu Sydelle Pulaski, o secretară deloc remarcată, care își petrece timpul prefăcându-se bolnavă sau invalidă pentru a atrage atenția asupra sa.

Mai mult, însă, acest „joc” inspirat și din tehnica lui Sam Westing de a juca șah (tehnică pe care câteva personaje o menționează pe parcurs, oferind indicii), reprezintă ocazia perfectă pentru clarificarea, consolidarea sau chiar distrugerea unor relații vechi. Este destul spus că participarea la joc în echipe... neașteptate, ajută personajele să își recapete fericirea de la începutului căsniciei, sau să decidă că, de fapt, căsnicia nu este defel pentru ele și că ar prefera să fie independente, să studieze și să-și îndeplinească visurile.

Iar dacă îndrăgiți unii dintre protagoniști și vă întrebați ce se va întâmpla cu ei mai departe, puteți sta liniștiți: până la finalul romanului, veți afla punctual care este destinul fiecăruia și dacă a reușit sau nu să devină ceea ce și-a dorit.

  • Plusuri

    Galeria de personaje cu adevărat deosebită, răsturnările de situație care surprind și încântă, dar mai ales ingeniozitatea caracterizărilor.

  • Minusuri

    Pentru dependenții de dialoguri multe și scurte, acest roman preferă să exploreze calitatea filosofică a conversațiilor.

  • Recomandari

    Recomand această carte fanilor Agatha Christie, dar și oricărui cititor, adult sau copil deopotrivă, care dorește să pătrundă într-un mini-univers alcătuit dintr-un simplu complex de locuințe, unde o minte ingenioasă a pus la cale un plan menit să ajute oamenii să-și clarifice identitatea.

Categorie: | Autor: | Editura:

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro