Titlu: Crăiasa Zăpezii
Autor: Michael Cunningham
Rating:
Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2014
Traducere: Anca-Gabriela Sîrbu
Numar pagini: 240
ISBN: 978-973-46-4901-3

Într-un Central Park atemporal, care amintește de Home Alone 2, Barrett Meeks, de profesie incertă, se simte privit de o lumină misterioasă de pe cer.

„Problema care i-a marcat anii de tinerețe: aproape totul e interesant. Cărțile, în mod special, pentru Barrett; și studiul altor limbi, descifrarea codului lor, deslușirea structurii lor și a evoluției lor; și istoria – îndepărtarea stratului de timp acumulat pentru a descoperi, încă vie, o zi dintr-o piață din Mesopotamia, unde o femeie cercetează niște fructe de mango; o noapte la periferia Moscovei, în aerul atât de înghețat încât îți taie răsuflarea […].”

În povestea lui Andersen, un ciob de oglindă fermecată îl face pe acela căruia îi intră în ochi să vadă numai răul în toți cei pe care îi privește. Salvarea vine, în mod adecvat, de la cineva care, iubindu-l, pornește într-o călătorie poate nesfârșită pentru a-l readuce la normalitate. În cel mai recent roman al lui Cunningham, un fir de gheață îi pătrunde în ochi lui Tyler, fratele mai mare al lui Barrett Meeks, pe când acesta închide fereastra camerei sărăcăcioase în care logodnica lui, Beth, se luptă fără o convingere ieșită din comun împotriva cancerului.

Tyler, muzician de 40+ care se întreabă din ce în ce mai des care e măsura exactă de talent în plus prin care cântecele sale ar fi mișcat grupuri semnificative de ascultători, este conștient chiar și în perioadele când se află sub influența drogurilor (o vreme cocaină, apoi heroină) de vechea discuție în care s-a angajat față de mama lui (între timp omorâtă de un fulger) să aibă grijă de Barrett, frățiorul ciudat care preferă cititul fotbalului, frățiorul gay care va fi părăsit de noua iubire, fără explicații, de aproape douăzeci de ori. În paralel, Barrett își amintește la rândul lui de un moment asemănător din copilărie, în care Tyler i-a fost indicat drept cel ce va avea mereu nevoie de protecție din umbră, ca un erou căruia i se distribuie din partea direcțiunii o zână bună.

Fiindcă Beth se însănătoșește miraculos, în exprimarea medicilor, Barrett va crede, pentru câteva luni, că lumina pe care a văzut-o din Central Park a încercat să-i transmită ceva – poate un fel de mângâiere, poate un semn că omenirea nu a rămas complet de capul ei. Tot încercând job după job în căutarea aceluia care îi va menține interesul, ajunge oarecum stabil ca vânzător în magazinul lui Liz, o prietenă excentrică și singura dintre cunoștințele lui care a avut o viziune asemănătoare.

De la un capăt la altul, romanul este narat la prezent, într-un stil omniscient care întoarce privirea de la multele răutăți pe care Kai, băiatul din povestea lui Andersen, le-ar fi remarcat prin ciobul oglinzii fermecate. Tyler tinde să prevadă că viața politică a SUA va distruge întreaga lume cât de curând, ba chiar speră, în secret, că previziunile i se vor împlini, pentru ca apoi să se arate generos față de cei alături de care va fi chinuit. Cu toate astea, nu vede răul în oamenii care fac parte, real, din viața lui; nu se lasă iritat vreodată de treptatele schimbări de personalitate care însoțesc boala lui Beth sau de faptul că Barrett s-a refugiat în apartamentul lor minuscul și nu pare capabil să se mai mute în altă parte. Răul, prostia nu locuiesc în protagoniștii lui Cunningham; eventual, acestea li se intersectează, fără să lase urme durabile.

Vremea poveștilor care să explice lumea s-a dus. Un roman din 2014 își permite, cu multă precauție, să povestească despre viziuni și minunile însoțitoare, dar nu să sugereze că ar trebui să luăm asemenea lucruri în serios. Relația cauză-efect a basmelor de secol XIX nu mai este acceptabilă într-o narațiune pentru adulți ai secolului al XXI-lea. De mai multe ori, de-a lungul cărții, unul dintre personaje își explică alegerile drept conectate (telepatic) de acelea ale celuilalt, doar pentru ca interlocutorul să infirme orice legătură. Totuși, scriitura senină a lui Cunningham îți permite să crezi că e OK să păstrezi de-a lungul timpului unele urme de naivitate.

• Plusuri

  Crăiasa Zăpezii observă detaliul înduioșător din fiecare banalitate. Miraculosul, deși privit chiorâș într-un New York al anilor 2005-2008, își face loc printre cei care au timp să-l observe.

• Recomandari

  Cititorilor care apreciază narațiunile de o seninătate rece, în spatele căreia se ghicește doar atâta emoție câtă s-a hotărât autorul – sau echipa editorială din spatele său – că ar trebui să se ghicească.