bookblog.ro

Cel mai furios dintre barbari

Scris de • 26 March 2013 • in categoria

Titlu: Attila Hunul. Teroarea barbară şi prăbuşirea Imperiului Roman
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2013
Traducere:
Numar pagini: 358
ISBN: 978-973-135-740-9
Cumpara cartea

Era o dimineaţă frumoasă de pe la 370 e.n. , şi ce mai limpezime în atmosferă, doar ne aflam cu mult înaintea erei poluate. Soldaţii romani care păzeau frontiera danubiană se bucurau de primele raze ale soarelui când au primit vestea că un popor nomad şi sălbatic se apropia de malul nordic al Mării Negre. O sută de zile să tot fi făcut vestea aceasta preţioasă şi neliniştitoare, după dificultatea cu care circula informaţia pe-atunci. Vae, victis! Era începutul conflictului romanilor cu hunii. Imperiul nu stătea pe roze în secolul al patrulea, câtă vreme de la Zidul lui Hadrian şi până în Antiohia era cale lungă, iar imensul imperiu nu mai putea fi guvernat în aceste condiţii. Distanţele mari deveniseră blestemul imperatorilor şi atuul barbarilor. Drept pentru care secolul al patrulea a însemnat scindarea în Imperiul Roman de Răsărit şi în Imperiul Roman de Apus. Ambii împăraţii erau înrudiţi dinastic şi colaborau , se ajutau împotriva năvălitorilor, dar nici măcar aceasta n-a mai fost îndeajuns cu o generaţie înainte de naşterea lui Attila.

Nu era un bărbat frumos, şi nici prea înalt, dar băga groaza în toată lumea. Şi mai ales în Theodosius cel Tânăr, cel care i-a pus la cale un asasinat, inutil ce-i drept. Se spune că Attila a murit de moarte bună, iar secuii alimentează încă o legendă despre el cum că a fost pus în trei sicrie de metal preţios şi a fost îngropat în albia deviată a Tisei, ca nimeni să nu-i găsească mormântul. Vorbim despre Attila, cel mai fioros dintre huni. Și iarăși: hunii, temuţii barbarii despre care se spune că deformau craniile copiilor nou-născuţi şi care mâncau carnea crudă, frăgezită sub şeile rapizilor lor cai galopând (iată sorgintea biftecului tartar, se spune). Un popor care a dat mari bătăi de cap ultimilor împăraţi romani. Au sosit în galopul sălbatic al cailor, în imenşi nori de praf de peste Volga, au nimicit şi au îngrozit, apoi s-au stabilit trăind cu femeile lor în mici haremuri în Câmpia Panonică. După experienţa stepelor slave, această câmpie le părea un loc blând şi prielnic, ceea ce n-au putut niciodată pricepe romanii, cei atât de iubitori de confort.

Întunecatul, gnosticul şi misteriosul Ev Mediu european debutează cu frică, sânge şi măceluri. La graniţele parcă nesfârşite ale Imperiului făceau presiuni cu paloşele scoase bărboşii barbari. ,,Barbarul’’ iată un cuvânt care dădea coşmaruri imperatorilor şi guvernatorilor romani. Dintre toate seminţiile de năvălitori care n-au fost puţine, hunii aveau să pună capăt dominaţiei romane în Sus-Estul Europei. Prin Attila, ei impuneau condiţii împăratului de la Constantinopol pe care îl manipulau cerând ,,taxă de protecţie’’şi biruri în aur ca să nu dea foc capitalei.

Câteva mituri milenare şi câteva filme cu mare buget n-au avut cum să elucideze misterul vieţii unui barbar celebru, cel mai furios dintre barbari, dacă putem spune aşa. Bazat pe ,,Istoria lui Attila’’, scrisă de istoricul grec, şi retor deopotrivă, Priscus, cel care a însoţit o ambasadă romană la curtea lui Attila în Câmpia Panonică, studiul lui Christopher Kelly se dovedeşte unul foarte izbutit şi documentat. Scris cu o adecvată brumă de umor intelectual, volumul adună tot ce se ştie despre căpetenia hună Attila, dar mai presus de aceasta ne lămureşte asupra intrigilor politice de secol V. Erau vremuri tulburi, nesigure, violente, pline de teroare. Învăţăm de aici pe câtă cruzime s-a construit civilizaţia europeană şi medităm la sensul lumii, cel care a fost răsturnat atunci când barbarii s-au infiltrat în lumea romană. Era o luptă aprigă între ordine şi haos despre care s-au pronunţat cu îngrijorare poeţii şi filozofii: ,,Acum ce ne facem fără barbari? Oamenii aceştia, într-un sens, aduceau cu ei o soluţie.’’ Superbă cugetarea lui Konstantin Kavafis din ,,Aşteptându-i pe barbari’’ care ne propune să observăm că una este ca Răul să se aşeze în opoziţie cu Binele şi alta este ca Răul să se mascheze, să se insinueze în Bine, până la confuzie, precum în era contemporană

  • Plusuri

    Un excelent studiu de istorie, scris într-o manieră accesibilă şi totuşi fără urmă de cădere în derizoiu.
    .

  • Recomandari

    Amatorilor de istorie veche, regizorilor.

Categorie: | Autor: | Editura:

Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

  1. Anca spune:

    Evul mediu, preferatul meu :)

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro