bookblog.ro

Ciocolata e doar un pretext

Scris de • 11 June 2014 • in categoria

Titlu: Războiul ciocolatei
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2014
Traducere:
Numar pagini: 261
ISBN: 978-606-93631-1-9
Cumpara cartea

Trebuie să recunosc că atunci când am început cartea aceasta m-am lăsat păcălită de copertă. Am crezut că o să citesc ceva ușurel, comercial și poate nițel girlie (ghidându-mă după râurile de ciocolată din imagine). Nici că puteam să mă înșel mai tare.

Cumpără titlul în engleză

De fapt, ciocolata poate fi înlocuită cu orice alt ceva pentru că e doar un pretext. Iar ceea ce inițial a fost prezentată drept o carte pentru adolescenți este așa doar prin temă, nu prin conținut, și datorită faptului că ei, adolescenții, vor empatiza probabil 100% cu personajele. Este una dintre acele cărți destinate mai mult părinților - chiar dacă nu vor înțelege, îi îndemn s-o ia ca atare, lumea pubertății este crudă.

Și iată că am spus și cuvântul definitoriu pentru această carte: cruzimea. Cam așa aș rezuma-o dacă ar trebui să mă opresc la un singur cuvânt. Și dacă tot am început cu concluziile, să vă mai spun ceva: este o carte bună!

film

Și acum, despre ce este cartea? A fost întrebarea pe care am tot primit-o cât am cărat volumul ăsta după mine prin autobuz și prin diverse locuri. Păi... e greu să spun despre ce. Este mai mult o frescă, o halcă de viață scoasă din existența ciclică și oarecum neschimbată a unui liceu american. Și chiar dacă este o școală catolică pentru băieți și anumite obiceiuri și îndeletniciri nu se regăsesc în viața tuturor adolecenților (cum ar fi fotbalul american, activitate foarte importantă e existenței lor, vrem sau nu să pricepem asta), partea de introspecție, adică cea mai importantă din roman, cred că este universal valabilă.

Războiul ciocolatei arată frust cum la vârsta ingrată a adolescenței unora le place să terorizeze, iar alții nu au de ales și sunt terorizați. Un puști, Jerry, are curajul să „tulbure universul” și să refuze să participe la vânzarea anuală de ciocolată pentru a strânge fonduri pentru școală. De ce? Nici el nu știe sigur, poate pentru că s-a săturat de ierarhia nescrisă din școală, poate pentru că vrea atenție, poate ca să sfideze, sau poate pentru că mama lui a murit recent de cancer, a rămas cu un tată cu care nu știe să comunice și îi este dor de ea...

Personajele din carte se împart clar în două categoorii: pozitive și negative, cei șmecheri și cei mai puțin șmecheri, cei care poruncesc și cei care execută, și asta la propriu pentru că există un club secret care atribuie diverse misiuni elevilor școlii. Iar dorința de a le separa a autorului este și mai clară prin modul în care cei răi reprezintă tipologii, caractere ușor de încadrat, pe când ceilalți par mult mai complecși și complicați.

Am remarcat puține pagini de umor în carte, aș spune că în ciuda titlului care te face să zâmbești, în schimb, Robert Cormier redă într-un mod foarte reușit angoasele tinerilor și felul în care privesc viața părinților, cum li se pare goală și-și spun că a lor nu va fi așa, nu poate fi irosită așa...

Cartea a fost scrisă și publicată, cu greu, în anii '70 și atunci a stârnit o anume controversă, ceea ce la momentul actual nu s-ar mai întâmpla, dar franchețea scriiturii rămâne. Franchețe care se păstrează și în momentele de violență - doar e un liceu de băieți iar conflictele se rezolvă cu pumnul de când lumea. Dar la ce nivel ajunge această violență, și perversitatea inclusă în ea, veți vedea.

Sunteți curioși dacă vor câștiga cei buni sau cei răi? Dacă finalul va fi clar sau incert? Credeți că veți deveni partizanii uneia din tabere?

Foto 1

  • Plusuri

    O carte incredibil de bine închegată, cu mult sens și multe învățături de tras.

  • Recomandari

    Celor interesați de tema adolescenților în special și de cea a grupurilor de indivizi în general.

Categorie: | Autor: | Editura:



Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro