Titlu: Arhivista Wasp
Autor: Nicole Kornher-Stace
Rating:
Editura: Corint
Anul aparitiei: 2015
Traducere: Alexandra Fusoi
Numar pagini: 300

„În timp ce tăia, îi explica stafiei cum o mare parte din părul fiecărei novice cu care se luptase și pe care o omorâse fusese tăiat, fiind împletit înt-al ei. Trei pe an, trei ani la rând, mai puțin Aneko: neînvinsă. Și niște păr de la Arhivista pe care o ucisese ca să ajungă acolo. Îl lămuri cum în fiecare an, după luptă, înainte să-și fi revenit măcar de pe urma rănilor, tot părul îi era despletit, părul care-i crescuse era tăiat, iar apoi erau împletite la loc toate cozile și lipite acolo unde împletitura nu ținea. Cum în fiecare an capul îi era tot mai greu și, dacă avea să aibă succes prea multă vreme, greutatea avea să-i provoace migrene îngrozitoare, să-i încetinească mișcările, să șteargă diferența dintre ea și novicele care aveau până la urmă să o doboare.”

La prima vedere, Arhivista Wasp pare un roman simpluț pentru adolescenți, scris într-un stil potrivit publicului căruia i se adresează. O tânără duce lupta necesară pentru supraviețuire pentru care a fost aleasă de zei. Rolul ei este acela de a vâna stafii și a încerca să extragă informații de la ele ca să afle ce s-a întâmplat și de ce a fost lumea distrusă. Uneori, mai vânează și stafiile care se rătăcesc dincolo de Dealul Execuției și ajung să supere oamenii din vale. Într-o zi, după o luptă foarte grea din care nu și-a revenit încă, contemplând șansele de a scăpa cu viață dacă ar alege să fugă și să se elibereze de ceea ce i-a fost impus, întâlnește o stafie care îi cere ajutorul în a găsi pe cineva. Ei, și de-aici începe adevărata poveste. Pornită în căutarea unei femei care, pe parcurs, îi devine model de urmat, Wasp învață să aibă încredere într-un altul, descoperă puterea și importanța prieteniei, învață să se vadă pe sine și să-si asume trecutul și viitorul.

Primul pas este trecerea dincolo, ce nu poate fi realizată decât renunțând la controlul minții. Apoi urmează trecerea prin ușa care nu se deschide decât dacă îi spune adevăratul ei nume. Drumul spre cunoașterea de sine, coborârea în adâncurile ființei este o întrebare aparent simplă: „Cine ești?”. Odată trecută de această ușă, ajunge într-un loc ce seamănă cu o poiană înconjurată de copaci, un loc în care există un pod care trebuie găsit. Însă acest pod nu se vede oricum și de oriunde, ci trebuie să te afli în punctul și în unghiul potrivit. Odată găsit, trecerea se plătește cu renunțarea la ceva profund personal. Wasp alege să renunțe la simbolul puterii ei, care este în același timp și ceea ce alții au hotărât că o reprezintă. Nu ai cum să te întâlnești cu tine atât timp cât alții hotărăsc ce-ți este propriu.

„După ușa-fixată-de-nimic și podul-făcut-din-amintirile-morților” ajunge într-un punct de trecere. Vor exista mai multe astfel de puncte de trecere, însă pentru ca ele să o ducă acolo unde are nevoie, Wasp va fi nevoită nu doar să-și dezvolte intuiția, ci și să înceapă să aibă încredere în ea, chiar daca ceilalți se îndoiesc. De asemenea va învăța să-și creeze propriile uși în aceste puncte de trecere, atunci când va înțelege că trebuie să folosească câte puțin din ceea ce îi este vital, ca niște mici ofrande, pentru a i se îngădui cunoașterea.

Pe parcursul călătoriei, eroina este atacată de niște copoi care, conform legendei, aparțin zeiței pe care ea o servește și a cărei aleasă este, zeiță pe care, prin căutarea ei, o trădează. Ceea ce acești copoi reprezintă este confruntarea cu propriile frici. Conștientizarea și nu duritatea este cea mai puternică armă. Realizările demonstrative se nasc din frică; acceptarea și aderarea la propriul adevăr sunt cele care te salvează.

Ca orice drum inițiatic, obstacolele sunt multe, iar depășirea lor presupune la un moment dat și o moarte și-o renaștere. Odată întoarsă în lumea exterioară, înțelegându-i acum iluziile, Wasp reușește să și-o însușească. „De-acolo, privirea îi fu atrasă în jos. Spre clădirile din jurul altarului, spre oraș, spre câmpiile pe care le desțeleniseră și le plantaseră, spre casele pe care le ridicaseră - mii de feluri în care fetele acelea întinseseră mâinile împreună și schimbaseră lumea aceea, sau se schimbaseră pe ele, până când ele și lumea ajunseseră să se potrivească bine una într-alta.”

Arhivista Wasp este una dintre cele mai frumoase povești despre devenire pe care le-am citit. Are profunzimea complexă a miturilor, iar învățăturile ei multiple așteaptă să fie descifrate la fiecare pas.

• Plusuri

  Ritmul alert și captivant, firul poveștii care trezește curiozitatea și nu lasă loc pentru previzibil.

• Recomandari

  Celor care se află pe propirul lor drum de cunoaștere și regăsire.