bookblog.ro

Complexele materne și paterne

Scris de • 26 March 2015 • in categoria

Titlu: Fiicele tatălui, fiii mamei. Căi de ieşire din complexele paterne şi materne
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2014
Traducere:
Numar pagini: 230
ISBN: 978-973-707-937-4
Cumpara cartea

„Dacă expulzarea din „paradisul matern” nu este trăită ca ceva, ce-i drept, dureros, dar care determină o nouă deschidere, mijlocind trăirea propriei vieți, și dacă aferent sunt evitate despărțirile, atunci moartea nu este recunoscută ca realitate iar, ca urmare, viața devine ca moartă.”

Când vine vorba de complexele materne sau paterne, în pofida influenței pe care o au asupra noastră, știm prea puține. Ne sună familiar complexul lui Oedip (în mod special celor care cunosc legendele Greciei antice) și cel al Electrei, ori suntem conștienți de faptul că bărbații au tendința de a căuta o femeie care să semene cu mama, în timp ce femeile își doresc un bărbat în care să regăsească imaginea tatălui. Însă, în societatea modernă, cred că lucrurile sunt un pic mai greu de etichetat, de delimitat și cântărit în acest mod, având în vedere că în multe situații nu tatăl reprezintă figura autoritară a casei, ori unul dintre părinți este absent. Astfel că aceste complexe nu se mai creează între copil și părinte, ci între acesta și niște figuri parentale arhetipale. Desigur, mai există și alte complexe precum cel fratern despre care nu se prea discută, cele colective, plus multe altele nedescoperite pentru că sunt mai dificil de reperat, sau nedenumite, ceea ce face ca imaginea de ansamblu asupra complexelor să fie incompletă, ori influența lor greu de redresat.

Îl avem pe Freud care a pus bazele acestui concept teoretic (complexul lui Oedip), pe Adler care îl consideră lipsit de semnificație, pe Lacan care descrie acest conflict ca având loc mai degrabă la nivel simbolic, pe Fromm care îl reinterpretează văzându-l ca simbol al revoltei fiului față de autoritatea tatălui, într-o societate patriarhală, și nu ca rivalitate sexuală în competiție cu atașamentul matern, ori pe Jung și ceea ce a numit el complexul Electra. După cum se poate ușor observa, toți aceștia sunt teoreticieni de sex masculin, ceea ce, fără a suna a afirmație feministă, cred că ar trebui să ducă la o concluzie lesne de înțeles, și anume faptul că perspectiva lor este incompletă. Tocmai pentru că psihanaliza adesea trece drept o știință patriarhală într-o societate patriarhală ce rezervă femeii numai o poziție marginală, Verena Kast reia teoriile acestora și le reinterpretează sau mai degrabă le aprofundează, încercând o abordare mai vastă care nu împarte lucrurile în alb și negru. Astfel, vom descoperi că, deși complexele materne și paterne pot fi inițial pozitive sau negative, ceea ce contează cu adevărat este ca desprinderea de acestea să se facă la timp.

Pentru că în psihologia clasică a dezvoltării domină două imagini, cea a mamei devoratoare, a mamei care reține și devine astfel „mama morții”, precum și cea a tatălui care impulsionează, ajută la desprinderea de complexele materne, devenind reprezentantul pulsiunii vieții, s-a ajuns la o devalorizare și stigmatizare a complexelor materne, în timp ce acelea paterne sunt catalogate ca fiind oarecum normale. Tocmai aici intervine Verena Kast, încercând printr-o îmbinare de teorii mai vechi cu diverse studii de caz, secvențe din viața unor figuri populare precum Kafka sau anumite basme, să surprindă întregul mănunchi al acestor tendințe inconștiente dotate cu o enormă forță emoțională.

Cel mai fascinant și revelator, alături de cazul Norei, mi s-a părut acela al Helmei, pentru că scoate în evidență felul în care, în ceea ce privește un om cu un complex matern ințial negativ, pretențiile pe care el le are față de sine spre a fi vrednic de iubit sunt atât de mari încât devin imposibil de satisfăcut, acesta părând că își trăiește viața după motto-ul: „Iertați-mă că exist, pot să fac ceva pentru dumneavoastră?” De aceea, dacă uneori, deși ai impresia că oferi foarte mult, oamenii îți zic că, de fapt, tu ceri prea mult (nu pentru că e eronat felul în care te vezi, ci poate din cauză că pentru unii a li se oferi prea mult creează un sentiment de frustrare, neconsiderându-se capabili să ofere în aceeași măsură și simțindu-se obligați să o facă) e posibil ca acest sentiment sau această percepție să își aibă rădăcinile într-un complex matern inițial negativ. Iată și cazul Helmei pe scurt:

„Avea impresia că viața și corpul ei erau atât de jenante, încât trebuia să le acopere, cel mai bine cu haine frumoase [...] În calitate de copil abuzat în copilărie, nu se îndepărtase de bărbați, ci le dădea ceea ce voiau: „luați ce vreți, apoi dați-mi pace!” [...] Din afară, Helma este văzută ca fiind suspicioasă. Controlează ambianța, vrea să știe exact ce s-a înțeles printr-o afirmație anume. Ea nu se consideră suspicioasă, ci realistă [...] Femeile cu un complex matern negativ rămân adesea foarte legate de mamă, se lasă tiranizate, joacă reciproc jocuri de putere - mereu cu speranța de a primi totuși până la urmă binecuvântarea mamei, fie și târziu [...] În cazul amprentei complexului matern inițial negativ, oricâte performanțe și oricâte lucruri s-ar face, nu despre ele este vorba, ci e vorba întotdeauna de a obține rațiunea de a fi. ”

Complexele, dacă nu sunt depășite la timp, ne determină să avem așteptări nerealiste, să trăim la nesfârșit aceleași spaime și sentimente de culpabilitate sau insuficiență, ori să construim tot felul de structuri compensatorii inutile. Dar mai ales ne împiedică să avem o identitate proprie, rămânând doar un fel de extensii, derivări ale părinților, privându-ne de privilegiul sau dreptul nostru de a ne naște cu adevărat înainte de a muri.

Uneori complexele se vădesc în relația cu persoane concrete, alteori cu ceea ce în cultura noastră este definit ca masculin sau feminin, cu diverse norme, valori, tradiții, atribuții. Se regăsesc și în căutarea unei figuri autoritare, în tânjirea după acel cineva care să dețină și să (ne) mențină privirea de ansamblu, să înțeleagă viața în locul nostru, să ne ofere un set de legi care să-i ofere previzibilitate. Până și experiența dureroasă a despărțirilor are de-a face cu aceste complexe pentru că ne obligă să ne redefinim identitatea, să ne reorganizăm pornind de la sinele relațional din nou înspre sinele indvidual, să ne desprindem nu doar de oamenii de care ne despărțim ci și de complexele parentale sau prescripții colective de roluri. Uneori reacționăm emoțional nepotrivit și exagerat la o situație prezentă (cum ar fi despărțirea), pentru că, de fapt, reacționăm nu doar la situația prezentă, ci la toate situațiile din viața noastră care sunt izbitor de similare cu aceasta, suferind astfel o tulburare de percepție.

  • Plusuri

    Chiar dacă nu a fost o lectură atât de satisfăcătoare pe cât mă așteptam, e totuși o carte extrem de utilă pentru că te ajută să observi mai bine momentele propriei vieți în care țâșnesc tot felul de amprente complexuale. Cu excepția câtorva termeni care apar foarte des astfel încât ajungi până la urmă să le prinzi înțelesul datorită contextului, nu este o carte ce folosește un limbaj dificil sau care să fie numai pe înțelesul celor care au de-a face cu psihologia.

  • Minusuri

    Nu știu dacă traducerea să fie de vină sau pur și simplu felul în care autoarea își prezintă teoriile, dar uneori pare să-i lipsească claritatea ori o bună structurare, să-i scape din vedere scopul, nefiind tocmai o perspectivă de ansamblu așa cum și-a propus și nici o rețetă, un ghid pentru a ieși din ghearele acestor complexe.

  • Recomandari

    Pentru că noi toți, chiar dacă suntem conștienți sau nu, suntem marcați de anumite aspecte complexuale, în doze sau combinații diferite, această carte ar trebui citită de orice persoană care are peste 18-20 de ani (această vârstă pentru că în jurul ei ar trebui să se realizeze deja desprinderea de complexele materne și paterne pentru a ne construi propria identitate).

Categorie: | Autor: | Editura:

Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

  1. Zina spune:

    Multe scrieri despre desprinderea de complexele materne, respectiv paterne… Poate recenzați și ceva despre desprinderea părinților de grija pentru urmașii lor. Sau ei pot rămâne cu complexul acesta până la moarte ?!

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro