bookblog.ro

Cronicile vulpii

Scris de • 4 January 2016 • in categoria

Titlu: Cronicile vulpii
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2015
Numar pagini: 775
ISBN: 978-606-722-039-1
Cumpara cartea

Înainte să citesc Cronicile vulpii, auzisem de Paul Grigoriu. Cu siguranță îi cunoșteam și vocea de la radio (odihnească-se în pace). Însă nu știam nimic despre fiul său, până nu am citit un articol care spunea cum c-ar fi fost și el prezent în infernul „Colectiv”. Atunci mi-am amintit că păstram pentru clipe mai libere cartea aceasta, cu copertă lucioasă, albă, cu fotografia unui carnet de elev, cu multe pagini și promisiunea unei lecturi nostalgice și foarte interesante.

Cele aproape 800 de pagini nu m-au dezamăgit, mai ales fiindcă mie îmi face o plăcere deosebită să citesc biografii, autobiografii, memorii și jurnale. Cronicile e un pic din toate: păstrează candoarea și autenticitatea unei voci de adolescent, la fel ca atâtea altele prezente în literatura autohtonă și universală, însă prezintă și schița unei societăți în care m-am regăsit. Doar cu o generație mai în vârstă, Paul (sau Pauli, cum îi mai spun prietenii, alintându-l „în stil german”) își petrece mai tot timpul în compania acelorași „rockeri” printre care mi-am dus și eu anii de liceu. El la liceul „german” din capitală, eu la liceul „de artă” dintr-un oraș de nord; el, cu primii exponenți ai „metaliștilor” din România – eu, cu cei care deja ascultau cu fervoare Dimmu Borgir sau Cradle of Filth, trupe menționate doar în treacăt, aproape no name pe atunci, de autor.

Paul este un adolescent tipic, cu preocupările și frământările caracteristice generației sale. Îl urmărim din clasa a noua până în ultimul an de liceu, și asistăm, cu siguranță, la maturizarea sa ca om, ca prieten, ca membru al familiei și ca lider de trupă. Pentru că toate personajele prezente în carte sunt reale, și pentru că pe unele le cunosc chiar și eu (de exemplu, am fost suprinsă să descopăr un facultativ Roger, despre care sunt convinsă că este același care a întreținut, ani de zile, minunate seri de piano bar în compania Amindei și a trupei Hazard, în Cluj) – povestea are o anumită gravitate, o greutate conferită de veridicitatea sa. Pe de altă parte, majoritatea momentelor pomenite sunt umoristice, și mulți dintre protagoniști trebuie că redescoperă făcând haz de necaz acele amintiri.

Prin intermediul Cronicilor nu pătrundem numai în universul restrâns al „rockerilor” bucureșteni, ci și în perimetrul unui liceu de prestigiu, cu o cultură orientată într-un sens bine definit, dar și în interiorul unei găști de prieteni care, la bine și la rău, se susțin, își joacă feste și fac schimb de iubite, pe fondul marilor schimbări ale anilor 90. Mențiunile politice sunt puține, în schimb se discută multe aspecte referitoare la religie și credință, aspecte care, paradoxal pentru mulți, îi interesează tocmai pe acești „metaliști” cu ciocuri și cercei, îmbrăcați sfidător în tricouri „cu trupe”.

După ce cartea s-a încheiat, din păcate – și din fericire pentru cei care au luat bacalaureatul, am făcut o vreme pe detectivul și am încercat să caut informații despre câțiva dintre cei mai „activi” protagoniști, cum ar fi Alin Gayraud, Bitch, Ena sau Țache. M-am lăsat repede păgubașă, fiindcă mi-am dat seama că, de fapt, doresc să-i păstrez în imaginație și în suflet pe adolescenții de acum mai bine de douăzeci de ani, și nu acele nume prezente în articole răzlețe de știri. Am știut că poreclele lor au, în mintea mea, aceeași rezonanță cu alte porecle pe care nu le voi uita vreodată. Calu’, Jihad, Axel sau Talpă au fost eroii mei de poveste cu „roacheri”. Asemănările cu persoane reale nu sunt nicidecum întâmplătoare.

Citiți cartea lui Paul „Slayer” Grigoriu. Este cronica unei generații. Este un manifest pentru libertatea care s-a lăsat, apăsătoare în ciuda promisiunilor sale, peste noi, după ce, multă vreme, ne-am ascuns credința, interesele și pasiunile, ca să nu se afle, să nu se spună, să nu se știe.

Citiți-l pe Vulpe. V-ar putea schimba imaginea despre tinerii cu plete, despre cei care ascultă „metale grele”, despre tinerii considerați un element periculos în societate – sau despre părinți, profesori și oameni simpli, întâlniți pe stradă.

  • Plusuri

    Se citește extrem de ușor, caracterizările și momentele redate sunt presărate de umor și ironie, cititorii se pot regăsi în pielea multora dintre personaje.

  • Minusuri

    Dacă nu aveți răbdare pentru stilul memorialistic, cartea nu este pentru voi – asta pentru că descrierea curge cronologic și nu este mereu înțesată de acțiune.

  • Recomandari

    Nostalgicilor, „roacherilor” și ne-„roacherilor”, celor care vor să-și înțeleagă copiii/părinții, pasionaților de cronici autohtone ale unei societăți pe cale de dispariție.

Categorie: | Autor: | Editura:

Citeste cele 2 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. Alexandra spune:

    O carte faina de week-end!

    raspunde

  2. Rodica Gavril spune:

    Iulia a reusit sa schiteze, in cateva fraze, un intreg univers – cel al adolescentei, intr-o epoca in care nu aveai prea multe, dar puteai visa, puteai spera, puteai astepta, caci cei de langa tine aveau aceleasi credinte si dorinte!
    Abia astept sa citesc si eu cartea si sa ma intorc, inca o data, in lumea de atunci, sperand (inca) o lume mai buna, dar la fel de bogata (in spiritualitate) si curata (in suflet si gand), pentru adolescentii de azi si de maine!

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro