bookblog.ro

Culorile copilăriei

Scris de • 25 July 2016 • in categoria

Titlu: Căluţul din margaretă
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2015
Numar pagini: 31
ISBN: 978-606-94046-2-1

„Uaaa, eu nu aveam aşa cărţi când eram mică!”

Asta e replica pe care o spun mereu când sunt în librării la standurile de cărţi pentru copii. Mi se par nişte comori colorate care aşteaptă să fie descoperite.

Poate copiii de astăzi nu mai sunt atât de entuziasmaţi de cărţile pentru ei. Pentru că acum toate sunt deosebite ca grafică şi mod de prezentare.

Copilăria noastră venea însă cu cărţi în care căutai ilustraţiile la pagini distanţă. Cu siguranţă aveau farmecul lor. Dar cele de azi sunt muuult mai atractive, atât ca desene, cât şi ca modalitate de interacţiune cu micul cititor.

resized_cal 1

Am ales cartea de faţă, „Căluţul din margaretă” fiindcă îmi plac caii. Atât cei reali, cât şi cei fantastici.

Am văzut la un moment dat un documentar despre extratereştri şi oameni care cred în ei (sau care i-au văzut). Şi atunci mi-am pus întrebarea: aşa cum extratereştrii sunt consideraţi reali, de ce să nu considerăm reali şi unicornii? Sau sirenele? Sau zânele? Dacă ele nu sunt produsul imaginaţiei, ci fiinţe străvechi care au convieţuit cândva cu oamenii?

Caii mitologici au reprezentat sursă de inspiraţie pentru diverse tipuri de manifestări artistice. Nu doar literare, ci şi în picturi, sculpturi, filme, animaţii.

resized_cal 2

Căluţul din margaretă” vine cu o poveste sensibilă pentru copii. Întâlnim o fetiţă pe nume Selena, care se bucură zi de zi de frumuseţea florilor din grădina bunicii. Obişnuieşte chiar să le vorbească. Însă mare îi va fi mirarea într-o zi, când o margaretă îi va răspunde…

Dar nu era o floare vorbitoare! În schimb, era un căluţ vorbitor! Mai mult decât atât, locuia într-o margaretă!

Povestea este frumoasă şi delicată şi datorită ilustraţiilor minunate realizate de Alexia Udrişte.

Vă recomand cartea ca un cadou ideal pentru copii. Dar poate deveni şi un cadou pentru voi, pentru acea părticică din suflet care a rămas prinsă în inocenţa copilăriei de altădată.

  • Plusuri

    O poveste sensibilă şi ilustraţii deosebite

  • Recomandari

    Copiilor. Dar şi adulţilor care vor să se mai întoarcă din când în când la frumuseţea copilăriei.

Categorie: | Autor: | Editura:

Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

  1. Monique spune:

    Exact asta spun si eu cand cumpar carti. Nu pot spune ca ale noastre au fost anoste deoarece inca le mai am si imi par la fel de frumoase. Insa acum cartile celor mici au asa o atingere glamour.

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro