bookblog.ro

„Cum am împușcat un elefant” – cu sinceritate, al vostru, Orwell

Scris de • 6 March 2019 • in categoria

Titlu: Cum am împușcat un elefant
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2018
Traducere:
Numar pagini: 330
ISBN: 978-973-46-7510-4
Cumpara cartea

Cât trăiesc, voi continua să iubesc proza, să ador scoarța pământului și să mă bucur de obiecte trainice și frânturi de informații inutile. Nu are niciun rost să încerc să-mi înăbuș această latură. Misiunea mea este să împac plăcerile și aversiunile înnăscute cu activitățile prin excelență publice, nepersonale, la care epoca asta ne constrânge pe toți.”

O reputație literară are neajunsul de a fi reductivă. George Orwell este asociat inevitabil cu 1984 și cu Ferma animalelor, așadar cu o distopie și cu un roman alegoric având drept scop condamnarea morală a totalitarismului. Deasupra acestui univers ficțional, cititorii întrevăd figura autoritară a unui stăpân omniscient, vestitul Big Brother, o conștiință politică suspendată între violență și voyeurism. George Orwell însă este mai mult de atât, iar cartea de față, Cum am împușcat un elefant, este o colecție de eseuri menite să ofere publicului o perspectivă mai largă asupra autorului. Textele surprind momente-cheie din biografia lui Orwell, atitudini, preferințe, principii de viață, observații astfel încât o asemenea lectură devine un exercițiu de luciditate. Orwell nu mai este doar un autor canonic, un nume deja confirmat de critici, el este acum sub ochii tuturor un călător ce a lăsat în urmă dovezi răsfirate ale micilor sale descoperiri și suferințe.

 

Un Orwell versatil

Antologia de față cuprinde 27 de articole și eseuri, publicate în diferite reviste literare de secol XX, însemnări de tot felul, opinii, mărturii, confesiuni, curiozități și revelații intime. Sunt aduse împreună texte eterogene, din zone și perioade distincte, obiectivul fiind varietatea. De pildă, Anii bucuriei (în original, Such, Such Were the Joys) este o lecție de umilință și o radiografie a metodelor pedagogice de la începutul secolului XX. Orwell surprinde perioada petrecută la școala privată St. Cyprian, unde a intrat cu bursă și unde, printr-un aranjament prietenesc, părinții plăteau doar jumătate din taxele de școlarizare. Flip și Sambo organizează toată această tortură numită generic educație pe două criterii clare: prestigiul și profitul. Mai mult decât o piesă autobiografică, acest text explorează probleme sociale adânci și arată cum exercitarea abuzivă a autorității, oriunde s-ar petrece ea, e capabilă să politizeze totul în jur.

Politica așadar nu înseamnă doar partide, lideri, președinți și voturi, politică este orice are drept criteriu valoric principal puterea. În acest sens, Orwell definește în De ce scriu rolul literaturii și ajunge la concluzia că nu o poate disocia de politică. Orice text e circumscris unei lumi și orice lume e ordonată inevitabil după o anume ierarhie așa că literatura încearcă să dinamiteze sau să susțină această ierarhie adăugând discursului ei o certă componentă estetică. În spiritul acestei dorințe de a înțelege societatea, Orwell a petrecut câțiva ani serioși studiind clasa de jos și simulând experiențele marginale tipice sărăciei. În Azilul de noapte și în La zdup, autorul caută pericolul, provoacă polițiștii, umblă în stare de ebrietate pe stradă, își neagă statutul și calitatea de gentleman urmându-și ambiția paroxistă de a fi autentic. Poveștile la care e martor aici sunt numeroase, tangențiale, repetitive, șocante în concizia lor tranșantă și efectul unor asemenea texte e o polifonie sordidă. După toate aparențele, Orwell e un mare iubitor al extremelor, al dihotomiilor, al lui Da și al Nu și acest lucru se observă cel puțin pe două planuri: la nivel teoretic/editorial și la nivel narativ.

 

Soldații americani și ceaiul perfect

Orwell pare că s-a încăpățânat să aibă o opinie despre orice. În Cum îmi place, judecă relațiile diplomatice dintre America și Marea Britanie, condamnând precauția exagerată și umilă a englezilor față de Lumea Nouă. Trăind experiența războiului și cunoscând din plin efectele imperialismului, Orwell înțelege că adevărul nu e întotdeauna o miză și că statutul e uneori o cauză pentru care oamenii aleg să moară sau să omoare. În Despre fairplay, scriitorul prezintă sportul ca pe o isterie naționalistă în care fiecare popor ia scorul foarte în serios și în care pierzătorul este de fapt mai mult decât un pierzător, e un înfrânt, o pradă, un simbolic prizonier de război. Sportul are la bază o teamă înfiorătoare: teama de a nu te face de râs. Între atâtea subiecte grave, Orwell nu uită să laude bucătăria englezească și să sugereze 11 reguli esențiale de a-ți face un ceai perfect (unul dintre sfaturi fiind să nu pui zahăr sau miere căci ceaiul trebuie savurat așa cum e el, amar și tare, vezi O ceașcă strașnică de ceai).

 

Ce vină avea elefantul?

Titul acestei antologii este dat de unul dintre texte, cel mai puternic, în opinia mea. Cum am împușcat un elefant este una dintre mărturiile pe care Orwell le face despre cariera sa de polițist în Indian Police Service. În cei cinci ani în care a servit Imperiului Britanic, scriitorul a putut să cunoască toate nuanțele umilinței, ale supunerii și ale puterii iluzorii pe care un slujitor al statului o poate exercita asupra unor popor colonizat, defăimat și reificat. Elefantul devine în această ipostază o negație, mai precis, un NU spus de om în fața frumuseții, a adevărului și a naturii, este un NU specific, alimentat de ură, de orgoliu, de conștiința de lider și de teama organică de a nu te face cumva de râs. Într-un puseu de sinceritate, Orwell recunoaște că uneori e preferabil să fii bufonul unei mulțimi de 2000 de oameni decât să fii în situația de a omorî un lucru frumos. Nu îți cunoaște nimeni motivațiile reale, pretexte sunt peste tot, chiar și în litera legii, dar în interiorul tău, recunoști că ai făcut o greșeală meschină. Orwell merge până în adâncul acestei greșeli, învârte cuțitul în rană, se expune și în toată această demascare voluntară, îl pune pe cititor în situația delicată de a se întreba: Eu ce aș fi făcut?

  • Plusuri

    O antologie versatilă, cu texte nuanțate, menite să reflecte un altfel de Orwell: nostalgic, cinic, în zdrențe, cu o ceașcă de ceai în mână și cu o baionetă în cealaltă.

  • Minusuri

    E nevoie de câteva cunoștințe preliminare, de aceea e nevoie să consultați biografia lui Orwell înainte de a citi acest volum. Altfel o să trăți cu impresia unui puzzle imens și pestriț, cu 1000 de piese.

  • Recomandari

    Pentru cei care au trecut de 1984, pentru fanii lui Orwell, pentru cititorii fără prejudecăți literare, pentru curioși, pentru cei care nu ar împușca elefantul, dar și pentru cei care ar face-o.

Categorie: | Autor: | Editura:

Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

  1. Excelentă prezentare! Mulțumesc, voi căuta cartea cât de curând, fiind o admiratoare a lui George Orwell.

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro