Titlu: Malad
Autor: Alexandru Voicescu
Rating:
Editura: Herg Benet
Anul aparitiei: 2015
Numar pagini: 224
ISBN: 978-606-763-001-5

Am pus ochii pe Malad încă de când a fost anunțată apariția sa pentru că am fost curios cum va aborda Alexandru Voicescu, un om prin mâinile căruia au trecut sute, poate chiar mii de manuscrise, propriul său roman de debut. Coperta și scurta prezentare a cărții au avut și ele un cuvânt de spus, pentru că ambele sunt cel puțin geniale.

Andrei, un art director de origine română, acum stabilit în Elveţia, trece printr-o serie de experiențe stranii după ce este pus față în față cu desenul misterioasei Ioana Dună. Intrigat de cele întâmplate, Andrei decide să afle cât mai multe despre Ioana și, în numai câteva zile încărcate, realizează că toate cele pe care credea că le ştie despre el sunt doar o infimă parte a unui joc vechi de mii de ani care îl poartă în cele mai neașteptate colțuri ale lumii.

Despre stilul de scriere nu am decât cuvinte de laudă. Textul „curge” într-un mod cât se poate de natural, limbajul e unul cotidian și lejer, fără înflorituri exagerate, dar în același timp are un aer special și sofisticat, iar uneori e ciudat din cale-afară, numai că e genul acela de ciudat... bun, care hipnotizează și te face să-ți dorești să citești cartea cât mai repede. Schimbările alerte (uneori bruște) ale peisajului nu mi s-au părut deranjante, spre totala mea surprindere, ci au sporit aerul mistic al romanului. Un alt aspect neobișnuit, dar extrem de bine executat al cărții, este amestecul de genuri literare care, la o primă vedere, par să nu aibă nimic în comun. Dar autorul face cumva să împace thriller-ul cu elementele fantastice, povestea de iubire cu horror-ul și romanul psihologic. Iar rezultatul este unul demn de laudă, pentru care unii scriitori au nevoie de ani și ani de muncă, dar care lui Alexandru Voicescu îi iese încă de la început.

Am avut o singură, dar foarte mare problemă cu romanul: personajele. Atât cele secundare și episodice, dar mai ales protagonistul, mi-au lăsat impresia unor caractere insuficient dezvoltate, la care s-ar mai fi putut lucra puțin. Nu au reușit să mă atragă de partea lor și nici măcar nu mi-a păsat de ce li se întâmpla; pur și simplu au fost acolo ca niște observatori pasivi (în special Andrei) și cam atât. Eroul romanului, Andrei, a fost un simplu pion într-un joc de șah mult prea ambițios, iar reacțiile lui vizavi de cele prin care trece au fost nesperat de seci; au fost prea puține (spre deloc) momentele în care acesta a reacționat în vreun fel la toate acele nebunii. Eliza, companioana lui Andrei, mi s-a părut că aduce ușor cu un clișeu ambulant datorită repetării insistente a cuvintelor „mi amor” și „ay” și temperamentului vulcanic „tipic” spanioloaicelor. Aici mi-a adus puțin aminte de Gloria din serialul Modern Family, care e o exagerare dusă la extrem a preconcepțiilor despre columbieni de această dată, deci comparația nu e în favoarea Elizei.

Malad este, cu siguranță, un roman special, diferit față de orice am mai citit până acum. Pe alocuri ciudățel, dar debordând de sensibilitate și originalitate, îmi doresc foarte mult să revizitez, peste ani, personajele și întâmplările prin care trec, poate atunci le voi vedea într-o altă lumină.

• Plusuri

  Stilul de scriere căruia nu i se poate reproșa nimic; combinația inedită între mai multe genuri ale literaturii.

• Minusuri

  Personajele.

• Recomandari

  Iubitorilor de literatură română contemporană.